Gata,
bă, v-a reuşit, doborâţi-l!
Chinuit
de toţi nemernicii, copacul doamnei Marossy a pierdut lupta pentru viaţă.
Oricine poate vedea că, toaletat barbar în mai multe
rânduri, arborele secular s-a uscat în picioare. În luna iulie a anului 2017, a
venit vremea să mai trecem pe răboj încă o crimă, comparabilă cu dispariţia
lotusului termal, crimă la care unii din cei puşi să ne reprezinte interesele
au fost făptaşi, iar toţi ceilalţi ne-am făcut complici.
În inima Oradiei, „Capitala verde a României”(!), zace
acum un hoit, ca un uriaş de douăzeci de metri, mort în picioare. Recent am
văzut acest copac într-o imagine a clădirii Colegiului Gojdu surprinsă acum mai
bine de o sută de ani. Pe atunci plopul doamnei Marossy era un copac tânăr şi
zvelt. Nici nu visa el că, un veac mai târziu, după ce a trecut prin furtuni şi
războaie, când ajunsese mare şi puternic, o mână de oameni fără dram de
dragoste în inimile lor îi vor lua viaţa.
Pe voi nu vă doare sufletul, că nu are ce să vă doară, dar
mie îmi dau lacrimile când mă uit la isprava pe care aţi făcut-o. Arborele ăsta
mort e încă un semn al răutăţii voastre, al lipsei de scrupule, al nepăsării,
al egoismului, al foamei neostoite de bani. Tăiaţi acest copac, fiindcă el e un
semn al ruşinii care nici nu vă mai poate atinge obrajii!
„Eliminaţi” acest copac, cum ar spune onorabilul domn
Ghitea, şeful Direcţiei Tehnice a Primăriei Oradea, funcţionarul despre care
aflu din presă că are cel mai mare salariu. Smulgeţi „mortul” din rădăcini, ca
nimic să nu mai facă umbră biruitorului vostru mers înainte, spre „dezvoltare”,
cu orice preţ!
Într-o lume mai bună, copacul acesta ar fi fost ocrotit
şi venerat. Dar, se vede treaba, noi nu trăim nici măcar în cea mai bună dintre
lumile posibile. Până acolo mai sunt nişte monumente de pus la pământ, nişte
case de demolat, câteva zone verzi ce trebuie acoperite cu asfalt şi, mai ales,
multe, multe, cârciumi de inaugurat.
Nu pot să nu-mi aduc aminte încrederea pe care Anna
Marossy i-a acordat-o, la prima sa alegere, primarului Ilie Bolojan. Şi iată
recunoştinţa lui! Copacul pe care ea l-a îndrăgit cel mai mult merita protecţia
primarului de Oradea. Dar „cât caracter, atâta recunoştinţă”, cum spunea un
clasic. Anna Marossy înţelesese şi ea, în ultimii ani de viaţă, că politicianul
n-a făcut decât să se folosească de imaculata ei reputaţie de apărătoare a
naturii.
o imagine cit un brand de tara.
RăspundețiȘtergere