luni, 15 decembrie 2014

piata Ilie Bolojan

tot ceea ce se intampla cu Piata Unirii din Oradea este ca o punere in oglinda a stilului de a conduce caracteristic primarului Ilie Bolojan. orcice s-ar spune, gasesc ca este inacceptabil ca un sit, ultracentral, ce este reprezentativ pentru imaginea orasului, sa fie modelat dupa toanele si vointa primarului si conform planurilor realizate de un incompetent, coafate mai apoi de acelasi primar priceput la toate, vrednic urmas al "geniului Carpatilor".

chiar nu vede nimeni acest paradox, nimeni nu-i intelege mesajul?! s-a ajuns ca alesii UDMR sa voteze impotriva mutarii statuii lui Mihai Viteazul! marii patrioti de la PSD si PNL (adica PNL si PDL) au sustinut prin votul lor din Consiliul Local acest proiect aberant, antipatriotic si nedemocratic. culmea e ca, printre cei care au sprijinit "majoritatea" sunt si vreo doi specialisti!

eu pot sa inteleg ca, fiind innobilat, facut cavaler, de Casa Regala a Romaniei, primarul Oradiei se simte dator - din punct de vedere moral, daca nu cumva a si promis asta - sa reabiliteze efigia Regelui Intregitor, insa asta e treaba lui! il priveste cum isi deconteaza "tidula" nobiliara si e absolut anormal sa tarasca Oradea in aceasta poveste. nu vad de ce trebuie sa platim, iar!, noi pentru a-si petici domnia sa complexele patriarhale?! ce-ar fi sa-i faca statuie lui Ferdinand in curtea gospodariei sale din Birtin?!

din acest motiv, ma mira si chiar ma revolta pasivitatea cu care militarii -cei care au contribuit la ridicarea statuii lui Mihai Viteazul - si vocile societatii civile, aceia care, anul trecut, au facut mare tapaj pe marginea acestui subiect, se raporteaza, azi, la cele mai recente tampenii ale Consiliului Local Oradea.

domnilor consilieri, poate e timpul sa aflati ca principiile, la fel ca si imaginea acestui oras, nu sunt niste chestiuni care sa depinda doar de "majoritatile" conjuncturale pe care domniile voastre le puteti crea ori ba! majoritatile se schimba, Oradea e una si e si a noastra!

sau ar trebui sa fie...

ridicol. "cadrele" ce n-au vazut razboiul s-au ascuns in transee de colaci si de carnati, pentru a cinsti, cu salve trase din guri de sticla, Sarbatorile si cheama civilii sa le apere ctitoria. in ceea ce priveste pe vocile societatii civile, e clar ca ori s-au gatat stipendiile ori subiectul nu mai e "trendy".

o spun, fara ezitare si fara intentia de a epata, sunt monarhist de pe vremea in care, cred, Ilie Bolojan nici nu cocheta cu politica, ma refer la modul democratic de a face politica. insa acest fapt nu ma impiedica sa observ realitatea. pentru romani - azi - Mihai Viteazul inseamna mai mult decat Regele Ferdinand. ca e bine, ca e rau, ca e corect sau nu... sa judeca istoricii. numeroase sondaje de opinie certifica aceasta realitate. asta ca sa nu mai vorbesc de faptul ca pe oradeni nu i-a intrebat nimeni cine cred ei ca ar putea fi personajul istoric cel mai reprezentativ pentru urbea lor! poate e Menumorut... apropo de voievod, daca Ilie Bolojan e asa mare patriot, de ce statuia celui care si-a avut resedinta domneasca la Biharia, a ramas doar in faza de proiect? de ce n-o ia dom' primar in ordine cronologica? eu inteleg ca Ilie Bolojan vrea sa-i faca pe oradeni monarhisti, cu forta. de acum incolo unde vom aduce prinosul recunostintei noastre, la sarbatorile oficiale? in fata Regelui.

totusi, cu ce drept isi permite Ilie Bolojan sa il exileze pe primul fauritor al Unirii hapt la marginea orasului? mai mult decat atat, sunt convins ca impunerea, de maniera stalinista, a unor simboluri nu face niciun bine cauzei monarhiste. din contra!

de suferit va avea si relatia majoritatii cu etnicii maghiari. si nu pot sa nu ii inteleg. ca si in cazul nostru, al romanilor, decizia mutarii statuii lui Mihai Viteazul pe amplasamentul vechiului cimitir Olosig a fost luata peste capul si importiva opiniilor exprimate de reprezentantii concitadinii nostri maghiari.

hopa! mi-am adus aminte. nu zicea Ilie Bolojan ca, sub mandatul sau, nu se vor face lucrari care sa fie desfacute a doua zi. uite ca acum vrea sa dea peste cap aleile si amenajarile, nu demult realizate, din parcul Linistii! "totul pentru front...".

faptul ca statuia lui Emanuil Gojdu urmeaza sa fie trimisa pe urmele "Fratilor Petreus" e doar inca o dovada a faptului ca avem inaintea ochilor un proiect aberant, un soi de Bulevardul Victoria Socialismului, taiat ca o rana in istoria vie a orasului nostru de "cavalerul" Bolojan. asa intelege el sa onoreze memoria celui ce a dat nume inaltei scoli care l-a facut om! oare ce cred dascalii sai despre asta?

si ce mai aflam? ca "turbo-giratia", alta mareata ctitorie a "iepocii", va fi redesenata, dupa un proiect al candidatului Cseke, despre care - la vremea respectiva - primarul spunea ca e imposibil de realizat! dupa ce s-au bagat sute de mii de euro intr-o solutie care s-a dovedit a nu fi deloc satisfacatoare pentru traficul din zona, primarul urmeaza sa mai "ingroape" niste milioane pentru a deschide accesul pietonal spre piata pe care o va reboteza... Emanuil Gojdu!

daca tot il arde febra ridicarii de statui, de ce monumentul Regelui Ferdinand nu putea fi amplasat in Parcul Bratianu? pe locul dezolantului "bloc" al sondei de apa termala s-ar putea ridica o statuie.

mi-e mila si rusine de faptul ca am ramas singurul care mai striga: baaa, cavalerul e goool!

marți, 9 decembrie 2014

salutari!

gata, nu mai pot! m-am saturat sa tot aud in jurul meu "buna" si "salut".

pai ce fel de a saluta e acesta? unde sunt cei 7 ani de acasa? n-ar fi rau ca, din cand in cand, sa ne amintim ca felul in care salutam ne reprezinta. ce poti gandi despre cei care saluta astfel? cu sunt comozi, indolenti, lipsiti de orizont sufletesc si spiritual?

sa fie asa de greu sa spui "buna ziua"?

cand o doamna sau o domnisoara saluta cu "buna", imi vine sa-i trantesc, ma iertati va rog, "buna esti tu" sau - dupa caz - "buna erai, probabil, candva".

dar unui barbat ce sa-i zici? "buna ce?", "buna, vodca?!'".

cu "salut" e ceva mai incurcata treaba. dupa aceasta expresie astept, de fiecare data, salutul. eu o percep ca si pe un moment de pauza, ca si pe trei puncte de suspensie, ca si cum personajul nu si-ar gasi cuvintele necesare pentru a da viata formulei de salut corespunzatoare imprejurarilor. asa cum e usor de inteles, salutul in sine nu vine. e ca si cum persoana ar sti ca trebuie sa dea "buna ziua" dar nu isi aduce aminte care-i formula magica.

cu "te salut" ma impac ceva mai bine. e ca si cum mi s-ar ingadui mie sa-mi aleg formula. poate in functie de dispozitie sau de inspiratia mea, fiindca - e clar - pe a lui nu pot conta.

am ajuns poate la varsta conservatorismului, sunt poate un tip de moda veche. dar gasesc ca e asa de simplu si de frumos sa spui: "buna ziua!". nici nu e nevoie de ceva mai mult. simplu si frumos!

sa nu ma intelegeti gresit, mi-e perfect OK sa mi se spuna: "ciao", "szia", "hello"... oricum, numai nu "buna" sau "salut".

nu stiu ce am cu ele. imi sunt la fel de nesuferite ca si celebra formula prin care trimiti, iremediabil, pe cineva la plimbare: "hai, pa!" sau varianta ei mai clasica: "hai sictir!".

sa aveti o zi frumoasa!
f

P.S. pe de alta parte, un - sincer - "Doamne ajuta!" mi se pare datator de speranta.

luni, 8 decembrie 2014

"noi"... insa la mana a doua

OTL a cumparat 9 autobuze noi. "noi" e un fel de-a spune, fiindca, de fapt, sunt la mana a doua. oamenii saraci se imbraca de la "sehas" iar orasele sarace au transport in comun pe masura pungii lor.

parca alta era lozinca pe vremea cand Ilie Bolojan, actualul primar al Oradiei, era prefect si se lupta cu administratia pedelista, fiind vehement impotriva unor astfel de achizitii. "lucrurile vechi sunt, de fapt, mai scumpe decat cele noi", spunea pe atunci primarul. am uitat-o si pe asta, asa cum suntem prea lesne dispusi sa trecem cu vederea toate sucelile politicienilor.(?)

ilar in povestea asta e ca OTL voia sa cumpere "midibuze" si a cumparat "maxi". doua dintre masinile achizitionate au 18 metri iar celelalte 7 doar 12 m.

alt amanunt. cica achizitia a fost necesara in contextul expansiunii regiei de transport spre Sanmartin, 1 Mai, Cordau, Haieu... cronologia evenimentelor arata, cat se poate de clar, ca mai inatai a avut loc extinderea liniilor si apoi s-au cautat masinile necesare. treaba merge ca pe sine. un pic, nu le e rusine?

acesta poate fi doar un semn cu privire la felul in care vor decurge lucrurile cand, in urma unirii cu Sanmartinul, Oradea va deveni Metropola. metropola de mana a doua?

vineri, 5 decembrie 2014

numai demisia

da, cred ca numai demisia il poate salva pe domnul Mircea Stejerean, responsabilul cu spatiile verzi ale orasului.

acest specialist "autentic" nu rateaza nicio ocazie, nicio iesire publica, pentru a se umple de ridicol. pana una alta, rusinea sau lipsa ei ar trebui sa-l priveasca, insa spatiile verzi, mai precis, arborii monument ai orasului e problema noastra, a tuturor.

sa o iau metodic.

povestea incepe cu o stire, publicata joi, 4.XII 2014, de Jurnalul bihorean.

partea buna e ca prea-indelungata "luna de miere" a doamnei Marossy cu Primaria Oradiei pare sa fi luat sfarsit. era si cazul! sunt ani buni de cand alte voci ale firavei noastre societati civile tot spun ca ceea ce se intampla cu copacii orasului e bataie de joc sau, mai mult, crima ecologica.

da' e bine si asa. mai mult decat nimic... doamna Marossy este o voce care are sanse sa se faca mai bine auzita.

sau nu?

ea a remarcat faptul ca, in curtea Spitalului Militar, s-a comis un veritabil atac la adresa mai multor copaci, despre care spune ca "ca fac parte din patrimoniul orasului". sub inteleapta coordonare a d-lui Mircea Stejerean, sef in cadrul Directiei Tehnice a Primariei Oradea, 24 de arbori, din curtea unitatii medicale, au fost "toaletati".

nu va faceti iluzii, actiunea a decurs dupa sablonul aplicat in ultimii ani de cei pusi sa se ocupe de sanatatea copacilor din oras. parca ar pica toti in patul lui Procust. dupa o astfel de interventie, "profesionista", arborii din oras nu mai sunt decat niste cioate pe picior. asa s-au intamplat lucrurile si in curtea spitalului, cel putin in ceea ce priveste castanii de acolo, copaci care bat suta de ani si au trait, pana acum, bine merci si fara aportul "stiintific" al domnului Stejerean.

cat de stiintific? veti vedea imediat. arborii, despre care doamna Marossy spune ca ar fi "monumente" sunt, pentru domnul Stejerean, fara nicio valoare sau, mai precis, "nu sunt de esenta valoroasa". altfel spus, importanta peisagistica sau cea sanitara nu fac cat o ceapa degerata. daca "esenta" nu se poate cuantifica in bani, valoarea e nula!

alta, tot de la domnul Stejerean citire. "Comandamentul spitalului a solicitat toaletarea. De regula, daca avem o comanda de acest gen, pe domeniul privat, beneficiarul ne indica cat sa taiem". nu zau? halucinant! adica, sa zicem ca beneficiarul e idiot si cere "toaletarea la ras", domnul Stejerean se conformeaza?! atunci, la ce bun sa mai avem specialisti?

n-ar fi mai simplu si mai eficient ca, in locul domnului Stejerean, sa angajeze municipalitatea un DRUJBAGIU? ar fi mai ieftin si, in special, mai eficient!

Doamne, ce cumplita ironie a sortii! sa te cheme Stejerean si sa fii tufa... din chestia asta nu poti scapa decat cu o demisie.

joi, 4 decembrie 2014

schita de portret

discutam, chiar ieri, cu o cunostinta despre drama unui tata, fost ofiter superior al Securitatii, care si-a dat obstescul sfarsit neimpacat cu gandul ca fiul sau - "persoana importanta, nu spui cine" - a ajuns ca, dupa 1989, sa-l injure si apoi sa-l uite.

batranul l-a tinut la scoala, l-a bagat in slujbe... l-a facut om, adica. asta a fost recunostinta fiului. poata ca si el a fost vinovat. pe langa tot ce i-a dat, a uitat sa-l invete un lucru esential pentru a-l face om: recunostinta.

asa ca, in cele din urma, acum vreo 25 de ani, fiul si-a vandut tatal, ca sa se inalte pe el insusi. spalarea creierelor, in comunism, era intrecuta ca oroare doar de stricarea sufletelor. au fost copii care si-au turnat parintii, insa de parinti care sa isi fi tradat copii nu am auzit.

cred ca si cel mai odios criminal al istoriei merita sa fie iubit, macar de copilul sau.

si, in acest context, nu pot sa nu-mi aduc din nou aminte de celebrele vorbe ale lui Hugo, care spunea ca "ingratitudinea este cea mai eclatanta dovada a lipsei de caracter".

ca o intamplare, tot ieri, citind din "jurnalul unui jurnalist fara jurnal", a lui I.D. Sarbu, descopar acest fragment despre tradare si ipocrizie.

"am mare respect pentru profesiunea de curva - imi cer iertare mie insumi ca folosesc acest cuvant pentru a defini acesti escroci de tip nou, care confunda fesul cu interesul si gandirea cu razgandirea continua, fara de nicio rusine. imi place strigatura populara pe care am auzit-o in gara din Livezeni: <<Curva-i curva pana moare/ Si marxistul pana-l doare>>".

nu ma astept ca "personajul" sa se prinda si, cu atat mai putin, sa-i fie rusine. e naravit in rele si incurabil.


vineri, 21 noiembrie 2014

in apararea APD

am decis sa scriu aceste randuri provocat de lipsa de reactie a colegilor mei din organizatia oradeana a Asociatiei Pro Democratia si, mai ales, de reactia - cred eu disproportionata - a senatorului PSD Florian Bodog. tacerea celor care mi-au fost colegi, pana la momentul in care, din motive profesionale, am fost nevoit sa ma retrag din APD, lasa impresia ca au fost pusi la pamant de reactia parlamentarului bihorean. si, pentru mine, ca vechi membru al APD Oradea, o astfel de situatie este inacceptabila.

as vrea sa fie cat se poate de limpede. nu exclud posibilitatea ca Becsky Istvan, observatorul APD care sustine ca l-ar fi vazut pe senator prin judet, in ziua turului doi, sa se fi inselat. insa, repet, reactia senatorului Bodog, asa cum a fost expusa in comunicatul de presa dat publicitatii, mi se pare exagerata. nu cred ca era cazul ca domnul senator sa isi verse frustrarile post electorale in capul APD Bihor. cu siguranta, nu intr-o astfel de maniera virulenta.

cred ca in acest moment PSD Bihor ar trebui sa aiba alte prioritati decat "meciul", fara miza, cu APD Oradea. rezultatul votului pentru alegerea presedintelui Romaniei a fost un dezastru si pentru PSD Bihor. asemenea stare de fapt cere masuri. in loc sa faca asta sau macar sa isi asume barbateste infrangerea (Ponta a putut!) liderii PSD Bihor arunca pisica. s-a vazut deja ca, in ceea ce priveste plimbatul gainii, colegii lor sunt adevarati experti. explicatiile domnului presedinte Mang sunt de-a dreptul aiuritoare. o astfel de atitudine nu poate genera niciun progres in relatia cu alegatorii si, pe cale de consecinta, rezultatele electorale pe care pesedistii bihoreni si le tot doresc degeaba. ascultand justificarile liderilor PSD Bihor nu poti decat sa te intrebi cum de nu e Ponta presedinte. simplu, fiindca alegerile sunt pe voturi, precum fotbalul e pe goluri, nu pe vorba goala sau pe justificari.

genul asta de atitudine, ifosele, tafna, au dus la pierzanie un partid care, iata, reuseste performanta unica sa piarda alegerile dupa ce in primul tur a avut un avans de 10 procente, basca se mai afla si la guvernare! un comunicat de cateva randuri, necesar poate, era suficient sa lamureasca situatia. dar domnului senator Bodog i s-a parut, probabil, prea putin. onoarea sa de parlamentar se cerea "reperata". asa ca domnia sa a declarat ca este "dezamagit" de prestatia APD.

poate n-ar fi rau sa afle si domnul senator Bodog ca APD exista inca de pe vremea in care domnia sa nu insemna nimic ca figura publica si, mai mult decat atat, APD nu se confunda, nicidecum, unul dintre oamenii care formeaza asociatia. genul acesta de generalizari sunt specifice unei mentalitati totalitare, pe care sunt peste poate de surprins sa o descopar la un parlamentar roman care, pe deasupra, mai este si cadru universitar. sa acuzi o intreaga organizatie pentru, eventuala, eroare a unuia dintre membrii ei tradeaza acelasi tip de raportare la societatea civila precum cel al PSD fata de alegatorii din diaspora. atunci cand le ceri tuturor sa semneze, in prealabil, o declaratie prin intermediul careia spun ca nu vor comite o fapta ilegala este evident ca-i vezi pe toti votantii din strainatate ca si pe o sleahta de banditi, potentiali infractori.

nu pot sa nu ma intreb ce a facut domnul senator in acesti ani de mandat? recunosc, nu e putin. insa, cu numai patru luari de cuvant in plenul Senatului, ma gandesc ca n-ar fi rau ca domnia sa sa isi mai exerseze retorica acolo unde l-a trimis poporul, nu prin comunicate de presa impotriva APD. sau putea sa o faca in campania electorala, perioada in care nu s-a prea remarcat...

acum, dupa razboi, simte si domnul Bodog nevoia sa fie combativ? domnia sa e "dezamagit"? stiu eu cateva milioane de sustinatori ai domnului Ponta si mai dezamagiti de faptul ca masinaria de lupta, din al carui angrenaj face parte si domnul senator, a esuat atat de lamentabil. poate domnul Bodog tinteste mai sus si a profitat de aceasta situatie pentru a se face remarcat pe linie de partid. ma rog, e treaba domniei sale. cum ziceam, dupa razboi... multi viteji se arata!

miercuri, 5 noiembrie 2014

cina cea mai faina

recunosc, sunt omul care cam stramba din nas la postarile prea personale de pe fb sau bloguri. vacante, catelusi, bebelusi, chestii de genul X a fost pe nu stiu unde, cu nu stiu mai cine... ma lasa rece si imi par a fi niste indiscretii ostentativ afisate.

ei, de data asta, am sa fac chiar eu o exceptie. tin sa va povestesc o experienta intima si de-a dreptul ravasitoare. o cina.

nu stiu daca am fost in rai sau daca toate muzele bucatariei s-au pogarat asupra mesei noastre, insa stiu sigur ca toti cei carora nu le-a fost dat sa traiasca asa ceva fac degeaba umbra pamantului.

preludiul s-a constituit dinr-o excelenta palinca de Vascau. licoarea asta perfida, e alba ca lacrima, dulceaga si usoara. ucide incet si cu metoda, ardeleneste. nu m-am putut rabda si am gustat, cu mare grija, din visinata casei: rubinie, consistenta, dulce, precum sangele unei voluptoase domnisoare.

insa masa, ah masa aceea! inca regret ca nu am raspuns primului impuls, de a-i face o fotografie. poate ca n-am gresit totusi. in acest caz, imaginea n-ar putea spune mare lucru, chiar si cuvintele sunt prea sarace ca sa o faca.

- carnati fierti in zeama de varza. licoarea care-i scoate pe betivii din suferinta are puterea de a da o alta viata carnatilor. scoate din ei unsoarea si damful. printr-o ciudata alchimie, amintirea grasunului se transforma in ceva usor, aproape difan, fara a-i lua nimic din savoare.

- ciolan cu dulceata de ardei iuti. carnea, care e musai sa fie frageda, sa se topeasca in gura bietului mesean, se unge discret cu mirul tuturor celor cazuti in pacatul fara intoarcere al gurmanzilor. rezultatul rupe gura lumii. simturile o iau razna, nervii se scurtcircuiteaza, dulce, iute, aromat... te simti martorul unui big-bang gustativ si victima unei furtuni de proportii cosmice.

- am gustat sunca perfecta! pitite discret, asemeni unei frumuseti care nu are nevoie sa epateze pentru a fi remarcata, printre branzeturile aspre de la la Campi-Moti, abia se zareau cateva feliute de sunca. carne curata, fara pic de grasime sau ata de zgarci. muschiul avea o culoare sanatoasa, aproape vie, prinsa usor de bronzul fumului facut cu lemne. nici tare, nici moale, sunca asta avea gustul catifelat al carnii, de negasit la mezelurile ori prea fade ori prea dure ale zilelor noastre.

pe langa toate astea, painea era calda, plina de seminte si arome. varza, nici dulce, nici acra, fiindca n-a apucat sa stea in butoi cat sa se faca precum o soacra iar castravetii, mama! mici cat degetelele unui copil, se spargeau intre dinti precum niste grisine vegetale, lasand sa scape pe limba zeama imblanzitoare pentru gusturile grele ale carnilor de tot felul.

si vinu! tanar, efervescent, nelinistit indeajuns, putin iute la limba, usor acrisor, rosu... solemnitatea intunecata a butoiului nu l-a ajuns inca. avea numai gust si aroma de strugure. vinul acesta sprinten si vesel, ca un erou de poante bune, era exact precum mesenii la ceasul incheierii festinului.

si, dupa ce simturile ti-au astfel hartuite, cum sa nu o iei razna? ganduri ciudate imi treceau prin minte. sa indes niste carnati in buzunare. sa ascund cateva felii de sunca la piept. sa pitesc in palma ce a mai ramas din ciolanas... apoi, patruns de beatitudine, m-a prins altruismul. bieti oameni nefericiti, saracii, toti cei care n-au apucat sa se bucure de o astfel de cina divina. cum sa-i inviti la gazda acasa? cum l-ai putea convinge sa-si deschida un birtut? cum sa furi din bucate, ca sa le imparti poporului care nu s-a impartasit din cina divina?

pentru asa un ospat, sa mananci scoarta de copac, adica fulgi din aia fara gust, si sa nadusesti pana la sange in sala e un pret prea mic. asta chiar daca o astfel de cina se petrece o data in viata. absolut sigur!


miercuri, 29 octombrie 2014

eu vs. Sistemu'

am fost, recent, la o dezbatere despre cetatenia activa. acolo, un participant ii indemna pe tineri sa fie buni cetateni, incercand sa schimbe cate ceva in curtea blocului, in clasa... asta mi-a amintit de cuvintele lui Che, "sa fim realisti, sa incercam imposibilul!".

asa ca, montat de atitudinea bleaga a vorbitorului, am plecat spre casa chitit sa-mi incep lupta cu Sistemul. in lumina nobilelor ambitii ce mi-au fost inoculate, mi-am spus sa incep si eu cu ceva mai pe masura puterilor mele. si m-am gasit sa ma iau tocmai cu Sistemu'... de termoficare!

nu mi-am ales bine adversarul. Sistemu' asta face numa' ce vrea el, cum vrea el... primarul, cinci instalatori si cine stie cati angajati o mai fi avand CET-ul din Oradea nu razbesc cu el si m-am gasit tocmai eu! da, da. cinci instalatori au venit sa-mi vada caloriferele! s-au uitat savant, ca niste medici catre un suferind de o boala exotica, si, toti, au conchis ca instalatia nu are nimic. doar ca eu nu prea am caldura. "nu prea" e un fel de a spune. de fapt, in baie nu am deloc! de un an si ceva. unul mi-a zis ca nu-i problema, ca nu se simte... de unde stie el, nu stiu?! altul a spus ca, deoarece caloriferul meu din baie e ultimul de pe coloana, sus la zece, agentul termic nu mai ajunge pana la el. ghinion curat, asta e si n-ai ce-i face! si, tot ghinionul asta ma obliga sa platesc pentru ceva ce nu primesc niciodata.

dar eu, decis sa ma lupt cu Sistemul, aerisesc caloriferele. o data, de doua ori, o ora, doua... cat e nevoie sa am si eu un dram de caldura in casa. stiu ca nu e voie, stiu ca CET-ul m-ar putea amenda pentru ca am destabilizat sistemul energetic, insa nu mi-e clar daca amenda e mai mare decat costul tratamentului pentru raceala. asa ca risc!

m-a invatat un vecin. cica lucreaza la CET... el asa face! cred ca asa face toata lumea. ei ne fura la plata, noi "furam" apa. rezultatul procesului de aerisire e absolut dezamagitor. temperatura interioara nu a crescut cine stie ce. de unde sa creasca? din calorifer apa abia curge si cata curge e mai mult rece decat calda. de unde sa se incalzeasca sarmanele calorifere?

povestea tinde sa devina o chestiune personala. eu contra Sistemului. el imi ia banii degeaba, eu lasa apa sa curga. e ca si cum ai incerca sa faci balaurul sa sangereze cu o scobitoare, asteptand sa te bage in seama.

dar tot Sistemu' are ultimul cuvant. de cu draga dimineata, cand deschid robinetul de apa calda, o jerba de stropi reci ca moartea ma scuipa drept in fata. la capatul celalalt al tevii o fi insusi primarul Ilie Bolojan?

luni, 27 octombrie 2014

un calcul simplu

unitatea dreptei e o himera comparabila, as zice, doar cu reformarea PSD.

un calcul simplu, bazat pe datele sondajului IRES, arata cat de stupizi sunt liderii dreptei si toti reprezentantii acesteia care nutresc egoiste orgolii prezidentiale. mai ca te-ar duce gandul ca-s toti pe-o mana lui Ponta. speculatie pe care eu nici nu as respinge-o, cel putin in cazul lui Tariceanu si Melescanu.

haideti sa vedem! deci, Ponta este creditat de sondajul sus-amintit cu 43% din intentiile de vot ale electoratului. Iohannis, de unul singur, strange 30% din voturi. daca punem, langa astea, doar procentele pe care le aduna: Udrea, Tariceanu si Macovei, ajungem la un impresionant 49%!

pe Melescanu nici nu l-am pus la socoteala fiindca, din punct de vedere ideologic, candidatul independent imi pare total lipsit de culoare. fara cele trei procente ale sale, dar cu un semnal clar de unitate a dreptei, indraznesc sa spun ca Iohannis ar putea sa castige prezidentialele chiar din primul tur. ar putea...

intr-o tara civilizata din punct de vedere politic, intre orgolii si ideologie, optiunea ar fi cat se poate de clara. dar, la noi... la noi nu se poate! ambitii meschine frang dreapta, punand puterea in mana lui Victor Ponta. el nu castiga alegerile. dreapta este cea care tine sa le piarda in favoarea lui.

asa stand lucrurile, se pune intrebarea cat de credibile sunt ingrijorarile cu care ne ameninta candidatii dreptei, pentru ipoteza in care Ponta ar castiga alegerile prezidentiale? parca nu-ti prea vine sa-i crezi.

cine stie, poate mintea romanului cea de pe urma se va trezi inaintea turului doi.

desi eu n-as paria pe asta. atunci se schimba socotelile.

miercuri, 22 octombrie 2014

droguri... de larg consum!

cu ceva timp in urma, am observat ca sub podul Decebal, chiar la baza pasajului destinat trecerii pietonilor se strang, periodic, gramezi de ambalaje pentru medicamente.

din cand in cand, mai vine apa, mai bate vantul, cutiile, dopurile, sticlutele, prospectele, dispareau. si, dupa un timp, apareau iar altele noi. am devenit curios. despre ce este vorba? vreo evaziune? leacuri expriate aruncate in Cris? asa ca m-am aplecat peste marginea pasarelei.

toate aceste deseuri medicale sunt de acelasi tip. ROFEDEX! un sirop de tuse care costa circa 5 lei.

am cautat sa aflu informatii despre el pe net. ceea ce am gasit m-a determinat sa scriu acest material.

iata ce scrie Christina despre efectele euforizante ale acestui "banal" medicament.

a consumat doar o sticla. "dupa o ora mi-am pierdut complet speranta, dar ghici ce? chiar si-a facut efectul. am inceput sa am ameteli usoare, nu mai recunosteam oamenii, dar mai apoi am plecat pe mal unde au inceput halucinatiile. credeam ca asfaltul se topeste, ca suntem agatati de copaci si ma comportam exact ca o retardata mintal. speriam lumea, radeam, dansam ca o handicapata...".

mai multe amanunte pe: http://broken-dreams-allowed.blogspot.ro/2013/08/droguri-farmaceutice-rofedex-experienta.html

sigur, m-am intrebat daca cei ce consuma rofedex, sub pod, sunt "boschetarii" care dorm acolo sau niste copii teribilisti. judecand dupa multimea de ambalaje pe care le-am fotografiat acum cateva zile, ori sunt inraiti si au nevoie de doze mari, ori sunt destul de multi. cred ca am numarat vrea 20 de cutii! Christina spune, auzind de la altii, ca efecte "tari" se fac simtite dupa cea de a doua sticla.

nu stiu daca o discutie despre prezenta in farmacii, la liber, a unor astfel de medicamente isi are locul aici. pana la urma, diferenta intre legal si ilegal poate fi egala cu cea dintre uz si abuz. cred insa ca fenomenul trebuie semnalat. azi, etnobotanice se gasesc mai greu, insa rofedexul e ieftin si la indemana oricui!


marți, 21 octombrie 2014

foamea si democratia

nu stiu daca Victor Hrebenciuc si Dan Sova vor ajunge sa infunde puscaria, dar stiu sigur ca acest caz in care sunt implicati cei doi lideri ai PSD este, la fel ca si povestea cu plagiatul lui Ponta, inainte de toate, un caz grav de coruptie morala.

modul in care in partid se tranzactioneaza putere, functii publice sau pozitii politice, legi, interese de grup sau individuale depaseste limita imaginabilului si a oricarei decente.

la fel de grav, tot datorita implicatiilor sale morale, este si cazul Ponta, ofiter acoperit. e limpede ca nu poti servi Justitia si serviciile secrete, fara ca sa starnesti, cel putin, cateva mari semne de intrebare, in primul rand asupra fundamentelor statului.

toate astea si inca multe altele, pe care parca nici nu mai are rost sa le pomenesc, ar trebui sa zguduie din temelii o societate si sa-i trezeasca pe cetatenii ei din eterna lor dulce nepasare. dar, nu, la noi nu se intampla asa.

in alegerile astea nu va fi vorba despre cat de imorali sunt, iata, unii dintre cei mai importanti oameni ai PSD-ului. in alegerile prezidentiale ale anului 2014 este vorba despre foame. asistam - fara rost, as zice - la o confruntare intre principiile fundamentale ale democratiei si nevoile umane primare. ia ghiciti cine va invinge? daca aveti indoieli, consultati sondajele!

un om normal, un cetatean adevarat nu-si poate dori sa traiasca intr-o republica atat de penala incat s-a ajuns ca pana si principiile cele mai elementare ale democratiei, ba chiar si cei 7 ani de-acasa ori Dumnezeu, au devenit "bunuri" negociabile si tranzactionabile.

vazut din cealalta parte, acest argument nu exista, el pur si simplu nu ajunge la poporul care abia isi duce zilele, aflat la limita cea mai de jos a pragului supravietuirii. "intai sa traiesti, pe urma sa filosofezi", o vorba inteleapta, potrivita Romaniei zilelor noastre.

ne place sau nu, pentru cei mai multi dintre conationalii nostri, conteaza infinit mai mult reintregirea pensiliilor, ajutorul suplimentar pentru persoanele cu handicap, indexarea veniturilor mici, etc. Ponta poa' sa fure cinci biblioteci si doua Romanii. Hrebe poate sa isi faca legi cum vrea el, ca sa scape de puscarie. ca doar n-a omorat pe nimeni! Sova poate fi, daca vrea, si presedintele partidului unic. cat timp poporul nu moare de foame, e bine. o sa-i voteze!

principiile vin mult mai pe urma, ca nu tin de foame! e trist, dar adevarat, pana la urma specia, animalul din noi, invinge.

ca vom da inapoi, peste cateva luni, mai tot din ceea ce primim acum, e alta socoteala. ca, de fapt, toate pomenile electorale sunt din banii nostri si ai celor ce se spetesc muncind cu adevarat, sunt realitati de care pare ca nu-i pasa nimanui. chestii sunt prea complicate, cand majoritatea romanilor traieste ca de pe azi pe maine. nu vad atunci de ce sa ne miram ca, toata viata, musca si fug... pe urma, or mai vedea ei.

pare evident ca trebuie sa fii de-a dreptul nebun sa te astepti ca toti acestia sa voteze impotriva propriilor lor interese, imediate. perspectiva nu exista, cand traiesti in patru labe. asa stand lucrurile, nu-i mare lucru sa te apuce disperarea la gandul ca, maine, "astia" vor alege presedintele. dar nu ai ce sa faci, painea si cutitul sunt in mana lui Ponta. nici cugetarea lui Tutea, ca, in democratie, votul geniului este egal cu cel al imbecilului, nu te alina. din contra, te scoate din sarite! ai vrea sa nu fie asa. dar tu esti om cu principii si te tii de ele, chiar daca nu-ti plac.

concluzia? democratia nu-i pentru flamanzi.

miercuri, 15 octombrie 2014

show must go on!

mic indrumar pentru privatizarea culturii locale.

pasul I: se inchide Casa de Cultura a Municipiului Oradea.

pasul II: activitatile culturale se dau pe mana unui comitet, condus de "specialisti", genul acela de domni cu manecute, pentru care orice, muzica, pictura, dragostea chiar se reduc la 1+1 si trebuie musai sa iasa cu plus.

pasul III: la final de festival, se trage linie si, chiar daca lucrurile au fost putin peste asteptari, concluzia e ca evenimentul nu merita decat calificativul "acceptabil". deci trebuie sa facem ceva!

paranteza: primarul Oradiei, Suuuper-Bolo, cel care le stie pe toate, traieste o revelatie, il loveste smerenia si conchide: "Nu suntem specialisti in toate". hai nu, pe bune? tocmai Ilie Bolojan sa spuna una ca asta?! el?! dincolo de nuante, va rog sa observati ca, atunci cand este vorba de limite omenesti, foloseste pluralul, ei - luati ca un tot - nu sunt "specialisti in toate". poate daca ar conduce de unul singur, daca administratia ar fi populata de oameni facuti intocmai dupa chipul si asemanarea lui, altfel ar sta lucrurile.

dar, pana atunci, se impune luarea unor masuri in domeniul cultural. asadar...

pasul IV: se pregateste "externalizarea serviciilor culturare".

in loc de epilog: fiti cu ochii pe cultura! prin mediile de profil umbla vorba ca existe o adevarata clientela ce jinduieste la bruma de bani pe care administratia Oradiei e gata sa-i puna la mezat, contra prestarilor de servicii din domeniu.

culmea e ca pe Bunoiu, ultimul director al CCO, l-au mazilit, reprosandu-i tocmai o prea buna relatie cu un anumit "prestator de servicii culturare", prieten de-al sau. acum vor da evenimentele culturale pe mana unei companii, poate a unui amic de-al nu stiu cui. se inchide cercul!

asta da afacere, Bolojan a descoperit (sau a inventat?!) cultura capitalismului de cumetrie!

marți, 14 octombrie 2014

pusa capra de toti

gata? v-au trecut aburii de la bere? va auziti gandurile, suspendate din pricina zgomotului de alamuri, boxe, ragaieli, cauzate de micii umflati cu bicarbonat? ati depasit momentul induiosarilor ieftin festiviste, exprimate, vai!, atat de simplu, in urari precum "la multi ani, Oradea!"? credeti ca mai puteti gandi cu capetele voastre? oare, mai sunteti capabili sa va revoltati, macar pentru ceea ce pretindeti ca iubiti? pentru orasul nostru, pentru onoarea lui?

acest material nu trebuia sa apara. m-am apucat sa-l scriu inainte de 12 octombrie si l-am abandonat. mi-a fost lehamite. mi-am zis ca aia care spun ca nu e prima data cand, de ziua ei, Oradea e incalecata de politicieni au si ei dreptatea lor. e altceva ca eu unul ma astept la ceva mai mult din partea politicienilor de astazi, decat de la cei de mai ieri. desigur, pe ei nu-i intereseaza asteptarile mele. am avut o retinere, spunandu-mi ca Oradea nu merita asta. nu merita "sa-i stric ziua" cu un astfel de text impertinent. imi amintesc perfect ca au spus-o altii inaintea mea "fuck you, Oradea" si, atunci, nu mi-a placut.

si totusi... iar s-a intrecut masura!

ministrul Dusa a venit la Oradea, ca sa citeasca un text "gangav", cum le-ar placea pesedistilor sa zica, nu fiindca i-ar pasa de orasul acesta, ci fiindca era necesara o mutare politica apta macar sa umbreasca prezenta candidatului ACL. si, fiindca tot veni vorba, instrumentul acestei ieftine manevre de campanie a fost nimeni altul decat Claudiu Pop. altfel spus, prefectul, independent prin litera legii, s-a amestecat si el in campania electorala, asa putin, cat sa nu bata tare la ochi, doar sa isi serveasca si el partidul.

sa trecem peste asta. ce-am mai vazut la Ziua Oradiei? rosu! sa juri c-a fost 23 august! oare toti talibanii astia pesedisti nu-mi mai amintesc nimic din ceea ce a fost ciuma rosie? oare au stiut vreodata? oare nu le e macar un pic jena sa-si umple piepturile cu chipul Plagiatorului, ca unii aratau precum niste generali sovietici? oare apartenenta la un partid chiar tampeste?

si, nu in ultimul rand, Iohannis! n-a fost nevoie "sa-l urce cineva pe o scena" ca sa se faca de ras. deputatul PSD care remarca faptul ca prezidentiabilul ACL "a dezonorat Armata" n-a sarit parleazu'. candidatul PNL-PDL nu are nicio scuza pentru faptul ca a parasit ceremonia inainte ca aceasta sa fi luat sfarsit. e primar la Sibiu de multi ani, deci stie cum se desfasoara un astfel de eveniment. un viitor presedinte e obligat sa tina minte ca nu se cade sa intorci spatele paradei militare. gazdele sale - lideri de partid si organizatorii din partea primariei - erau obligati sa-l traga de maneca si sa-l tina locului. daca le-ar fi pasat, daca cineva ar tine minte ca, in tarile civilizate, protocolul e sfant, se respecta... nemteste! una peste alta, a dat si asta cu mucii-n ciorba. pacat... pacat ca nimanui nu i-a pasat!

Melescanu, hop si el! ce politician sa rateze o asemenea ocazie! daca tot au pus Oradea capra, de ce sa nu se bage si el. ce bine ca ziua orasului pica taman in campania electorala pentru prezidentiale! din patru in patru ani, politicienii se bulucesc la sarbatoarea noastra. pentru locale s-a inventat o alta sarbatoare, 20 aprilie. posta, sa mulga si ai nostri!

toata chestia asta e ca si cum cineva s-ar autoinvita la o petrecere si, pentru a-si fixa bine amintirea in memoria gazdei, ar si supune-o unui, temeinic, viol cu perversiuni.

ce-a ajuns Oradea, sa stea capra la politicieni?! toti se poarta ca si cum orasul nostru ar fi tarfa lor, platita in avans. pe banii nostri! sigur, din pacate, nu numai cu Oradea se intampla asta. parlamentul, guvernul, biserica, padurile, apele... Romania toata este pusa capra inaintea celor care n-au nimic sfant! ar f... si pe mama lor in numele partidului.

sa-i opreasca cineva!

daca, chiar va e draga Oradea, nu-i mai lasati pe altii s-o violeze de cate ori au chef. hai sa ne comportam ca niste cetateni, nu ca niste amanti de mana a doua. daca iubim sincer Oradea, nu putem accepta sa fim "sogori" cu astia. haideti sa fim "cetateni activi"! sa ne pese, sa intelegem, sa spunem, sa carcotim, sa luam atitudine... hai sa-i scuipam, macar o data in fata, pe musafirii nepoftiti!

daca Oradea chiar e a ta, stapaneste-o, nu-i lasa pe altii sa o posede!

joi, 9 octombrie 2014

Bolojan, un pas in umbra

fata de primii sai ani de "domnie", Ilie Bolojan e tot mai putin vizibil in spatiul public.

foarte posibil ca multi dintre noi sa nu-i fi simtit lipsa. putina liniste era chiar binevenita. nu mai hartuie maidanezi, nu mai ameninta oameni, nu mai taie posturi. uff!

prima posibila explicatie a acestei discrete absente ar fi aceea ca, aflat la inceputul unei noi casnicii, omul isi dedica mai mult timp familiei.

apoi mi-am zis ca poate isi pregateste o noua pista politica. zvonuri erau, si nu putine, cum ca n-ar mai vrea sa candideze la functia de primar al Oradiei. luati-va gandul si bucurati-va de aceste momente de liniste oferite - vorba unui vechi spot electoral - "prin bunavointa domnului primar".

retragera in umbra a lui Ilie Bolojan, acum cand inca nu-s toate facute in Oradea Mare, este consecinta unui calcul cat se poate de pragmatic si corect, dar si dovada unei oarecare lasitati politice, greu de acceptat din parte unui om politic care si-a construit o imagine de neinfricat.

asadar, marele nostru om politic s-a dat la fund pentru ca nu vrea sa "deconteze" el criza apei calde, strazile sparte, accidentele cu oradeni cazuti in santurile de prin oras, controversele legate de unele proiecte edilitare sau urbanistice etc. una peste alta, el nu deconteaza nimic, insa laurii nu pot fi decat ai sai! dar asta cunoastem deja!

altfel spus, Ilie Bolojan hodineste. in acest timp le-a permis locotenentilor sai, cei doi viceprimari, sa isi imagineze ca sunt la butoane. de fapt, ei nu decid nimic. sunt doar niste bieti copilasi lasati sa creada ca sunt singuri acasa. habar n-au ei ca vor plati si pentru geamurile sparte, in locul sefului.

roadele le va culege doar el. peste un an, un an si ceva, gand gropile vor fi astupate, drumurile vor fi reasfaltate, cand - cu voia Domnului - CET-ul cel nou va dudui si el, cand pasajele, podurile, drumurile expres vor fi sub trafic, cand cateva cladiri istorice vor fi renovate, va aparea si Jupanu'.

pariem?!

primarul si-a aranjat ploile, si-a temporizat investitiile, si-a pregatit panglicile, ca sa le taie tocmai la timpul potrivit, inaintea alegerilor. nimeni n-o sa indrazneasca sa spuna ca nu le-a facut el pe toate. iar - daca o va face - cine sa asculte? tot ce se face intr-un oras e meritul primarului. asta e un dat politic in Romania. uite ca Ilie Bolojan a gasit formul magica prin care ceea ce nu se face sau se face prost nu pica in seama lui! e si aceasta o importanta contributie la construirea politicianismului.

as vrea sa vad fetele unora ca Ovidiu Muresan cand vor descoperi cat ii costa, in plan politic, joaca de stabimea. opozitia care isi imagineaza ca poate dormi pe-o dunga fiindca si primarul pare ca doarme va plati, si ea, cu varf si indesat, plus esecul electoral garantat! pentru mine e un mare semn de intrebare faptul ca nu vine nimeni sa-l provoace pe primar, sa-l intrebe de ce? sa-l scoata pe "urs" din barlog!

toti cei care spera ca ar putea deveni primari - insa numai daca, la randul sau, "primarul locomotiva" nu va mai candida, pot inca de pe acum sa-si ia gandul! viitoarea campanie electorala va fi sau o hora fara muzicanti sau o batalie lunga, grea si - mai ales - amara pentru contracandidatii lui Ilie Bolojan. ei nici nu stiu ca au pierdut deja. pentru ca, vorba aia, puterea nu ti-o da nimeni, daca nu poti s-o iei!

marți, 7 octombrie 2014

in ce tara traim?!

m-a pus dracu' sa teoretizez, azi, cu un amic pe teme de politca si morala.

omul e, cum s-ar spune, un ajuns simpatic. nu are o slujba, dar are un Mercedes de vreo 50.000 de euro, cateva apartamente, date in chirie, si, marturisite, simpatii pesediste. ce mai, tipul capitalistului pe stil nou, om din popor.

discutia a pornit de la un primar care schimba, zor nevoie mare, toate bordurile din orasul sau. umbla vorba ca ar avea niste interese, bine pitite desigur, in firma asta ce tine sa contribuie semnificativ la dezvoltarea urbei.

amicu' nu vede, nici sa-l tai cu lama, vreo problema in chestia asta. "l-au prins ca a facut ceva ilegal?", mai mult chiar, dupa mintea lui, nu e nici ilegal, cu atat mai putin imoral, sa-ti aranjezi ploile, odata ce (te-)ai ajuns intr-o functie publica. doar d'aia exista functia, nu?!

filo-pesedistul meu a dezvoltat, ad-hoc, chiar si o tentanta teorie, liberala, despre cum trebuie sa profiti de pe urma imprejurarilor ce iti sunt favorabile. cei care nu fac asta fiind prosti de-a binelea!

mai mult decat atat, amicul a reusit sa ma faca sa ma intreb, la modul cel mai serios, daca - predicand egalitatea tuturor in fata legii, nu sunt eu cumva un mic blosevic. "ce-ai vrea, sa fim toti la fel?!", m-a intrebat. pozitia publica e un fel de "talent", un dat, care tocmai d'aia e dat ca sa te scoata din multime.

am incercat sa-i explic care a diferenta dintre ilegal si imoral. degeaba... e clar, pozitiile noastre, mai pretentios spus, viziunile noastre asupra lumii, sunt ireconciliabile. traim in lumi diferite, suntem cetatenii unor tari diferite. eu ma astept ca alesul sa nu faca afaceri cu si prin intermediul pozitiei pe care o detine, el isi doreste doar sa fie si el primit la masa maririi.

altceva. azi, m-am cerut de la locul de munca pentru ca asteptam un instalator. a zis omul ca vine la unu' si n-a mai venit. sase ore am asteptat pana sa-mi pierd cu totul speranta. un telefon n-a dat! fiti linistiti, am aflat - pe surse - ca nu l-a calcat masina.

asa ca, un timp, nu m-am mai gandit la amicul pesedis ci la instalatorul cel prea mult asteptat. ce fel de om trebuie sa fii, cat de precara trebuie sa-ti fie educatia, sa stii ca esti asteptat, si sa nu dai macar un telefon?!

exemple dintr-astea as putea sa mai dau cu sutele. din fericire, nu le-am trait, pe toate, pe propria-mi piele. politicieni care fura, pentru ca pot. oameni care uita ce inseamna recunostinta, binele facut odata pentru ei, ba chiar si atat de banalul (oare?) "multumesc". asa-zisi meseriasi care isi bat joc de tine, fiindca tu nu stii sa bati un cui. medici care cer, cu tupeu, fiindca vad ca esti disperat... vorba unui prieten "oare ce mai tine tara asta in picioare, cand e atata putreziciune in ea?".

sper sa gresesc, dar am impresia ca Romania e o tara primitiva. aici discutiile despre etica nu au niciun sens. pe canibali nu-i poti invata ce e compasiunea. majoritatea, de la "elite" pana la instalatori, traieste inca in logica lui scapa cine poate.

restul sunt niste schilozi, niste indivizi crescuti stramb, in lumea lor cea dreapta, unde o anume scrupulosenie e o grava invaliditate.

si, totusi, in ce tara traim?

vineri, 3 octombrie 2014

"Misu" s-a intors!

fostul lider al PSD Bihor, presedinte al Consiliului Judetean, deputat, Mihai Bar a reaparut "pe sticla", cum se spune.

captivanta initiativa jurnalistica, nimic de zis. datoram acest moment nostalgic TTV si realizatorului Hizo Zoltan. nu stiu cati au vazut emisiunea, insa stiu sigur ca eu m-am simtit ca trantit inapoi in timp, cu cel putin zece ani.

Mihai Bar n-a imbatranit deloc, nici nu s-a schimbat o iota. un politician perfect incremenit in proiect. un proiect revolut. un pesedist fara partid, dar exemplar devotat si inflexibil.

nu stiu ce m-a determinat sa-l compar cu marele sau rival politic, Florian Serac. daca e adevarat ca faptele noastre vorbesc despre noi insine mai bine decat orice sau oricine, atunci ma vad nevoit sa compar pensionarul cu managerul care a ridicat Baile Felix de la nivelul unei statiuni de CAP-isti la statutul de destinatie turistica ce rivalizeaza cu statiunile concurente de dincolo de granita. Serac a dovedit ca poate sa faca si altceva decat politica, Bar s-a pensionat. asta e! bla-bla-ul si popularitatea nu tin de foame. si, pana la capat, de pe urma demagogiei nu ramane nimic.

ramas prizonier al timpului sau, Mihai Bar il plange pe Adrian Nastase. "ce mai presedinte ar fi fost!". ce conteaza ca e corupt dovedit? nici faptul ca Ponta a plagiat grosolan nu e un pacat de neiertat pentru Mihai Bar. "va fi un foarte bun presedinte"... ca "e un tip foarte corect, un om cu principii". sa bolunzesti nu alta.

incorigibilul Mihai Bar ofteaza dupa vremurile de altadata, cand a fost ales presedinte al UJCM Bihor, desi a infierat vehement actiunile destabilizatoare ale huliganilor timisoreni, pentru ca era "relativ tanar si nu apucase sa faca foarte multe rele".

una peste alta, am regasit in Mihai Bar acelasi politician care pare ca stie multe, spune putine, face si el ce poate, dupa principiul locului "sa fie bine pentru toata lumea", insa e capabil sa linga copios.

vestea buna e ca "Misu" nici nu se mai gandeste sa revina in politica. astfel de revederi, scurte, sunt tonice, amuzante chiar, insa... ce-i prea mult strica.

emisiuni unde se traficheaza principii lipsite de o minima morala ori demnitate te pot lesne strica de cap.

dom' presedinte, va dorim pensie placuta!

joi, 2 octombrie 2014

in nemernicia voastra...


trei copaci, ce se aflau pe mai putin de 100 de metri patrati, au fost stersi de pe fata pamantului, in doar trei zile, cu ocazia amenajarii unei parcari, undeva pe strada Iza!

in alte tari - CIVILIZATE -  se construiesc cladiri si sosele in jurul unor arbori.

am mai vazut asta, pe strada Milcovului, in urma cu cativa ani. acolo, mai intai au construit alveole in jurul celor trei pomi. apoi, cand sa fie data in folosinta ctitoria, i-au taiat. doi corcodusi si un cais au disparut peste noapte, lasand alveolele goale, precum orbitele unei harci cu ochii scosi. ce folos de atata fatarnicie? decontati lucrari "prietenoase cu mediul"? ori candidam din nou la titlul de "capitala verde"?

stim, toti copacii taiati reprezinta un real pericol pentru autoturisme si trecatori.dar cine cuantifica pericolul la care suntem expusi toti de pe urma masacrului vegetal ce nu mai conteneste in Oradea?!

e firesc ca masinile sa ia locul arborilor, care sunt fapturi vii? e normal sa pui masina inaintea vietii, a vietii tale, chiar?

lucrarile la parcarea ce astepta de trei ani sa-i vina randul nu s-au terminat. cati arbori vor mai cadea?

oare cei ce conduc Oradea, in frunte cu primarul Ilie Bolojan, nu se gandesc ca, pe cand copacii astia se aflau deja in putere, ei, stimabilii, erau niste nimeni? precum vor si ramane, de altfel...

sa nu ceri respect pentru viata de la "politruci"... primarul stie de ce!


poveste despre coruptie in doi timpi si trei miscari

a fost odata, ca si cum n-ar fi fost niciodata, un primar prea plin de trufie si cu ceva datorii.

si cu unele si cu celelalte se alesese din campania electorala. mai ales orgoliul il manca precum o boala rusinoasa.

nu putea nicicum sa inghita ca figura lui nu era sigura stapana asupra spatiului public. acum niste ani si-a tocmit panouri cat casa, cat blocul si cat magazinul universal. tot nu i-a ajuns. il deranjeau pana si pitifelnicii care pusesera si ei cateva afise.

in plus, sustinatorii, cei care, in campanie, dadusera "totul pentru partid, totul pentru victorie" isi cereau si ei decontul, partea leului din afisajul outdoore.

asa ca Alesul s-a gandit sa rezolve problema, in stilu-i caracteristic, in doi timpi si trei miscari!

mai intai a declarat public ca panourile publicitare din oras sunt urate, strica aspectul "istoric" al urbei si, clar!, nu mai au ce cauta in orasul sau. apoi a facut si o lege care sa puna lucrurile in ordine, dupa capul, pohta si interesele Mariei Sale.

n-a trecut mult timp si alte panouri publicitare au inceput sa rasara prin alte locuri. astea, desi foarte asemanatoare cu celelalte, nu mai erau nici urate si, ce miracol!, cadrau perfect cu aspectul istoric al orasului.

daca a reusit sa-i scoata de pe piata pe baietii rai, Jupanu' a facut -fireste- partie pentru "baietii destepti".

comportamentul abuziv, pus in raport cu atributiile si puterile primarului, e cat se poate de evident. prostii stau pe margine si nu pricep ce se intampla. ori poate nu le pasa...

* orice asemanare cu Oradea Mare, cu primarul ei sau cu alte personaje in viata e pur si simplu intamplatoare.

miercuri, 1 octombrie 2014

cum era sa fiu recrutat

daca tot e vremea marturisirilor, hai sa va povestesc si eu ceva.

am sa fac, nu una, ci doua marturisiri!

prima: am un usor sentiment de frustrare. cum adica sa fie Ponta agentul 00...? acesta urma sa fie indicativul meu ca doar...

si aici urmeaza cea de a doua marturisire, am fost cat pe ce sa fiu recrutat.

era... acum vreo cinci ani, pe vremea cand aveam inca onoarea de a lucra in presa. intr-o zi oarecare, la un colt de strada, nu departe de Piata Creanga, ma intalnesc, intamplator, cu el.

el era vicepresedintele unui partid care, pe vremea aceea, conta in viata politica. a fost deconspirat, ceva mai tarziu, ca fiind omul unui alt serviciu, de "trista amintire". insa, personal, sunt convins ca omul a ramas activ.

era vizibil bine dispus. mi-a spus ca tocmai devenise bunic si a insistat sa urc la el sa bem un pahar cu vin in cinstea evenimentului. am ezitat, partidul sau nu era nici pe departe in lista preferintelor mele politice. insa, cum mi-a fost intotdeauna greu sa spun nu si pentru ca imi trecuse prin cap ca, intr-un astfel de moment, nu e elegant sa-l lasi pe om de unul singur, in cele din urma, am acceptat.

iata-ma in apartamentul despre care stiam ca a fost sediu discret de campanie al unei alte formatiuni politice, dar nu stiam ca e al lui! ca sa vezi ce mica e lumea in provincie!

n-am apucat sa bem cel de-al doilea pahar cu vin cand mi-a fost facuta propunerea. direct, insotita de complimente si lasandu-mi senzatia, foarte pregnanta, ca mi se face un pustiu de bine. nimic din frazele bombastice despre "interesul national", nimic despre bani, nimic despre fisa postului. pur si simplu trebuie sa fii unul de-al nostru!

am incercat sa spun nu. ca-s din presa, ca am un tatuaj (citisem eu undeva ca spionii nu au voie sa poarte niciun fel de semne cu ajutorul carora ar putea fi identificati), ca nu ma intereseaza, ca nu vreau...

argumentele mele treceau pe langa el ca si gloantele pe langa James Bond. "e pilit", mi-am zis. incet, discutia s-a mai relaxat.

tin minte perfect, vorbeam despre alegerile care nu erau departe cand, fara niciun avertisment, a pus mana pe telefonul mobil si a sunat un general.

pilit ori ba, in mai putin de doua minute mi-a facut un CV pe care eu n-as fi fost capabil sa-l realizez, spontan, cu atata acuratete. inca ma mai intreb daca ma "studiase" inainte sau spionul nostru functiona perfect si la bautura?

nu stiu, nu imi amintesc, nici sa ma impuscati, cu ce general a vorbit sau despre ce serviciu secret era vorba. cred ca era ceva pe externe... dar nu sunt deloc sigur. pur si simplu nu imi amintesc. n-a contat. eram convins ca nu vreau.

norocul sau ghinionul meu a fost ca, in ciuda biografiei mai mult decat favorabile, am fost respins. am inteles ca de vina ar fi fost varsta. aveam deja vreo 40... ma gandesc ca, la varsta asta, nu mai esti o investitie buna pentru "servcii".

asa ca... asta a fost!

nu ma intrebati despre cine e vorba, nu-mi cereti alte amanunte. atata am avut de spus! noi, spionii, ne respectam intre noi, chiar si cei nerecrutati!

luni, 29 septembrie 2014

gunoierii!

azi a mai cazut unul din castanii seculari ai Oradiei. nu, n-a cazut de buna voie ci sub drujbele celor de la RER.

priveam cum, in curtea Colegiului Mihai Eminescu, o mana de oameni indiferenti hacuiau trunchiul sanatos si, dintr-o data, mi-a trecut prin cap ca ceva nu e in regula. nu era vorba de faptul ca, acolo unde se afla, acel arbore n-ar fi putut fi un pericol pentru nimeni.

e altceva...

RER este o societate comerciala al carei principal obiect de activitate il reprezinta gunoiul. poate de aceea, mi-am zis, oamenii astia trateaza copacii Oradiei ca pe niste deseuri, nu ca pe niste resurse de aer si de viata.

aceasta impresie amara mi-a fost intarita de faptul ca, numai cativa pasi mai incolo, o masina de mare putere transforma lemnul in rumegus. sub ochii mei inca o resursa devenea deseu!

stau asa si ma gandesc, poate ca nu e o idee buna sa dam grija copacilor Oradiei pe mana gunoierilor. cel putin, pana cand nu se mai cizeleaza si ei...

joi, 25 septembrie 2014

eu nu!

nu sunt bugetar, nu sunt pensionar, n-am fost apevist, nu sunt nici macar artist si, mai putin decat toate astea la un loc, nu sunt pesedist!
una peste alta, Ponta cel marinimos si larg la punga, mie nu mi-a dat un sfant.
am toate motivele sa ma simt exclus si oarecum frustrat? deci n-am niciun motiv sa votez cu prezidentiabilul celor care viseaza la deloc onorabilul statut de asistati ai statului.

in plus, pentru niste "drepturi intelectuale", de pe urma carora in 2013 am incasat aceasi suma de bani ca si in anii precedenti, am de platit la Fisc de trei ori mai mult! socotesc ca dau statului o treime din ceea ce castig aici. nu pot pricepe, in ruptul capului, de ce trebuie sa platesc de doua ori asigurarea pentru sanatate? ma pot imbolnavi, cumva, de doua ori? zau, mi-ar fi mai usor sa inteleg ca platesc pentru ca vreun ins mai putin favorizat de soarta sa aiba si el acces la asistenta medicala. dar, asa cum stau lucrurile, ma simt furat. furat chiar de stat!

si imi trece prin cap ca show-ul aniversar de pe Arena Nationala costa o caruta de bani. dar de ce trebuie sa platesc eu pentru asta?

luni, 22 septembrie 2014

ups!

ati comis-o din nou!

iata, au trecut ani de cand am avut indrazneala de a scrie ca ceva nu este in regula cu afacerea prin care OTL-ul a cumparat 12 masini pentru stabii primariei. inclusiv un Renault nou pentru primarul Oradiei, care nu mai putea sa circule in "spurcaciunea" lui Filip.

acum Curtea de Conturi vine si ea sa spuna acelasi lucru. cica n-ar fi in regula ca regia sa angajeze cheltuieli de care se bucura Primaria. cum sa nu? doar e firesc ca noi, oradenii, sa platim pentru confortul alesilor nostri si al functionarilor urbei!

in plus, si cred ca asta nu tine de obiectul activitatii Curtii, ci mai degraba de dimensiunea morala a intregii povesti, ori - daca vreti - de caracteristica imorala a administratiei Bolojan, parcul auto al Primariei sau al OTL, cine mai stie?, a fost modernizat taman la vreme de grea criza cand, conform legilor, autoritatile publice locale nu ar fi putut sa isi asume astfel de cheltuieli si nici nu era firesc sa se intample asa ceva. cand salariile bugetarilor erau reduse cu 25%, unii dintre ei, in frunte cu primarul, evident, se bucurau de imbunatatirea conditiilor de munca si viata. macar atat... o fi fost un soi de premiu de consolare.

ei, acum ramane de vazut pe unde vor scoate camasa. oricum, daca se lasa rau, OTL-ul plateste. poate mai scumpeste biletele si abonamentele, cum a procedat cand a angajat "investitia" in cauza. ca primarul nostru e imun la orice, chiar si la rusine.

vineri, 12 septembrie 2014

razboiul cu morile de vant

inca un text scris cu amara nostalgie

acum niste ani, o mana de oameni, carora in limbajul zilelor noastre li s-ar spune sigur "ecoanarhisti", au purtat cel mai frumos razboi importiva arbitrariului care, din pacate, e tipic pentru mai tot ce inseamna relatia administratiei locale cu optiunile cetateanului. Oradea a vazut, in ultimii 25 de ani, tot soiul de manifestatii - de la vaga tentativa de reproducere a fenomenului Piata Universitatii, la "batuta" tinerilor taranisti cu pedeseristii si sepepistii, ce a avut loc intr-o seara tarzie de octombrie a anului 1996. ceea ce s-a intamplat atunci, pe malul Crisului, a fost mai putin violent dar, cred eu, a insemnat ceva mai mult. a fost un semnal ca, totusi, daca nu sta "spectator ca la teatru", opinia publica poate influenta decizii.

ce s-a intamplat atunci pe malul Crisului, intre podul Dacia si pasarela pietonala vine sa confirme ideea ca "o mie de oameni hotarati pot rasturna un guvern". nu ca ar fi fost cazul. cei cinci-sase oameni care s-au adunat pe mal, pentru a salva copacii care constituie un peisaj caracteristic - prin unicitatea sa - pentru orasul lor, au rasturnat doar o conceptie pacatoasa, mentalitatea sticata ca nu se poate face nimic. ba, uite ca se poate! insa trebuie sa fii destul de hotarat, trebuie sa vrei! se cere sa ai curajul de a te urca pe buldozerul care incepuse sa muste din saptiul verde. oamenii aceia au avut - fapt care azi mi se pare incredibil - taria sa stea zid in fata jandarmilor. sa-i trimita la plimbare pe santieristi si pe directorul lor, domnul Nistreanu, cel demn de pomenire. la ei au venit, sa-i induplece, primarul. a venit, sa-i duca cu presul, mai la o parte, si un celebru "consultant in afaceri", transformat in mediator (?!) de ocazie si din interes. cred ca, pentru prima data, si poate ultima, administratia s-a speriat. si, o mai zic o data, nu fiindca protestatarii ar fi fost multi, ci fiindca erau hotarati.

ce s-a intamplat mai apoi e greu de spus. au fost marsuri, lucrurile au ajuns, nu stiu cum, intr-o zona ce tine de birocratie. au fost procese, negocieri, etc. azi am senzatia ca protestatarii au fost, cumva, dusi cu zaharelul. rezultatul "dialogului", privit de pe cealalta parte a baricadei, poate fi rezumat cam asa: "lasa-i! zicem cum vor ei si facem cum vrem noi".

au trecut niste ani si, incet, incet, "lucrarea" tot s-a facut. pentru ca "banii trebuie sa circule" si spagile tot la fel. sub mandatul lui Ilie Bolojan jumatate din spatiul verde au fost transformat in trotuar. fenomen valabil si la nivelul intregului oras. ca, deh, iarba nu e aducatoare de venituri si comisioane, precum betonul si asfaltul de la Selina.

mi-am amintit de toate astea, acum, cand oameni cu drujbe, platiti tot de administratie, s-au intors pe mal pentru ca - la ani de zile distanta - sa mai dea o lovitura. puterea e razbunatoare, nu? pentru ca ea, puterea, poate!

mai ieri, au taiat mai multi copaci. cica, pe vreme rea, din ei se rupeau crengi "care ar fi putut sa puna in pericol viata trecatorilor". asa ar fi zis vecinii, care au sesizat Primaria. care vecini, ca sus pe mal e Facultatea de Medicina? si, sa fim seriosi, cine se plimba pe malul Crisului, cand e furtuna?

motive! baliverne!

sa va spun eu cum sta treaba. Primaria Oradiei are contracte cu mai multe firme care sunt platite sa taie si sa "toaleteze" copacii. cifra e fixa, conform contractului. dar, ca sa ia banii, firmele trebuie sa isi faca norma. asa ca baga drujba in orice si te miri unde. si taie! motive se gasesc sau, daca nu se gasesc, se inventeaza. imi spun deseori ca, pentru a lucra in Primarie, trebuie neaparat sa ai multa imaginatie. oare chiar sunt testati in acest sens cu ocazia interviului pentru angajare? eu cred ca e imperios necesar. e nevoie de multa imaginatie ca sa descoperi, sa inventezi, necesitati care nu exista, sau, daca exista, sunt doar ale clientilor "casei".

ma intreb cum de azi se poate, ceea ce atunci nu s-a putut. de ce nu mai sare nimeni pe "buldozere" pentru nicio cauza? nu mai e nimeni suficient de tare sa faca ceva. si, uite asa, pana la urma, puterea castiga. ea e raul care nu piere, care se transforma, urmandu-si necontenit calea dictata de interese.

si atunci ce ramane? doar amintirea, dulce-amara, a unui razboi cu morile de vant. si, poate, speranta ca, odata, candva, altcineva o sa mai faca un gest de protest.

joi, 21 august 2014

Sulina, un vis

O vacanță reușită poate fi aceea în care ne amintim să visăm. Viața de zi cu zi la oraș, mai ales viața în „marile orașe”, dăunează extrem de grav 
aptitudinii de a visa.
E mult de când visam să ajung la Sulina. În decembrie 1989, fiind militar și fiindcă valurile revoluției m-au purtat prin clădirea CC-ului, am luat de acolo cu o hartă mare cât un perete. Ea trebuia să mă călăuzească prin canalele Deltei. Dar au trecut 25 de ani până să ajung acolo.
Și totuși, Sulina a fost, în cele din urmă, un vis devenit realitate. Aș compara orașul de la gurile Dunării cu Roșia Montană. Casele vechi: grecești, turcești, lipovene, casele ridicate de Comisia Europeană a Dunării, trebuie salvate.
Am visat că toate casele acelea, cu temelie înaltă de piatră și etajul din lemn, la fel ca si casele grecilor, mai înalte și cu coloane lângă ferestre, sau casele lipovenilor, cândva albastre și cu dantele de lemn pe fațade, deveniseră muzee, locuri de cazare, ateliere de creație, cafenele literare. Cred că Sulina are un potențial excepțional care trebuie, mai întâi, salvat și apoi pus în valoare. Șantierul Naval poate deveni oricând un mare „șantier” al artelor.
Sulina are oameni minunați. Oameni care, dacă îți faci timp să-i asculți, îți vor spune că orașul lor e viu trei luni pe ani, atât cât ține sezonul turistic ori că iarna e lungă și săracă în orașul lor. Majoritatea oamenilor din Sulina fac bani trei luni pe an. Celelalte nouă luni ar trebui folosite pentru a pregăti orașul astfel ca vara locul acesta sa facă valuri. Și, în fond, de ce Delta n-ar putea fi interesantă și în celelalte trei anotimpuri?
Cred că fiecare dintre casele frumoase ale orașului ar trebui pusă la punct și dată in grija unei familii. Să fii ca la ei acasă, fără să deranjezi pe nimeni, poate deveni un nou concept turistic. Asta mai ales că, în „particular”, la Sulina, se mănâncă mult mai bine decât la orice pensiune ori restaurant. Scepticii n-au decât să întrebe de doamna Angela. Locuiește undeva la intersecția străzii IV cu o alta, fără nume, și gătește cel puțin la fel de bine ca toate „socăcițele” Ardealului.
Există atâta teren fertil, atâta potențial, în orașul acesta ridicat pe nisip! Poate că visez în continuare, dar cred că Sulina ar putea deveni capitala a artelor, reședința de vară a artiștilor, un fel de Vamă care nu mai trebuie să încapă pe mâna „marilor” investitori. Chiar dacă, așa cum ne învață istoria acestui oraș, acolo e loc pentru toată lumea.
Cred că Sulina ar trebui să redescopere, să învețe, cu răbdare, turismul ecologic, plimbarea în bărci, pe canalele Deltei. E de-a dreptul frustrant ca, trecând în viteza motoarelor dotate cu sute de cai putere, să nu ai timp să te apleci asupra unui nufăr nici măcar cât să-i faci o fotografie. Însă, aș zice că ăsta a fost singurul lucru rău legat de vacanța mea la Sulina. Sigur, aș mai putea aminti și de faptul că celebrul „cimitir cosmopolit” nu are ghid. Nici măcar unul tipărit. Sigurii îndrumători „autorizați” fiind groparii. Sau că ferestrele de termopan, puse la unele case vechi de peste o sută de ani, nu se potrivesc nicicum acelui decor vestust și patriarhal. Dar toate astea se pot îndrepta. Chiar trebuie îndreptate!
Dacă un Fân Fest poate salva o comunitate și un Stuf Fest ar putea să o facă. Trebuie să se întâmple ceva! Altfel - după cum văd eu lucrurile - Sulina riscă să se scufunde încet, precum un vas bătrân abandonat la gurile fluviului. 
Am visat că Sulina, orașul tuturor neamurilor europene, nu-și mai visa gloria apusă ci noul destin. Toți cei care, trecând pe acolo, ne-am reamintit, măcar pentru o clipă, ce înseamnă să știi să visezi datorăm Sulinei un gest, cât de mic, pentru ca viitorul ei să nu fie vis ci realitate.

Destine paralele - Sulina si Rosia Montana

Cum, după vacanța petrecută la Sulina, încă mă mâncau tălpile, am plecat la Roșia Montană. Taman la timp pentru Fân Fest și numai bine pentru a mă convinge că o paralelă între orașul de la porțile Dunării și urbea cea veche de la poalele Apusenilor nu e nicidecum deplasată. Cândva, au fost amândouă foarte bogate. Sulina de pe urma comerțului, Roșia Montană datorită mineritului aurifer.
Cele două localități au, deopotrivă, case nemaipomenit de frumoase ce trebuie salvate. Casele acestea sunt o istorie pe cale de dispariție și au frumusețspecifică ce riscă să se piardăfiind amenințată de cei dornici  facă bani, rapid, sigur și cu orice preț.
La Sulina sunt mulți marinari fără vapoare. La Roșia Montană sunt mineri fără mine.
Sulina are ape și pește, Roșia Montană are munți și virșli și... lincă! În Deltă e stuf, în munți sunt brazi. Cât toate astea, de aici și de acolo, or mai fi să fie...
Localitățile astea sunt, și una și alta, departe de lume. E greu să ajungi până la Sulina, cu vaporul, dar mi-au trebuit unsprezece ore să ajung de la  Roșia Montană la Oradea pe jos, cu autobuzul și, în final, cu trenul. Întâmplare sau nu, de la Oradea la Sulina cam tot atâta am făcut.
Sulina are un celebru cimitir cosmopolit. Roșia Montană are - poate nu știați - un cimitir romano-catolic unde își dorm somnul de veci, în bună pace, români și unguri și nemțși unii care, probabil, nici la vremea lor n-or fi știut cu siguranță ce sunt.
Sulina l-a avut pe Jean Barth și Roșia Montană pe Simion Balint. Într-un fel sau altul, și unul și celălalt, au făcut istorie.
Și un loc și celălalt are un potențial fantastic și o valoare extraordinară. Sulina poate fi un al doilea Balcic, așezat la gurile Dunării, iar Roșia Montană poate deveni o Elveție transilvăneană. Ele trebuie, nu doar salvate, ci și păstrate în viață. Cine? Când? Cum? Astea sunt, deocamdată, întrebări fără răspuns.