Fundaţia
Life Tineret, o organizaţie veche, cu un bun renume construit în timp, un ONG
local care e departe de a fi la prima astfel de acţiune, şi-a propus, sâmbătă,
să mai planteze câţiva copaci pe malul Peţei.
Surpriză!
Primăria Municipiului Oradea a declinat generoasa ofertă. Cică, mai nou, în
oraşul nostru, numai firmele fac plantări şi, cum altfel?!, pe bani! Nefericita
întâmplare, cu atât mai tristă cu cât organizaţia
tocmai a primit patru voluntari din străinătate care, iată, au luat astfel
contact cu „democraţia noastră originală”, întâmplarea, deci, îmi aminteşte de
cererea unui artist orădean de a picta, tot gratis, unul din pasajele pietonale
din oraş. Şi el a fost refuzat. Şi lucrarea aceasta se va face cu bani de la
buget! Adică din buzunarul nostru.
Dar,
cred eu, există aici o altă problemă, mai gravă, decât cea a banilor. Şi revin,
din nou, la relaţia pe care o are administraţia Bolojan cu ONG-urile, adică cu
societatea civilă. Îşi mai aminteşte cineva că primarul de azi a desfiinţat
„Premiile de excelenţă”, competiţie ce a dat naştere unei sănătoase emulaţii în
Oradea, că tot el a tăiat alocările bugetare pentru ONG-uri, că a mărit
chiriile pe spaţiile în care cele mai multe dintre acestea îşi desfăşoară
activitatea, ba, colac peste pupăză, azi chiriaşii plătesc impozitele ce s-ar
cuveni să fie achitate de către proprietar, adică de Primărie?
Adept
al monopolurilor şi pedepselor, având năzuinţa - mărturisită public - de a deţine întreaga
putere la nivel local şi judeţean, practicant al unui stil de conducere centralizat, etc., Ilie Bolojan e curată „urgie” pentru societatea civilă.
De
opt ani de zile, administraţia pare să lucreze după principiul: „Noi decidem!
Noi plantăm! (Şi aici nu e vorba, după cum puteţi bănui, de a «planta» doar
copaci) Noi decontăm!”. Restul să tacă! Sau, eventual, se pot implica aplaudând
şi făcând plecăciuni.
Sub
mandatul unui primar liberal, culmea!, iniţiativa, spriritul civic,
diversitatea de opinii, etc., nu sunt
cultivate. Din contră! E de înţeles. Cei cărora azi le-a trecut prin cap să pună un pom, mâine, s-ar
putea găsi să formuleze obiecţii cu privire la „înteţeapta politică”...
Însuşi
liderului Fundaţiei, Marius Hărduţ, a „făcut gât”. S-a găsit el să remarce că
50% dintre copacii plantaţi, pe bani, de către clienţii Primăriei se usucă în
primii doi ani de viaţă. Asta fiindcă, în ciuda contractelor şi a promisiunilor
administraţiei, nu îi udă nimeni. Ceea ce înseamnă, alte plantări şi, fireşte,
"alţi bani, altă distraţie"... Probabil pentru aceeaşi clientelă. Repet, ca să
fie clar, e vorba de banii noştri. Ai mei şi ai tăi. Dar câţi dintre noi înţeleg asta? Ei, aici e
aici! De fapt, asta se şi doreşte; să nu avem idei şi iniţiative, să nu ne
punem întrebări şi, mai ales, să nu criticăm.
Societatea
civilă trebuie redusă la tăcere sau să fie ataşată la butoniera de la şliţul „partidului unic”. Numai
liberalii mai au voie să planteze pomi. Şi asta doar în campania electorală,
ca să arate, vezi Doamne, că, deşi CET-ul ne omoară cu zile, ei nu mai pot de
grija mediului înconjurător şi a sănătăţii noastre.
Orice
voci, care ar putea să sune diferit în acest cor al unanimităţii, trebuie
reduse la tăcere, fiindcă domnului primar nu-i place să fie contrazis sau,
Doamne păzeşte!, criticat!
Mesajul
e clar. Oradea lui Bolojan nu are nevoie de societatea civilă. Le ştie el pe
toate! Le face el pe toate! Şi, nici într-un caz, EL nu poate greşi! Oradea nu
are voie să meargă decât într-o singură direcţie, cea a viziunii
„conducătorului iubit”.
P.S.
Când am citit, acum vreo lună, că Primăria va da din nou bani pentru proiecte
propuse de ONG-uri mi-am spus că ceva s-a schimbat, că, poate, primarul a
înţeles în sfârşit ceva. M-a păcălit încă o dată. Sunt bani doar fiindcă e an
electoral şi pentru că acolo, în zona ONG, or fi şi ceva voturi.