Nu ştiu, zău că nu!, cât
de „eternă şi fascinantă” e România, dar sunt tot mai convins de faptul că
întrebarea cetăţeanului turmentat ne va urmări de-a lungul veacurilor. Ca să mă
exprim ca şi în „comentarii”, geniul lui Caragiale a surprins ca nimeni altul
eterna dilemă electorală a alegătorului român. Chiar aşa, „eu cu cine votez?”.
Campania electorală e pe
sfârşite. Ce cu ea, ce fără... Chiar, aţi băgat de seamă că a fost campanie
electorală? Puteţi spune cu mâna pe inimă – activiştii se exclud – că aţi făcut
în acest interval fie şi cel mai mic demers care poate fi considerat politic?
Gestul de a cumpăra o pâine, vorba lui Cioran, sau înjuratul politicienilor nu
se pun.
Cred că la emisiunile de
campanie nu se uită nici dracu’. Dacă nu bat câmpii, oamenii noştri politici nu
ştiu decât să se „combată”. Şi, Doamne, cât de jos şi de departe, mult prea
departe, a ajuns acest mod de a combate! Am văzut, în acest interval de circa
30 de zile, câteva momente care – dacă aş fi avut ghinionul de a mă afla în
respectivul studio de televiziune – m-ar fi făcut să roşesc. Una peste alta,
campania televizată e „moartea pasiunii”. Dacă ar dura un an, ar creşte
natalitatea. Sau alcoolismul...
Propaganda din presă provoacă
indigestie. Materiale electorale anoste. Campanie camuflată. Manipulare
proastă, dar la scară cât se poate de mare. Am senzaţia că „marea” miză a
alegerilor parlamentare din 2017 n-a fost aceea de a convinge cetăţeanul că un
partid sau altul are soluţiile necesare pentru România, ci cum fac PSD sau PNL
un guvern la limita sau chiar dincolo de litera legii.
Poate aţi observat, poate
nu, programele politice nu mai contează. Stânga ne potopeşte cu promisiuni. Ce
bine o să fie! Însă, vorba unui amic, nu se ştie când. În lipsă de ceva mai
bun, dreapta ne-a oferit un premier de-a gata; rodat, ambalat, adjudecat. Păcat
că nici el nu ştie dacă „votează” cu PNL sau cu USR, ori, după cum tocmai a
declarat, cu amândouă. Fapt este că, acolo unde sunt programe, (dar unde sunt?)
nu le cred nici ăia de le-au pus pe hârtie. În ceea ce-i priveşte pe candidaţi,
probabil cel puţin jumătate dintre aceştia nici nu le-au citit. Deci, despre ce
vorbim aici?
Sloganuri. Cruntă pană de
idei. Vă mai amintiţi probabil că, la început de campanie, PNL şi PSD săreau cu
aceeaşi lozincă. Că, vorba aia, PNL şi PSD „aceeaşi mizerie”. Poftim de „îndrăzneşte
să mai crezi”...! Atunci cu cine să votezi? Singura lozincă demnă de atenţie e
cea a USR. „Acum ai cu cine...”. Perfect! Dar, când „cine” e un bărbos cât uşa,
eu unul încep să mă cam tem. Dintre sute de afişe, cel mai sincer mi s-a părut
unul al liberalilor. „Votează PNL”. Simplu, nu? Atâta le poate capul, atâta
fac. Am o problemă şi cu afişele UDMR. Într-o traducere liberă, pe unul dintre
ele scrie: „Ardealul. Viitorul”. După mintea mea, corect ar fi: „Ardealul,
viitorul”, dar, poate, la ei, în limba maghiară, e altfel.
Reşapaţi, veleitari
translucizi, câteva victime inocente deja mânjite fără să ştie... Aţi ghicit! E
vorba de candidaţi. Cel mai ineficient parlament a fost cel din mandatul 2012 –
2016 şi jumătate dintre aleşi mai vor o tură. Ciclu după ciclu e tot mai rău.
Dar vestea bună e că următorul legislativ are şansa de a dovedi că poate fi şi
mai rău.
Când vorbesc despre votul
uninominal, candidaţii de azi scrâşnesc din dinţi de parcă ar înjura de mamă.
Nu le-a plăcut sistemul. Astă, nou, de fapt vechi, e mai bun. Pe liste se
ascund toate nulităţile. Da, uninominalul a dus în parlament tot soiul de
panarame politice. Credeţi cumva că lista face altceva? Vă spun eu, vă
înşelaţi! Diferenţa e că „uninominalii” cam jucau în frâu şi, la centru,
chestia asta era văzută prost. Crudul adevăr e că n-ai cu cine. Şi, vorba aia,
de unde nu-i nici Dumnezeu nu cere.
Pentru a doua oară, după
ce am refuzat să aleg între comunistul Iliescu şi nebunul Vadim, mă gândesc
serios să nu mă duc la vot. Poţi vota, dar n-ai ce alege! Măcar candidaţii
independenţi ar trebui să fie pe o listă unică, naţională. Aşa l-aş putea vota,
cu inima împăcată, pe Toader Paleologu. Cred că e singurul candidat în legătură
cu care, dacă l-aş alege, n-aş avea impresia că mi-a fost smuls, furat, votul.
Mai am două – trei zile să
mă gândesc. Sunt hotărât să mă duc la urne. Nu ştiu pe cine să aleg. Să văd...
Poate o clipă de inspiraţie o să-mi rezolve dilema. Or fi având şi politicienii
Dumnezeul lor. Fiecare partid cu al lui? Mă gândesc că cetăţeanul turmentat
avea şi el aceeaşi problemă. Chestia naibii! Nici „afumat” să nu ştii pe cine
ai de votat?!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu