100?!

Mă întâlnesc, la colţ de stradă, cu o veche cunoştinţă. Mă ia ca din oală: „Ai auzit, primarul a spus că are o sută de proiecte pentru Oradea, în următorii doi ani?”

Eu, neştiind de unde să-l apuc, ce vederi politice are, ezit. „Păi, asta e bine...”.

„Bine, pe dracu’. De când e ăsta la putere oraşu-i numa’ tranşee şi tot nu se vede nimica în nivelul nostru de trai”, mi-o taie omu’, scurt, şi îmi întoarce spatele. E clar că, din punctul lui de vedere, am picat examenul la administraţie locală.

Rămas cu ochii-n soare, îmi aduc aminte de alte vorbe tari rostite de Ilie Bolojan. Primarul spunea că motoarele dezvoltării sunt oamenii cărora trebuie să le spui „Ho!”, nu să stai după ei cu biciul, pentru a face ceea ce au de făcut. Şi îmi trece prin cap că poate oamenii ăştia, orădenii, au obosit, poate nu ţin pasul cu heirupismul primarului lor, poate s-au săturat de... „bici”. Dar, desigur, nu e el omul care să ţină cont de asta. El merge înainte... „Tot înainte!”

100, zici?!

Păi, ce ne facem dacă, din astea o sută de proiecte, jumătate vor fi precum Ciuerca sau amenajarea aflată în curs pe malul Crişului, mai la vale de primărie? Scumpe, proaste şi  de o utilitate discutabilă. Stahanovismul nu e totul. Poate e timpul ca Oradea să facă saltul calitativ, să treacă, de la muuult, la mai puţin, dar mai bine. Şi, mai ales, să simţim şi noi asta!

Ce-aţi zice de un proiect, hai, două, mult mai simple; Să avem apă caldă şi căldură?! Ar fi ceva, nu-i aşa? Poate la asta se gândea primarul. Dar, sper, că nu va mai dura doi ani.

Apropo. Curios lucru, la Oradea, şi numai la Oradea, Centenarul durează doi ani! Aşa trebuie să fie ca să iasă rotunde socotelile primarului. Doi ani, o sută de proiecte. Clar?

Dar dacă n-a vrut să zică „centenar”? Dacă a vrut să zică „cincinal”. Aşa mai vine pe acasă şi dom’ primar. Da, îl văd capabil să dea gata cincinalul în numai doi ani. „Prietenii ştiu de ce”.

Până atunci să mai observăm că în cele o sută de proiecte de care se face atâta caz este vorba de statui, parcuri, pasaje... Partea cu şcolile e o glumă. Până acum primarul n-a demonstrat decât că ştie să desfiinţeze şcoli, prin comasare. Şi, să fim serioşi, poate spune dumnealui ce vrea. Până la urmă, cine o să i le numere?

Încă ceva. Nu pot să nu observ că, atunci când vorbeşte în public, Ilie Bolojan derapează adesea într-un populism bombastic. Ar trebui să ne facem probleme?