„Ca să-ţi dau adeverinţă am nevoie de hârtii”

Hotărât lucru, ţara asta e condusă de o adunătură de cretini.

Oficial, puterea susţine dezvoltarea economică, crearea de locuri de muncă, integrarea în activitatea profesională, bla-bla. Dar, dacă vrei să te angajezi, ai nevoie, nu de o adeverinţă medicală, ci de cel puţin două: una de la medicul de familie şi una de la cabinetul de medicină a muncii. De fapt, prima e o „trimitere” pentru a o putea obţine pe cea de a doua. 15+40=55 lei. La asta mai adăugaţi: drumurile, aşteptarea, timpul pierdut... Şi, evident, absurdul situaţiei.

Vorba lui Ioan Gyuri Pascu: „Aş face ordine’n stat, dar obertainerul mi-e spart”. Sau ca în „Mai bine cu coadă”, a lui Alexandru Andrieş: „Vrei hârtie? Asta-i foarte greu, să ştii! Ca să-ţi dau adeverinţă am nevoie de hârtii”.

Nu de crize moare economia, ci de birocraţie.

Ce sens o avea chestia asta? Să dea de lucru, bani, la cabinetele medicale, să producă hârtii, să eludeze eventuale responsabilităţi?

O fi şi idioţenia asta în programul de guvernare al PSD, că prea pare social-democrată? Adică, o să câştigi tu nişte bani, dar, înainte, trebuie să dai şi la alţii. Să mănânce şi gura lor, să circule banu’, să „curgă” impozitele!

Ah! Şi cireaşa de pe tort, bineînţeles că se poate „rezolva” şi fără adeverinţa medicului de familie, dacă ştii unde să te duci.

Guvernanţilor, zău aşa, nu sunteţi voi cam proşti?

Baroane, de trei ori... betoane!

Când zici „beton” e ceva de bine, e „tare”, e „cool”, e nemaipomenit. La noi... nu e cazul.

Citesc în presă că ministrul Apelor şi Pădurilor, Ioan Deneş, a călcat Oradea. O fi şi ăsta un fel de Viorica Vasilica, îmi spun. Cum să fii într-o asemenea funcţie şi să nu bagi de seamă că ai fost dus pe un şantier neterminat, dar despre care autorităţile zic că a fost „gata înainte de termen”. Cum se poate ca, într-un loc care arată ca o cazemată, şi să nu ţi se aprindă un beculeţ acolo, să nu ţi se răzvrătească un pitic pe creier care să-ţi urle în urechi: „Betooon, betooon, prea mult beton!”. Sau, fiindcă e ministrul la Ape şi Păduri, domnia sa nu vede decât apele, respectiv pădurile, acolo unde sunt ori nu... mai sunt? Malul stâng al Crişului, de la Primărie în jos, e o mizerie, o bătaie de joc, un loc la fel de steril ca betonul din minţile celor care l-au turnat. Dubii? Căutaţi pozele sau, mai bine, mergeţi la locul crimei şi, dacă n-o să vă înfioare... păi, atunci sunteţi tare. Beton!

Şi citesc, cu groază, că şeful ABA Crişuri, Sorin Guler, anunţă „continuarea lucrărilor în amonte de podul Sf. Ladislau, pe malul drept”. Adică în zona de luncă, pe unul din puţinele spaţii verzi rămase în inima Oradiei?! Ce? Beton! Ce-ar putea fi, voi nu ştiţi altceva. Betonul e linia orizontului vostru, e materia primordială din care sunteţi făcuţi şi din care v-aţi zidit sufletele. Băgaţi, băieţi, că asta e tot ce puteţi!

Alt beton! Hora Centenarului. Ce a promis Ilie Bolojan că va face pe podul cu acelaşi nume şi ce ne propune azi Primăria?! Şase siluete, precum nişte transformerşi, care – evident – nu pot fi decât din beton, un suport pentru o cisternă care lipseşte, un monument industrial menit să omagieze „evenimentul istoric”, până la urmă o bătaie de joc la adresa Centenarului. Nu pot să nu mă întreb: cine a ales, cine a avizat, cine poate să vrea aşa ceva în Oradea? Pe bune, dacă acum o sută de ani voi aţi fi făcut oraşul ăsta, azi nu aveam ce arăta lumii. Beton! Mda, în Oradea nici că se putea altfel, nici că se putea mai bine. Ăsta e materialul nobil al inimilor voastre şi esenţa patriotismului de care sunteţi capabili.

Beton, beton, beton! De trei ori beton, de o mie de ori beton, pentru ca „ei” să câştige şi noi să pierdem. Să pierdem până şi ultimul copac, până şi ultimul coronament care să tulbure linia gri a orizontului lor sufletesc.

P.S. Că veni vorba, dacă, prin noul Regulament al spaţiilor verzi, Primăria dă în sarcina asociaţiilor de locatari îngrijirea acestor zone din vecinătatea blocurilor (toate cheltuielile aferente revenind, cum altfel?!, în sarcina celor care locuiesc la bloc) n-ar fi mai simplu să acoperim şi aceste spaţii cu BE-TON? Ar fi, cum se spune, în spiritul epocii de beton în care trăim.