Am o vârstă şi sunt mai bine de zece ani de când nu mi-am
mai făcut analize medicale. Unele evenimente tragice, petrecute în jurul meu,
mi-au dat de gândit. Zis şi făcut! Mă prezint la medicul de familie şi cer „un
set de analize complete”, ce-o crede el de cuviinţă.
De la cabinet, fuga la laborator. Doamna de după tejghea
se uită la mine ca la un copil născut prematur şi zice: „Analize gratuite doar
în luna octombrie”. Socotesc în minte: august, septembrie... „Păi, până să
vedeţi voi dacă sufăr de oarece, pot să crăp de o mie de ori”! Iau decizia cât
ai duce mâna la buzunar.
130 de lei, zice femeia şi, de aici încolo, lucrurile
merg aţă. Analizele vin prin email. Rezultatele sunt bune, har Domnului! Mă
rog, o bagatelă acolo. Tratament naturist, o lună. „Nu se compensează”, sunt
informat la farmacie. „Bine că-i numai atât”. Duc mâna la buzunar, fără să
ezit. Ce nu face omul pentru sănătatea lui!
Cum, de ceva vreme, rândurile cărţilor şi ale ziarelor
tind să se transforme în şiruri lungi de oiţe sure ce merg, în şir, prin
zăpadă, mi-am spus că, dacă tot am început să dau bani la medici, ar nevoie şi
de o consultaţie oftalmologică. Şi, iată-mă, sunt, de două zile, fericitul
proprietar al unei perechi de ochelari. „Pentru scris şi citit”. Consultaţie,
ramă, lentile... Alţi bani, altă distracţie.
Una peste alta, raidul prin sistemul de sănătate, cu
toate consecinţele lui, m-a costat 900 de lei. E mult pentru că e jumătate din
salariul meu.
Socotesc şi îmi vine să vorbesc singur. De parcă aş
discuta cu dna ministru. „Sunt 30 de ani de când cotizez la sistemul
asigurărilor pentru sănătate. În tot acest timp nu am cerut un algocalmin şi
acum, când era să am nevoie de nişte firfirei acolo, cât să simt că sistemul nu
mă lasă la greu, canci”!
Nu sunt unul din acele cazuri dramatice. Nu am avut
nevoie de o operaţie grea la Viena. Sunt un pacient banal şi, îmi pare, un
cotizant idiot. Sunt şi frustrat pe deasupra! Mă simt, încă o dată, tras pe
sfoară de sistemul ăsta al vostru şi mi se pare că-i profund nedrept ce mi se
întâmplă.
Nu am speranţe că povestea asta va schimba ceva. Se
întâmplă lucruri mult, mult, mai grave în ţara noastră şi tot nu s-a schimbat
nimic. Am scris doar ca să se ştie. Ca să ştiţi că vi se poate întâmpla şi
vouă, că suntem o ţară de fraieri.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu