daca tot e vremea marturisirilor, hai sa va povestesc si eu ceva.
am sa fac, nu una, ci doua marturisiri!
prima: am un usor sentiment de frustrare. cum adica sa fie Ponta agentul 00...? acesta urma sa fie indicativul meu ca doar...
si aici urmeaza cea de a doua marturisire, am fost cat pe ce sa fiu recrutat.
era... acum vreo cinci ani, pe vremea cand aveam inca onoarea de a lucra in presa. intr-o zi oarecare, la un colt de strada, nu departe de Piata Creanga, ma intalnesc, intamplator, cu el.
el era vicepresedintele unui partid care, pe vremea aceea, conta in viata politica. a fost deconspirat, ceva mai tarziu, ca fiind omul unui alt serviciu, de "trista amintire". insa, personal, sunt convins ca omul a ramas activ.
era vizibil bine dispus. mi-a spus ca tocmai devenise bunic si a insistat sa urc la el sa bem un pahar cu vin in cinstea evenimentului. am ezitat, partidul sau nu era nici pe departe in lista preferintelor mele politice. insa, cum mi-a fost intotdeauna greu sa spun nu si pentru ca imi trecuse prin cap ca, intr-un astfel de moment, nu e elegant sa-l lasi pe om de unul singur, in cele din urma, am acceptat.
iata-ma in apartamentul despre care stiam ca a fost sediu discret de campanie al unei alte formatiuni politice, dar nu stiam ca e al lui! ca sa vezi ce mica e lumea in provincie!
n-am apucat sa bem cel de-al doilea pahar cu vin cand mi-a fost facuta propunerea. direct, insotita de complimente si lasandu-mi senzatia, foarte pregnanta, ca mi se face un pustiu de bine. nimic din frazele bombastice despre "interesul national", nimic despre bani, nimic despre fisa postului. pur si simplu trebuie sa fii unul de-al nostru!
am incercat sa spun nu. ca-s din presa, ca am un tatuaj (citisem eu undeva ca spionii nu au voie sa poarte niciun fel de semne cu ajutorul carora ar putea fi identificati), ca nu ma intereseaza, ca nu vreau...
argumentele mele treceau pe langa el ca si gloantele pe langa James Bond. "e pilit", mi-am zis. incet, discutia s-a mai relaxat.
tin minte perfect, vorbeam despre alegerile care nu erau departe cand, fara niciun avertisment, a pus mana pe telefonul mobil si a sunat un general.
pilit ori ba, in mai putin de doua minute mi-a facut un CV pe care eu n-as fi fost capabil sa-l realizez, spontan, cu atata acuratete. inca ma mai intreb daca ma "studiase" inainte sau spionul nostru functiona perfect si la bautura?
nu stiu, nu imi amintesc, nici sa ma impuscati, cu ce general a vorbit sau despre ce serviciu secret era vorba. cred ca era ceva pe externe... dar nu sunt deloc sigur. pur si simplu nu imi amintesc. n-a contat. eram convins ca nu vreau.
norocul sau ghinionul meu a fost ca, in ciuda biografiei mai mult decat favorabile, am fost respins. am inteles ca de vina ar fi fost varsta. aveam deja vreo 40... ma gandesc ca, la varsta asta, nu mai esti o investitie buna pentru "servcii".
asa ca... asta a fost!
nu ma intrebati despre cine e vorba, nu-mi cereti alte amanunte. atata am avut de spus! noi, spionii, ne respectam intre noi, chiar si cei nerecrutati!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu