Coloana rupta

O poveste despre (în)frângerea spiritului civic

Rândurile ce urmează descriu o experienţă amară. Statul, atunci când aceia care îl reprezintă nu au depăşit încă mentalitatea vătafilor de moşie, devine – dintr-un instrument al cetăţenilor – o maşinărie infernală, o sculă de frânt coloane vertebrale, dacă vreţi, un pat al lui Procust.

Am un prieten, sper că-l mai am!, care s-ar fi bătut pentru fiecare copac al Oradiei. A luptat cu „sistemul” şi a reuşit să scape câţiva. Din păcate, în multe cazuri, el, ca şi noi ceilalţi cărora ne mai pasă, n-a putut decât să constate că, unul după altul, copacii frumoşi ai oraşului nostru dispar fără urmă.

Pentru fiecare arbore tăiat, Vali era în stare să cheme presa, să depună plângeri la Mediu, la Gardă, la Prefectură, la DNA! Nimeni nu l-a înţeles sau, cel puţin, nimeni nu a vrut să îl ajute. Nu ştiu dacă tăierea copacilor din Oradea e o afacere, pornirea nebună a „cuiva” sau, pur şi simplu, toate astea se întâmplă fiindcă sunt prea puţini cei cărora le pasă de "Oradea verde". Şi câtă disperare era în tot ce făcea...

Văd că ecologistul nostru a fost redus la tăcere. Sistemul te ignoră, te ridiculizează şi, mai ales, îţi sădeşte în suflet sentimentul că tot ceea ce faci e în zadar, că nu are rost să te pui împotriva lui, că nu poţi să-l învingi. E clar, de unul singur, nu te poţi bate nici măcar uriaşul cu picioare de lut!

Ştiu că, dacă s-a dat bătut, Vali a făcut-o pentru că se simţea tot mai singur. De fapt aşa şi pare că este. Ultimul ecologist, pe cea din urmă redută.

Am şi eu aici partea mea de vină. La fel ca şi voi! Eu sunt vinovat că n-am putut să fac mai mult pentru a-l ajuta. Recunosc, uneori mă agasa. Nu am găsit întotdeauna timpul şi dispoziţia necesare pentru a mă alătura revoltei sale. Asta cu atât mai mult cu cât supărarea lui era şi a mea, la fel cum neputinţele lui, mărturisesc, sunt şi ale mele. Doar că el a făcut mult mai mult, infinit mai mult, decât mine. Jos pălăria!

Ştiţi sentimentul acela de spaimă lipsită de orice raţiune, când parcă ai impresia că ceva rău s-a întâmplat? Asta mă macină acum în legătură cu Vali. În Oradea se taie cel puţin un copac în fiecare zi. Şi el n-a mai sunat demult. Oare a reunţat? Oare, aşa cum spunea, a plecat din ţară? Oare chiar l-au (în)frânt? Sper să nu fie aşa... Societatea are nevoie de astfel de „nebuni” în viaţă, în rândurile ei, în agora! Cu fiecare astfel de om, care renunţă, lumea pierde câte o secundă din viitorul ei. Poate că viitorul lumii în care trăim nu ne interesează. Generaţia „spontanee” nu are legături nici cu trecutul, nici cu viitorul