Demolarea Oradiei

Mâine e joi, 28 iulie 2016. Convocat în şedinţă extraordinară Consiliul Local Oradea, mai precis majoritatea confortabilă a consilierilor PNL, va vota -probabil- noul Plan Urbanistic al Oradiei. Printre prevederile acestui document figurează şi demolarea a 20 de clădiri de pe strada Avram Iancu. Este, cred eu, o acţiune dementă, ce aminteşte de trasarea unui nou bulevard „Victoria Socialismului”, aici la Oradea.

Povestea (re)amenajării Pieţei Unirii a început prost şi, iată, trebuie să continue la fel. Doar pentru sporirea –citez- a unui pretins „confort” al pietonilor şi bicicliştilor, două clădiri emblematice ale Oradiei, situate pe strada Avram Iancu, ar urma să dispară! Este vorba de casa situată la colţul Pieţei Unirii. Acolo a funcţionat primul internat al elevilor români din Oradea, înfiinţat de Nicolae Jiga. Nu trebuie să ai cine ştie ce diplome ca să înţelegi semnificaţia istorică a acestui fapt petrecut acum mai bine de 100 de ani, într-un oraş unde românii aproape că nici nu existau. Trebuie doar să îşi pese! Şi urmează, imediat după această clădire, „Casa Turcească”, monument istoric, cea mai veche construcţie de tip civil din Oradea. Crede cineva că aceste edificii trebuie să dispară? Eu nu pot fi de acord cu acest punct de vedere. Dacă vrem cu adevărat să devenim un „oraş turistic” nu avem voie, nu putem –gândind raţional- să ştergem de pe harta Oradiei aceste două clădiri. Dar, din păcate, nu e prima dată când administraţia Bolojan „rade” construcţii simbol ale urbei, uitând că ele ar fi putut fi argumente în favoarea turismului. Să amintim doar despre grajdurile Cazărmii Husarilor sau de pasarela de fier la la Gară.

Dispariţia celor 20 de case ridică, în acelaşi timp, serioase probleme sociale. Unde se vor muta proprietarii şi chiriaşii lor? Şi, nu în ultimul rând, grevează asupra bugetului Oradiei. Pentru că proprietarii „demolabili” vor trebui despăgubiţi. Ar mai fi de amintit şi cele câteva afaceri care au fost deja închise sau vor dispărea odată cu frontul clădirilor de pe strada Avram Iancu.

Mai mult, pare că, din nou, nimeni n-a fost atent la amănuntele ce ţin de estetica lucrării. Când a purces la „răvăşirea” Pieţei Unirii, primarul Ilie Bolojan spunea că vrea să facă din ea un spaţiu comunitar cât mai apropiat de imaginea celor specifice burgurilor. Ori, tocmai că, prin lărgirea străzii Avram Iancu, aspectul de piaţă transilvăneană, aparent închisă, flancată de clădiri istorice, al acestui loc ar fi periclitat. Privită din mijlocul ei, zona sudică a Pieţei Unirii va arăta ca o gură ştirbă. Dacă ar fi să mai rămânem, preţ de câteva rânduri, în zona delicată a argumentelor ce ţin de frumos, trebuie remarcat că, în urma lucrărilor propuse de administraţia Bolojan pe strada Avram Iancu, Monumentul Pompierilor, care e deja foarte prost amplasat, va „pica” taman în drum. Asta da cinste, ăsta da respect, asta da pricepere!

Am citit spusele primarului că, atunci când este convins de avantajele realizării unui proiect, nimic nu-l poate face să renunţe, nici chiar vocea opiniei publice (tratată cu dispreţ şi de această dată!). Însă îmi vine greu să cred că nici măcar uzul raţiunii, un moment de reflecţie, o privire retrospectivă, nu-i pot da şefului administraţiei locale motive pentru reevaluarea unor proiecte. Că nu e un capăt de lume să spui "am greşit".

E foarte adevărat că, pe strada Avram Iancu, printre clădirile ce ar urma să dispară, sunt şi câteva care nu mai înseamnă mare lucru din punct de vedere arhitectural. Dar, acestea, până mai ieri imobile emblematice pentru centrul istoric al Oradiei, au ajuns în acest hal, cu faţadele rase!, tot din pricina dezinteresului şi a lipsei de reacţie a autorităţilor locale. La ce să te aştepţi şi de la cine când arhitectul şef, d-na Adriana Lipoveanu, subscrie vesel la toate iniţiativele demolatoare ale şefului ei?!

Interesant este că mai vechiul argument al necesităţii de a fluidiza circulaţia spre Universitate nici nu mai intră în discuţie. Firesc, după ce au gâtuit traficul central, prin transformarea Pieţei Unirii în zonă destinată aproape integral pietonilor, o asemenea necesitate nu mai poate fi invocată. Atunci, cu atât mai mult, nici dispariţia celor 20 de case nu se justifică. E suficient să treci, la oră de vârf, pe strada Avram Iancu ca să bagi de seamă că circulaţia pe această arteră, cândva una din cele importante ale Oradiei, s-a redus semnificativ.

La Bucureşti, cei care s-au opus mutilării unor zone sau edificii istorice ale Capitalei au generat o mişcare politică devenită, iată, semnificativă şi în plan politic, USB. La Oradea, opoziţia politică nu există sau nu contează iar cea civică pare că şi-a dat duhul. În asemenea condiţii, cu astfel de iluştri conducători, mă întreb cât va dura asta până când Oradea, aşa cum e ea în esenţa ei istorică, va dispărea definitiv?

Nu-mi fac iluzii, nu am speranţe. Din partea unei majorităţi politice, de orice culoare ar fi ea, nu ai ce să aştepţi! Ea nu poate fi altceva decât un tăvălug nivelator, la îndemâna unui... Dar, fie şi în ceasul al XII-lea am să scriu şi am să mă rog pentru Oradea mea. Aşa, pentru liniştea conştiinţei mele.

Domnul Mang are...

... probleme de comunicare!

Deci, primarul Oradiei, Ilie Bolojan, s-a oferit să pună anual 500.000 de euro, de la bugetul oraşului, pentru ca aeroportul oraşului nostru să devină mai competitiv din punctul de vedere al costurilor suportate de clienţii săi. Concret, în viziunea edilului, banii ar fi putut fi direcţionaţi către subvenţionarea taxelor aeroportuare, situaţie care ar fi dus, în mod direct, la reducerea sumelor plătite de cei care călătoresc cu avionul, folosindu-se de serviciile recent modernizatei noastre aerogări, aflată acum într-o dură competiţie cu cea din Debreţin.

La această ofertă, zic eu generosă, probabil deloc dezinteresată – dar ce-i dezinteresat în politica zilelor noastre? – vicepreşedintele Consiliului Judeţean Bihor a recacţionat cam... din topor. Ioan Mang vede că, cică, Ilie Bolojan ar vrea să profite politic de pe urma faptului că, în sfârşit, aerogara va începe să lucreze. Dar, oare, chiar începe?

Vicepreşedintele spune că cele două instituţii, CJ Bihor şi administraţia orădeană, nu se pot asocia, fiindcă ar fi ilegal. Nu văd de ce? Şi aşa am ajuns la prima „bubă” a modului în care comunică Ioan Mang. Dacă e într-adevăr aşa, ce l-ar fi costat să explice?! Să spună domnul Mang, cu subiect şi predicat, de ce nu se poate! N-ar face decât să dovedească lumii că are dreptate şi astfel ar şterge impresia unei reacţii răuvoitoare faţă de oferta lui Ilie Bolojan. În lipsa unei astfel de explicaţii, eu, ca un un profan ce sunt, văd doar că administraţia judeţului i-a trântit primarului uşa în nas. În calitate de cetăţean, îmi doresc altceva de la aceşti oameni. Mi-aş dori ca reprezentanţii autorităţilor locale să colaboreze, în interesul meu, al oraşului, al judeţului... Nu văd ce rost mai are această logică a războiului, acum când alegerile au trecut? Cu atât mai mult cu cât, azi domnul Mang e cu sacii în căruţa Judeţului, ba se află chiar pe capra acestuia. Oare, domnul Mang se numără printre cei în cazul cărora „funcţia crează organul”?! Pentru că nu înţeleg cum altfel se explică faptul că a devenit mai băţos de când e pe funcţie, decât a fost în campania electorală.

În plus, dată fiind oferta Primăriei, una deloc lipsită de importanţă, măcar din perspectiva valorii ei, s-ar fi cuvenit ca răspunsul să vină, hai să zicem instituţional, din partea preşedintelui CJ Bihor, Pasztor Sandor. Se ştie că nu s-a întâmplat aşa. Deci, constat – încă o dată – că la nivelul Judeţului există şi alte probleme de comunicare. E vorba aici, în egală măsură, de ceea ce se comunică, din punctul de vedere al conţinutului, de modul în care se face comunicarea (cred că ar trebui să existe un respect reciproc, măcar la nivel instituţional, dacă nu şi la nivel uman) şi, fiindcă vorbim despre instituţii, s-ar impune respectarea unor minime norme de protocol. Adică, de la nivel de primar, să comunici cu preşedintele... dacă ai cu cine. Şi dacă nu cumva unii se grăbesc să dea cu bâta-n baltă, ca să tulbure apele, să vădă lumea că fac şi ei ceva!

Dacă punem la socoteală şi precedentul, deloc elegnat, al constituirii ÎN SECRET a comisiilor de specialitate ale CJ Bihor, s-ar putea spune că administraţia judeţului a pornit rău şi pare hotărâtă să meargă tot din groapă în groapă.

PS: Nu îmi pot imagina că, la nivelul CJ Bihor nu s-au delimitat cât se poate de clar competenţele de comunicare şi atribuţiile pe care le au conducătorii şi angajaţii instituţiei pe acest – important – palier!

Bulectrica

Companiile de stat au un talent cu totul special în a-şi da cu stângu’n dreptu’. Şi, tot mergând ei, aşa împleticiţi, se mai miră că dau de-a dreptul în faliment!?

Sunt ani de zile de când îmi achit factura de curent la Poşta Română. Dar, de câteva luni încoace, Poşta şi Electrica s-au supărat. Primii nu mai acceptă plata pentru energie. Şi, ce ironie!, de atunci încolo Electrica a devenit cel mai serios competitor al Poştei, ea însăşi o instituţie de stat legendară pentru „calitatea” serviciilor ei.

Să mă împuşcaţi, dacă pricep ceva! Cum îţi poţi obliga clienţii să stea 15-20 de minute la coadă, în timp ce, din patru ghişee, funcţionează doar două?! Asta tocmai acum când RDS-RCS trage tare să se impună pe piaţa de energie electrică. Unde mai pui că firma lui Teszari chiar are puncte de plată peste tot prin oraş. Nu trebuie  să stai un veac la coadă. Ca să nu mai vorbesc de faptul că „dincolo” până şi curentul e mai ieftin.

Da, da, ştiu s-a introdus plata on-line. Dar, nu e nevoie de un studiu sociologic ca să bagi seama că bunicii care stau la coadă au nevoie, din diverse motive, printre care unele ce ţin să starea sănătăţii lor, de puţin respect şi de mai multe ghişee deschise.

Întrebare retorică: Chiar şi-o fi pus în cap Electrica să-şi taie singură craca de sub picioare ori e cineva în echipa de conducere care ţine morţiş să dea o probă de incompetenţă?

Da, da, înţeleg şi că peste tot în lume locul funcţionarilor este luat de roboţi, servicii de plată on-line sau autotaxare, dar, pentru Dumnezeu, trăim în România! Ce-ar fi să coborâţi, de pe linia de înaltă tensiune, cu picioarele pe pământ?! Cei mai mulţi dintre clienţii domniilor voastre nu sunt încă pregăţiţi pentru „noua revoluţie tehnologică”. În plus, mai sunt şi eu pe aici. Eu, cel care, între a discuta cu un om şi „a-şi face treaba cu o maşină”, va prefera prima variantă. Cât s-o mai putea...

Aşa stând lucrurile, deocamdată, nu pot să constat decât că „Statul nu e - doar -   cel mai prost administrator”, ci şi cel mai prost furnizor de servicii. Valabil în ceea ce priveşte sănătatea, transportul, pensiile, etc.

Câte-un pic, pic, pic...

E clar, criza apei este o realitate şi e tot mai aproape de noi.

„Nu ştiu alţii cum sunt...” vorba lui Creangă, dar de ceva vreme, poate e o coincidenţă sau nu – asta de când au pus noul CET la treabă, presiunea apei de la robinet lasă tot mai mult de dorit.

Valabil şi pentru apa caldă, dar, cel mai adesea, mi se întâmplă cu cea rece. Curge aşa de încet încât nu poate nici măcar să ţină duşul în funcţiune, sub presiune. Ca să nu mai vorbesc despre fapul că, de la duşurile foarte reci ale iernii trecute, am trecut – graţie luminatei noastre administraţii - la duşurile foarte fierbinţi, specifice sezonului estival.

Da, stau la ultimul etaj al unui bloc cu zece etaje. Dar, plătesc impozite şi servicii ca orice orădean cinstit şi, deci, cred că mi-aş putea dori, în mod legitim, să am apă la robinet.

Ori, te pomeneşti că în acest caz se aplică principiul conform căruia cu cât ceva e mai greu de găsit (în acest caz apa de la robinet – rece sau caldă) e, în mod oligatoriu, şi mai scump. Că, deh, aşa funcţionează legile economice. Mai precis, cele ale economiei de piaţă, în viziunea celor (re)instalaţi în Piaţa Unirii.

despre incredere

...de la altii citire.

n-am scris de ceva vreme vreun rand pe acest blog. uneori parca ar merita. cel mai adesea simt ca nu are rost.

cuvinte precum cele de mai jos imi dau speranta. sunt ganduri fara un destinatar anume, dar - cred - importante pentru noi toti.

este vorba de cateva randuri din articolul "Jocul increderii si constructia impreuna" II, de Dorin Badea, publicat in Dilema Veche, anul XIII, nr. 647, 14-20 iulie 2016.

"Pentru Petru Cretia (in cartea <<Lumini si umbre ales sufletului>> editura Humanitas, Bucuresti, 2015, . 73-76) << tradarea increderii cuiva in noi este o vina foarte grava, atat in sine, cat si pentru ca cel inselat in increderea lui pierde, in general, increderea in oameni, ferindu-se chiar de cei cu adevarat vrednici de incredere>>.

"Tradarea este un fel de mutilare sociala si morala a semenului nostru. Pentru ca genereaza neincredere, iar neincrederea este o infirmitate sociala care ne priveaza de a ne bucura de frumusetea legaturilor sociale cu semenii nostri. Iata de ce La Rochefoucauld spunea ca << este mai rusinos sa n-ai incredere in prietenii tai decat sa fii  inselat de ei>>".

Aflarea în treabă...

... sau în intersecţie

De mai ieri, în intersecţia bulevardelor Dacia şi Decebal, se ară pe spaţiul verde. Mai bine spus, microcosmosul de acolo a fost luat la greblat, săpat, tăiat, frezat... Cică, oficial, o firmă din parcul industrial s-a gândit că astfel trebuie să îşi manifeste recunoştinţa faţă de oraşul care a primit-o să îşi facă afacerile aici.

Aşa?! Zău, puteaţi mai mult şi mai bine. Dacă chiar nu aţi avut ce face cu banii, decât să stricaţi un spaţiu verde, aţi fi putut să plătiţi pe cineva să stârpească câmpurile de ambrozie care cresc peste tot, tocmai în vecinătatea Parcului Industrial. Sau aţi fi putut să daţi o pâine copiilor săraci. Dar ce-aţi avut cu acest spaţiu verde? Vi s-a pus pata?

Colţul acesta de natură e acolo de mai bine de patru decenii. În acest timp acolo s-a creat un ecosistem. Toate plantele care trăiau acolo o duceau bine mersi şi fără să vă suiţi voi buldozerul peste ele. Da, aţi venit voi, de cine ştie unde, să daţi lumea peste cap?!

S-au scos din rădăcini sute de metri de gard viu. Comanditarii spun că vor să dea un aer "occidental" acelui loc. Băi să fie! Te pomeneşti că gardul viu nu e destul de englezesc pentru ei?! Poate nici gazonul nu le place. O să fie ţărână, aşa ca-n "parcul" cel nou de lângă Peţa. În plus, au mai scos din rădăcini şi câţiva arbuşti... Ce să zici? Nu poţi decât să le mulţumeşti pentru bunele intenţii. Dar, ei nu ştiu, şi "iadul e pavat cu bune intenţii".

Ce văd eu acolo e că schimbarea la faţă, cu orice preţ, a oraşului merge mai departe.

Aşa băieţi, stricaţi tot! Nu vă oprţiţi până când noi, cei care ne-am născut aici, nu vom mai recunoaşte oraşul remodelat după chipul şi gândul primarului Ilie Bolojan.

Dacă primarul e chel, giratoriul tre' să fie şi el! Aştept cu nerăbdare ca spaţiului verde să-i crească sprâncene stufoase.