Dacă nu-i cu supărare, am şi eu o întrebare: Mai credem
că Mihai Viteazul a fost primul unificator al ţărilor române? Dacă da, ideea de
a muta statuia voievodului, din centrul Oradiei, taman acum, în anul centenarului, este
o cumplită impietate. Dacă nu, zic să nu ne mai încurcăm în detalii, să o dăm
la topit! Aşa scăpăm mai ieftin. Scutim oraşul de toate cheltuielile pe care le
implică această idee a primarului Bolojan.
Că veni vorba, n-a zis şi nici nu l-a întrebat nimeni cât
ne costă astă „pohtă ce-a pohtit”?
Trebuie reamintit faptul că numai studiul, comandat de Primărie, ca
argument pentru mutarea statuii, a costat 54.000 de lei (adică peste o jumătate
de miliard de lei vechi!). Şi, nici până azi, nu ne-a spus nimeni de ce a fost
nevoie ca oraşul, adică fiecare din noi, să suporte această plată? Poate pentru
că, la asemenea arvună, arhitecţii bucureşteni n-au avut încotro decât să dea o
soluţie favorabilă „clientului”.
Apoi, vă rog, mai treceţi la capitolul „cheltuieli”
mutarea statuii. Calul de bronz n-o s-o ia singur din loc. Asta înseamnă să dai
peste cap soculul monumentului, abia refăcut, şi bună parte din Piaţa Unirii,
abia terminată. Chiar aşa! Sunt foarte curios ce se va întâmpla cu pavajul,
prea fragil pentru o lucrare atât de scumpă, atunci când vor năvăli peste el
utilajele necesare acestei translaţii. Va fi nevoie de macarale mari şi grele.
Monumentul are opt tone! Să mai punem la socoteală şi costul mutării în sine.
Plus, amenajarea noului spaţiu care ar urma să primească statuia ecvestră a
domnitorului. Ah, şi să nu uit, dacă primarul ţine la soluţia pe care a prezentat-o
deja, o să vedeţi, înfiptă, drept sub coada calului voievodal, silueta zveltă a
monumentului închinat memoriei ostaşilor francezi căzuţi în România la vremea
primului război mondial. Dar, de bună seamă, nu-i nimic nelalocul său în
chestia asta. Că doar trăim în oraşul unde bustul scriitorului maghiar Szacsvay
Imre se uită, fix, către posteriorul Reginei Maria.
Hai, să ne întoarcem la răboj! Trebuie musai să adăugăm pe
listă costurile legate de noua statuie, proiectare, realizare, amplasare. Şi,
în treacăt, pe un colţ de pagină, să notăm unele riscuri. Dacă nu iese bine? În
ultimul timp, administraţia Bolojan n-a prea avut mână bună la proiecte
artistice. Doar să amintesc aici povestea cu logo-ul oraşului ori cea a
monumentului de la podul centenarului şi tot ar fi destul. Deci, cât ne va
costa noul monument al Regelui Ferdinand? Dar deranjul, inerent, legat de
instalarea sa? Alte parale, alte macarale. Ar mai fi o mică problemă. Din câte
ştiu eu, nu dă prea bine în ochii bruxelezilor, ba chiar ar fi cam ilegal, să „umbli”
la forma unor proiecte realizate cu finanţare europeană, vreme de... câţiva
ani.
Aşa cum am mai scris, pot să înţeleg foarte bine că, la
momentul în care a fost înălţat cavaler, Ilie Bolojan şi-a asumat o datorie de
onoare faţă de Casa Regală. Ceea ce însă nu prea pot înţelege e de ce trebuie
să plătească oraşul pentru datoriile lui?! Şi, dacă tot trebuie, cred că avem
dreptul ca măcar să ştim cât ne costă? La leuţ!
Că am ajuns aici, aş îndrăzni să fac o propunere. E,
poate, momentul să punem democraţia locală la lucru. Să avem un referendum!
Să-i lăsăm pe orădeni să decidă dacă Mihai Viteazul trebuie să-i facă loc
Regelui Ferdinand. Sau poate se va vota pentru Ladislau cel Sfânt. Inevitabil, într-o campanie, primarul va trebui să spună cât ne
costă „toana” asta care, să fie clar, e numai a lui!
Cine ştie, poate, cu un ochi la incontestabilele
realizări ale ultimilor zece ani şi cu mâna la portofel, orădenii vor decide că
Ilie Bolojan a binemeritat, din partea comunităţii, să i se facă acest hatâr.
Până atunci, eu aş îndrăzni să pun pariu că, în Oradea, nu-i îndeajuns de multă democraţie şi nici destulă bărbăţie în Primărie pentru ca o astfel de consultare
populară să aibă loc.
