Demolarea Oradiei

Mâine e joi, 28 iulie 2016. Convocat în şedinţă extraordinară Consiliul Local Oradea, mai precis majoritatea confortabilă a consilierilor PNL, va vota -probabil- noul Plan Urbanistic al Oradiei. Printre prevederile acestui document figurează şi demolarea a 20 de clădiri de pe strada Avram Iancu. Este, cred eu, o acţiune dementă, ce aminteşte de trasarea unui nou bulevard „Victoria Socialismului”, aici la Oradea.

Povestea (re)amenajării Pieţei Unirii a început prost şi, iată, trebuie să continue la fel. Doar pentru sporirea –citez- a unui pretins „confort” al pietonilor şi bicicliştilor, două clădiri emblematice ale Oradiei, situate pe strada Avram Iancu, ar urma să dispară! Este vorba de casa situată la colţul Pieţei Unirii. Acolo a funcţionat primul internat al elevilor români din Oradea, înfiinţat de Nicolae Jiga. Nu trebuie să ai cine ştie ce diplome ca să înţelegi semnificaţia istorică a acestui fapt petrecut acum mai bine de 100 de ani, într-un oraş unde românii aproape că nici nu existau. Trebuie doar să îşi pese! Şi urmează, imediat după această clădire, „Casa Turcească”, monument istoric, cea mai veche construcţie de tip civil din Oradea. Crede cineva că aceste edificii trebuie să dispară? Eu nu pot fi de acord cu acest punct de vedere. Dacă vrem cu adevărat să devenim un „oraş turistic” nu avem voie, nu putem –gândind raţional- să ştergem de pe harta Oradiei aceste două clădiri. Dar, din păcate, nu e prima dată când administraţia Bolojan „rade” construcţii simbol ale urbei, uitând că ele ar fi putut fi argumente în favoarea turismului. Să amintim doar despre grajdurile Cazărmii Husarilor sau de pasarela de fier la la Gară.

Dispariţia celor 20 de case ridică, în acelaşi timp, serioase probleme sociale. Unde se vor muta proprietarii şi chiriaşii lor? Şi, nu în ultimul rând, grevează asupra bugetului Oradiei. Pentru că proprietarii „demolabili” vor trebui despăgubiţi. Ar mai fi de amintit şi cele câteva afaceri care au fost deja închise sau vor dispărea odată cu frontul clădirilor de pe strada Avram Iancu.

Mai mult, pare că, din nou, nimeni n-a fost atent la amănuntele ce ţin de estetica lucrării. Când a purces la „răvăşirea” Pieţei Unirii, primarul Ilie Bolojan spunea că vrea să facă din ea un spaţiu comunitar cât mai apropiat de imaginea celor specifice burgurilor. Ori, tocmai că, prin lărgirea străzii Avram Iancu, aspectul de piaţă transilvăneană, aparent închisă, flancată de clădiri istorice, al acestui loc ar fi periclitat. Privită din mijlocul ei, zona sudică a Pieţei Unirii va arăta ca o gură ştirbă. Dacă ar fi să mai rămânem, preţ de câteva rânduri, în zona delicată a argumentelor ce ţin de frumos, trebuie remarcat că, în urma lucrărilor propuse de administraţia Bolojan pe strada Avram Iancu, Monumentul Pompierilor, care e deja foarte prost amplasat, va „pica” taman în drum. Asta da cinste, ăsta da respect, asta da pricepere!

Am citit spusele primarului că, atunci când este convins de avantajele realizării unui proiect, nimic nu-l poate face să renunţe, nici chiar vocea opiniei publice (tratată cu dispreţ şi de această dată!). Însă îmi vine greu să cred că nici măcar uzul raţiunii, un moment de reflecţie, o privire retrospectivă, nu-i pot da şefului administraţiei locale motive pentru reevaluarea unor proiecte. Că nu e un capăt de lume să spui "am greşit".

E foarte adevărat că, pe strada Avram Iancu, printre clădirile ce ar urma să dispară, sunt şi câteva care nu mai înseamnă mare lucru din punct de vedere arhitectural. Dar, acestea, până mai ieri imobile emblematice pentru centrul istoric al Oradiei, au ajuns în acest hal, cu faţadele rase!, tot din pricina dezinteresului şi a lipsei de reacţie a autorităţilor locale. La ce să te aştepţi şi de la cine când arhitectul şef, d-na Adriana Lipoveanu, subscrie vesel la toate iniţiativele demolatoare ale şefului ei?!

Interesant este că mai vechiul argument al necesităţii de a fluidiza circulaţia spre Universitate nici nu mai intră în discuţie. Firesc, după ce au gâtuit traficul central, prin transformarea Pieţei Unirii în zonă destinată aproape integral pietonilor, o asemenea necesitate nu mai poate fi invocată. Atunci, cu atât mai mult, nici dispariţia celor 20 de case nu se justifică. E suficient să treci, la oră de vârf, pe strada Avram Iancu ca să bagi de seamă că circulaţia pe această arteră, cândva una din cele importante ale Oradiei, s-a redus semnificativ.

La Bucureşti, cei care s-au opus mutilării unor zone sau edificii istorice ale Capitalei au generat o mişcare politică devenită, iată, semnificativă şi în plan politic, USB. La Oradea, opoziţia politică nu există sau nu contează iar cea civică pare că şi-a dat duhul. În asemenea condiţii, cu astfel de iluştri conducători, mă întreb cât va dura asta până când Oradea, aşa cum e ea în esenţa ei istorică, va dispărea definitiv?

Nu-mi fac iluzii, nu am speranţe. Din partea unei majorităţi politice, de orice culoare ar fi ea, nu ai ce să aştepţi! Ea nu poate fi altceva decât un tăvălug nivelator, la îndemâna unui... Dar, fie şi în ceasul al XII-lea am să scriu şi am să mă rog pentru Oradea mea. Aşa, pentru liniştea conştiinţei mele.