E seară. Intru în casă şi mă izbeşte un aer proaspăt. Frapant!
Prea proaspăt. Realizez că în locuinţa mea e mai rece decât pe casa scării.
Nedumerit, pun mâna pe calorifer, e rece ca şi de fier. Deschid robinetul de
apă caldă, dar sunt tratat cu scuipaţi. Chiuveta e cea care mă scuipă. Şi jetul
e, evident, rece. Gândurile mele, cele mai bune, se îndreaptă, iar!, către
domnul primar. Uite că învăţăturile lui Ceauşescu prind bine şi în „Epoca
Bolojan”. „Mai puneţi o haină pe voi”, ne îndemna defunctul de la Târgovişte.
Îmi amintesc alt citat, deja clasic, prin care edilul îşi exprima speranţa că
orădenii vor câştiga mai bine, pentru a-şi putea permite să plătească factura
la căldură. Adică, să câştig mai mult, nu ca să îmi iau o carte, nu pentru a
merge, o dată pe an, la stomatolog, nici măcar pentru a-i face o bucurie
copilului, ci pentru a scoate „Termoficarea” din budă?! No, ăsta da liberalism!
Ce spun eu? Capitalism sălbatic. Curat sălbatic, coane Ilie!
Se spune că prima fază a hipotermiei e un delir în care
parcă ţi s-ar face cald. Îmi vin în minte cuvintele spuse, taman la Oradea, pe
tema legării poporului de „glia” termoficării, de însuşi preşedintele
Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu. Îmi fac cruce şi reproduc citatul: „E ok
să-i forţezi pe oameni să intre într-un anume sistem pentru a obţine finanţare,
dar apoi trebuie să le permiţi să iasă din acest sistem”. Bang! Ca din
străfundurile celui mai adânc puţ al gândirii. Acolo lumina spiritului n-a
ajuns niciodată. Cu alte cuvinte, e normal să îmi suceşti mâna la spate,
delicat să nu mi-o rupi, ca să mai pot şi plăti, dar asta numai până păcăleşti
Uniunea Europeana. După care, eventual, mă laşi din strânsoare. Dar, sunt convins, că vei
avea tu – furnizor – grijă să-mi pui destule piedici cât să mă faci să mă
gândesc măcar de două ori înainte să ne despărţim. «Conu Chiriţu în provincie»
e ori un comunist tâmpit ori a fost uns destul de bine cât să-i renteze
ipostaza de a face pe prostu’?!
O fi de la nervi, dar, parcă simt că mă încălzesc
puţin... Nu, încet, încet, lucrurile tind să reintre în normal. Uau! Caloriferul
e călduţ. Apa caldă e bună de-o baie, după ce am golit prima vană. Cum, necum,
lucrurile vor reveni la normal. Sigur, va dura până dimineaţă ca întregul volum
de aer din cameră, plus pereţii, să revină la o temperatură normală, dar...
Asta e! Dacă tot m-am dezmorţit, intru iar la idei. Nu-mi iese din cap gândul
că plătim cea mai scumpă căldură pentru cele mai proaste servicii! Rezultă, cea
mai... Cum să fie? Vă las pe voi să-i puneţi eticheta. Deci, cea mai...
administraţie. Eu n-am un răspuns, deşi sunt zisul „udemerist” Budea, „specialist
în termoficare”. Chiar aşa! Ce fel de „specialist” trebuie să fii pentru a
constata, empiric, că în casa ta e frig şi că glaciaţiunea costă cât nu face?!
Să trecem şi peste asta. Nu ştiu de ce am vaga impresie
că, peste noapte, cineva umblă la heblul cu căldura. Adică, tot foindu-mă în
pat, am constatat că, dincolo de stratul protector al plapumei, e cam răcoare.
În ultimă instanţă, pot chiar să accept că „geniile” de la Termoficare lucrează
la eficientizarea producţiei. Dar, pe cale de consecinţă, nu pot să-mi reprim o
întrebare: dacă e aşa, atunci de ce eu plătesc la fel de mult pentru aceeaşi
unitate de suprafaţă? Să fie bine doar pentru ei, să scoată profit? Păi, regia
asta nu era pentru „popor”? Una peste alta, poate nu-i rău ca noua centrală să
lucreze mai profitabil, dar să simt şi eu.
Iată că se face dimineaţă. Mă simt obligat să închei
într-o notă caldă, de optimism. O fi fost o sincopă. A câta? Desigur, nu
ultima... Mai povestim! Dacă ne-om înţelege, la cum dârdâim.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu