Pe vremea sa, Petru
Flip voia să ridice pe dealul Ciuperca, cel mai înalt punct al Oradiei, un
monument reprezentativ pentru oraşul de pe Crişul Repede. Azi, după o „operaţie
estetică” de un estetic cel puţin discutabil, marca Ilie Bolojan, se poate
spune că zona, denumită pompos, „Grădina Publică Dealul Ciuperca” este cu
adevărat reprezentativă pentru modul în care sunt gândite şi puse în operă
proiectele noii administraţii. Cu alte cuvinte, Ciuperca a este acum:
O nouă ctitorie a regimului Ilie
N-am avut ce face!
Mi-a trebuit mie să merg să văd cum arată locul, taman în prima zi primăvăratică
a lui 2016. Pe deal, ca la mall.
Îmi imaginez că
riveranii singurului drum de acces sunt acum cel puţin la fel de fericiţi
precum câinii lor care, înnebuniţi de trafic, latră într-una la trecători.
Troturarele străzii Graurilor sunt, categoric, subdimensionate. Carosabilul la
fel! Maşinile care coboară sunt constrânse să tragă pe dreapta, pentru a face
loc celor în urcare. Asta numai dacă au noroc şi găsesc câte un loc liber
printre autoturismele deja parcate cât e panta de lungă, pe ambele margini ale
drumului. Prinşi între maşinile parcate, cele aflate în urcare şi alea care
coboară, pietonii se strecoară pe unde pot. Drumul până la Ciuperca te obligă
să îţi aminteşti că, odinioară, locul se numea Dealul Calvariei. În mod
evident, se impune realizarea de noi investiţii în zonă. Sunt necesare: cel
puţin încă un drum de acces şi o parcare, în pupu’ dealului! (Ştie dom’ primar
cin’ o să le facă, fiindcă ăla e singurul pe care îl... ştie!) E, încă o dată
clar, înainte să fie a orădenilor, Oradea este a şoferilor.
Cazemata
Cum spuneam, în locul
„monumentului reprezentativ”, pe dealu’ Ciupercii s-a construit o cazemată.
Să-mi fie iertată comparaţia dar localul cel nou, înfipt în coasta pantei,
tocmai aşa arată. În plus, ce vede călătorul, noaptea, sus pe deal, deasupra
oraşului, în locul unde ar fi trebuit să crească monumentul cu valoare de
simbol pentru aceste locuri şi oamenii lor? Două linii luminoase paralele.
Curat simbol, coane Ilie! Cum s-ar spune, viziunea matale şi spiritul Oradiei
nu se vor întâlni niciodată.
Ceva tot se
potriveşte acolo! Noile corpuri de iluminat completează de minune aerul marţial
al locului fiindcă seamănă teribil cu nişte spânzurători. I s-ar putea spune
„Dealu’ Furcilor”... dar nu se poate, fiindcă seamănă mai bine, de-a dreptul teribil
de bine, cu Piaţa Unirii.
Gambioanele umplute cu piatră, care formează pereţii
de sprijin ai trotuarelor, sunt „legate în sârme”. O soluţie foarte „plăcută”
ochiului, tradiţională am putea spune, care face ca zidurile de sprijin să pară
adevărate redute. Mişto! Oare v-aţi gândit mult?
Valea!
În „oaza de linişte”
duduie claxoane şi motoare de motocicletă turate la limita exploziei. De sus,
dar mai ales de jos, de pe noul drumul expres... (Altă filă de poveste!)
Trotuarele sunt
strâmte, prea strâmte pentru puhoiul de oameni ieşiţi, cum spuneam, în prima zi
de primăvară să vadă „minunea”. Parcul e aglomerat ca un hypermarket, doar că nu
poţi cumpăra nimic. „Cazemata” nu s-a deschis încă, însă, platforma ei geme de
oameni. O să fie lux când, adăstând acolo pentru o bere ori o îngheţată, au să
se frece de tine toţi „turiştii” dornici să admire peisajul.
Măcar iarba e
verde, chiar dacă, pe ici pe colo gazonul, plantat în rulouri, a început să o
ia la vale odată cu dealul. Nici cascada, despre care spuneau că va avea o „cădere
de 12 metri” şi în realitate nu e decât o pişătoare prost amplasată chiar sub
terasa restaurantului, nu pare mai bine înfiptă. Imitaţia ieftină de piatră nu
vrea să facă priză la solul ctitoriei. Între ea şi pâmântul pe care ar trebui
să se aşeze s-a şi căscat deja loc cât să bagi un pumn de bărbat. Aşadar,
deocamdată căderea-i „doar” de vreo şase centimetri şi asta în condiţiile în
care Niagara de pe dealu’ Ciupercii e seacă. Deşi, până la 12 metri mai e mult,
la halul în care s-a lucrat, ne putem aştepta să se întâmple şi asta!
Băncile sunt puţine
şi, câte sunt, au fost amplasate mai jos de jumătatea dealului, adică invers
decât ar trebui. N-ar fi normal ca locurile de odihnă şi de cotemplare să fie
sus, unde ajunge omul obosit şi de unde panorama e mai generoasă? La orizont,
CET-ul cel vechi fumegă ca un vulcan de nestins. Respiraţi!
Senzaţii tari
Dalele troturarului
au şi început să se mişte. În părţile mai adânci ale topoganelor pentru copii
bălteşte apa ploilor din zilele trecute. Din toţi copacii parcului de altădată
doar trei au scăpat. În rest, „parcul” e plin de beţe, care vor deveni arbori în
puterea cuvântului când... noi vom fi pământ.
De la mijloc în jos
dealul e sterp. De chivernisiţi ce sunt, nu le-au mai ajuns banii pentru covorul
de iarbă aşa că au pus seminţe! Imaginea e dezolantă. Cum jumătate din deal e
numai pâmânt, totul pare neterminat. Mai mult, la intrarea din strada Olteniei,
chiar în dreptul porţii, nu e nici asfalt, nu sunt nici dale, e doar trotuarul
scobit de picamăre până la stratul de beton.
Un pas înapoi! Pasarela
care traversează calea ferată şi drumul expres e la fel de largă ca şi
trotuarele din parc. Trei oameni, umăr lângă umăr, de abia pot trece. Mai mult,
fiindcă structura nu e podită pe toată lăţimea ei, babele-s luate cu leşin,
când văd hăul de sub picioarele lor. Dincolo de a fi devenit locul de senzaţii
tari al parcului, pe pasarelă pot fi văzute reacţii bizare. Cei mai slabi de
înger merg încolonaţi pe partea podită şi, când două coloane se întâlnesc faţă
în faţă, au loc, ca şi în vârful dealului, adevărate ambuteiaje. Cine să facă
pasul în lături?!
Una peste alta, noul
parc al Oradiei dezvăluie o imagine de lucru neterminat, treabă prost gândită
şi muncă făcută de mântuială. Tot ceea ce e, atâta cât e, este artificial şi
instabil. Cum promitea cineva: „Lucru bine făcut”. Pe dracu!
Eu am fost la plimbare cu un copil in carucior si a trebuit o persoana sa i-a caruciorul pe sus pe scari si alta cu sa i-a copilul in brate nefiind rampe pt. carucior .Cum se poate plimba singura cu un copil in carucior ?
RăspundețiȘtergereE simplu: nu exista acces pentru carucior sau pentru persoane cu handicap... Dar nici la blocuri nu exista asa ceva. Si nici in multe alte insitutii.
ȘtergereAre rost sa ne mai plangem ca nici aici nu este?
Cum mai spuneam, suntem "binecuvantati" cu kitsch-uri...Nici macar functionale, viabile ca de calitate, valoare (artistica, istorica), etc, nici nu poate fi vorba...
RăspundețiȘtergereEu cred ca va plangeti prea mult, prea degeaba...
RăspundețiȘtergere