marți, 21 octombrie 2014

foamea si democratia

nu stiu daca Victor Hrebenciuc si Dan Sova vor ajunge sa infunde puscaria, dar stiu sigur ca acest caz in care sunt implicati cei doi lideri ai PSD este, la fel ca si povestea cu plagiatul lui Ponta, inainte de toate, un caz grav de coruptie morala.

modul in care in partid se tranzactioneaza putere, functii publice sau pozitii politice, legi, interese de grup sau individuale depaseste limita imaginabilului si a oricarei decente.

la fel de grav, tot datorita implicatiilor sale morale, este si cazul Ponta, ofiter acoperit. e limpede ca nu poti servi Justitia si serviciile secrete, fara ca sa starnesti, cel putin, cateva mari semne de intrebare, in primul rand asupra fundamentelor statului.

toate astea si inca multe altele, pe care parca nici nu mai are rost sa le pomenesc, ar trebui sa zguduie din temelii o societate si sa-i trezeasca pe cetatenii ei din eterna lor dulce nepasare. dar, nu, la noi nu se intampla asa.

in alegerile astea nu va fi vorba despre cat de imorali sunt, iata, unii dintre cei mai importanti oameni ai PSD-ului. in alegerile prezidentiale ale anului 2014 este vorba despre foame. asistam - fara rost, as zice - la o confruntare intre principiile fundamentale ale democratiei si nevoile umane primare. ia ghiciti cine va invinge? daca aveti indoieli, consultati sondajele!

un om normal, un cetatean adevarat nu-si poate dori sa traiasca intr-o republica atat de penala incat s-a ajuns ca pana si principiile cele mai elementare ale democratiei, ba chiar si cei 7 ani de-acasa ori Dumnezeu, au devenit "bunuri" negociabile si tranzactionabile.

vazut din cealalta parte, acest argument nu exista, el pur si simplu nu ajunge la poporul care abia isi duce zilele, aflat la limita cea mai de jos a pragului supravietuirii. "intai sa traiesti, pe urma sa filosofezi", o vorba inteleapta, potrivita Romaniei zilelor noastre.

ne place sau nu, pentru cei mai multi dintre conationalii nostri, conteaza infinit mai mult reintregirea pensiliilor, ajutorul suplimentar pentru persoanele cu handicap, indexarea veniturilor mici, etc. Ponta poa' sa fure cinci biblioteci si doua Romanii. Hrebe poate sa isi faca legi cum vrea el, ca sa scape de puscarie. ca doar n-a omorat pe nimeni! Sova poate fi, daca vrea, si presedintele partidului unic. cat timp poporul nu moare de foame, e bine. o sa-i voteze!

principiile vin mult mai pe urma, ca nu tin de foame! e trist, dar adevarat, pana la urma specia, animalul din noi, invinge.

ca vom da inapoi, peste cateva luni, mai tot din ceea ce primim acum, e alta socoteala. ca, de fapt, toate pomenile electorale sunt din banii nostri si ai celor ce se spetesc muncind cu adevarat, sunt realitati de care pare ca nu-i pasa nimanui. chestii sunt prea complicate, cand majoritatea romanilor traieste ca de pe azi pe maine. nu vad atunci de ce sa ne miram ca, toata viata, musca si fug... pe urma, or mai vedea ei.

pare evident ca trebuie sa fii de-a dreptul nebun sa te astepti ca toti acestia sa voteze impotriva propriilor lor interese, imediate. perspectiva nu exista, cand traiesti in patru labe. asa stand lucrurile, nu-i mare lucru sa te apuce disperarea la gandul ca, maine, "astia" vor alege presedintele. dar nu ai ce sa faci, painea si cutitul sunt in mana lui Ponta. nici cugetarea lui Tutea, ca, in democratie, votul geniului este egal cu cel al imbecilului, nu te alina. din contra, te scoate din sarite! ai vrea sa nu fie asa. dar tu esti om cu principii si te tii de ele, chiar daca nu-ti plac.

concluzia? democratia nu-i pentru flamanzi.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu