Baroane, de trei ori... betoane!

Când zici „beton” e ceva de bine, e „tare”, e „cool”, e nemaipomenit. La noi... nu e cazul.

Citesc în presă că ministrul Apelor şi Pădurilor, Ioan Deneş, a călcat Oradea. O fi şi ăsta un fel de Viorica Vasilica, îmi spun. Cum să fii într-o asemenea funcţie şi să nu bagi de seamă că ai fost dus pe un şantier neterminat, dar despre care autorităţile zic că a fost „gata înainte de termen”. Cum se poate ca, într-un loc care arată ca o cazemată, şi să nu ţi se aprindă un beculeţ acolo, să nu ţi se răzvrătească un pitic pe creier care să-ţi urle în urechi: „Betooon, betooon, prea mult beton!”. Sau, fiindcă e ministrul la Ape şi Păduri, domnia sa nu vede decât apele, respectiv pădurile, acolo unde sunt ori nu... mai sunt? Malul stâng al Crişului, de la Primărie în jos, e o mizerie, o bătaie de joc, un loc la fel de steril ca betonul din minţile celor care l-au turnat. Dubii? Căutaţi pozele sau, mai bine, mergeţi la locul crimei şi, dacă n-o să vă înfioare... păi, atunci sunteţi tare. Beton!

Şi citesc, cu groază, că şeful ABA Crişuri, Sorin Guler, anunţă „continuarea lucrărilor în amonte de podul Sf. Ladislau, pe malul drept”. Adică în zona de luncă, pe unul din puţinele spaţii verzi rămase în inima Oradiei?! Ce? Beton! Ce-ar putea fi, voi nu ştiţi altceva. Betonul e linia orizontului vostru, e materia primordială din care sunteţi făcuţi şi din care v-aţi zidit sufletele. Băgaţi, băieţi, că asta e tot ce puteţi!

Alt beton! Hora Centenarului. Ce a promis Ilie Bolojan că va face pe podul cu acelaşi nume şi ce ne propune azi Primăria?! Şase siluete, precum nişte transformerşi, care – evident – nu pot fi decât din beton, un suport pentru o cisternă care lipseşte, un monument industrial menit să omagieze „evenimentul istoric”, până la urmă o bătaie de joc la adresa Centenarului. Nu pot să nu mă întreb: cine a ales, cine a avizat, cine poate să vrea aşa ceva în Oradea? Pe bune, dacă acum o sută de ani voi aţi fi făcut oraşul ăsta, azi nu aveam ce arăta lumii. Beton! Mda, în Oradea nici că se putea altfel, nici că se putea mai bine. Ăsta e materialul nobil al inimilor voastre şi esenţa patriotismului de care sunteţi capabili.

Beton, beton, beton! De trei ori beton, de o mie de ori beton, pentru ca „ei” să câştige şi noi să pierdem. Să pierdem până şi ultimul copac, până şi ultimul coronament care să tulbure linia gri a orizontului lor sufletesc.

P.S. Că veni vorba, dacă, prin noul Regulament al spaţiilor verzi, Primăria dă în sarcina asociaţiilor de locatari îngrijirea acestor zone din vecinătatea blocurilor (toate cheltuielile aferente revenind, cum altfel?!, în sarcina celor care locuiesc la bloc) n-ar fi mai simplu să acoperim şi aceste spaţii cu BE-TON? Ar fi, cum se spune, în spiritul epocii de beton în care trăim.