Citesc şi nu-mi vine să-mi cred ochilor. Ce-i drept, nu-i
pentru prima oară când Ilie Bolojan mă pune într-o astfel de situaţie. Să fie
oare adevărat? Primarul Oradiei a decis să aloce 54.000 de lei, adică 540 de
milioane de lei vechi sau, ca să fie mai clar, peste jumătate de miliard!,
pentru un studiu, profesionist, care să-i ofere noi argumente în vederea
relocării statuii lui Mihai Viteazul, aflată încă în Piaţa Unirii din centrul
Oradiei.
Fără discuţie, una din cele mai pregnante calităţi ale
primarului e tenacitatea. Nu renunţă niciodată, nici chiar atunci când pare că
a făcut-o. Meciul ăsta, al statuilor, Mihai sau Ferdinand?, părea jucat. Ne-am
înşelat!
Problema e că „toana” asta de primar ne costă ceva. Oare
toate-s făcute în Oradea? Oare banii noştri nu merită ceva mai mult respect, o
mai bună chiverniseală? Înţeleg să plăteşti, cât face, pentru un studiu care să
susţină proiectul unei şosele sau să evalueze importanţa realizării unei parcări,
dar pentru un moft sau pentru o promisiune făcută – probabil – în nume propriu,
Casei Regale, găsesc că a cam mult. Poate chiar prea mult!
Asta ca să nu mai punem la socoteală faptul că banii
ăştia, mulţi, puţini, câţi or fi ei, nu-i dă primarul Bolojan din buzunarul lui,
ci tot de la bugetul local, adică tot din banii noştri, se dau.
Ah, şi ar mai fi un amănunt! Sigur, după cum ştim, domnia
sa nu e încurcă în aşa ceva. Am stabilit doar că e un tip de o rară tenacitate.
Dar, totuşi. I-a întrebat Ilie Bolojan pe orădeni care statuie ar fi mai potrivită pentru a
trona în centrul oraşului lor? Că, dacă ar fi după mintea mea, eu aş opta
pentru întemeietorul urbei, Regele Ladislau. Hai să trecem şi peste asta şi să
observăm, dacă mai avem curajul necesar, că a „marca” inima unui oraş după
bunul tău plac e un alt fel de abuz, unul de proporţii... istorice.
Sigur, nu pentru asta o să-l salte DNA-ul, dar, tocmai de
aceea, Ilie Bolojan are toate şansele să rămână în istorie ca primarul ce lucra
sub deviza: „Pohta ce-am poftit”. Foarte potrivit!