Ceea ce se petrece, de un an şi jumătate, la Consiliul
Judeţean Bihor întrece penibilul „epocii Bar”, deşi, la vremea aceea nimeni nu
credea că aşa ceva este posibil. Un an şi jumătate de activitate sau, dacă
vreţi, inactivitate, nu înseamnă decât procese, gherilă politică, blocaj, tentative
de mituire... Totul pentru că PNL n-a ştiut să piardă demn, la fel cum coaliţia
PSD-ALDE-UDMR nu ştie să „guverneze” aşa cum trebuie. Nu că-i cine ştie ce
scuză, când ai puterea nimic nu te scuză, dar „opoziţia constructivă” făcută de liberali n-a prea
lăsat-o. În plus, o evidentă lipsă de viziune face să pară că triumviratul de
la cârma judeţului merge, pe coate şi pe genunchi, într-o direcţie necunoscută.
Poţi număra pe degetele de la o mână
lucrurile bune pe care le-au făcut , la fel cum, pe mâna cealaltă, le poţi
socoti toate neghiobiile: festivisme scumpe, salarii, funcţii, maşini...
Acestea şi, mai ales, faptul că nu există, matematic, nicio speranţă că ceva s-ar putea schimba la nivelul deliberativului
judeţean mă fac să spun că singura soluţie corectă pentru războiul de 500 de
zile e demisia. Consilierii PNL – dacă ar fi bărbaţi – ar demisiona. Că vorba
aia: „Boală lungă...”. Grupurile majoritare, dacă ar fi conduse de adevăraţi
bărbaţi politici, ar face ele pasul. Până la urmă, cu puţin efort şi oarece
abilitate, ar putea să speculeze momentul în favoarea lor.
Într-o democraţie sănătoasă politicienii asta au de
făcut. Atunci când nu mai găsesc soluţii, se întorc la popor. Sigur, există
riscul ca nici votul să nu dea un răspuns concludent, dar reprezentanţii
poporului sunt datori să încerce.
De ce nu se întâmplă asta? Pentru că, şi pentru una şi
pentru cealaltă din tabere, pentru fiecare soldat al lor, poziţia e mai
importantă decât principiile. Coaliţia zisă majoritară ar putea pierde totul.
Aparent, liberalii nu au nimic de pierdut. Atunci de ce nu fac ei pasul? Tocmai
aici e „cuiul lui Pepelea”. Dacă ar avea măcar curajul de a juca la cacealma,
PSD-ALDE-UDMR ar putea să câştige partida. Dar nu are îndrăzneala să o facă.
Pentru ei toţi, nişte oameni politici mărunţi, unica miză e păstrarea funcţiilor.
Dar, chiar şi în aceste condiţii, scrutinul anticipat ar
trebui să aibă loc. Cealaltă variantă, mai proastă pentru aşa-zişii deţinători
ai puterii, înseamnă încă doi ani şi jumătate de blocaj. Adică timp pierdut,
consum nervos inutil, proiecte uitate. Şi, până la urmă, cine garantează că la
următoarele alegeri, în termen, poporul va vota altfel?
Cine îşi mai aminteşte de situaţiile în care, în
împrejurări cumva asemănătoare, PNŢCD, Tăriceanu, Băsescu au procedat la fel?
Au ales să rămână la putere, dar, din alegerea asta, românii n-au avut decât de
pierdut. E momentul în care ar trebui să ne aşteptăm ca politicienii care
pretind că mor de grija binelui acestui judeţ să făcă ceea ce trebuie să facă.
Desigur, nu se va întâmpla aşa. Cum spuneam, şi uni şi ceilalţi se tem. Aşa,
ratând ocazia de a dovedi că sunt într-adevăr bărbaţi politici, de fapt, ei ne
ratează viitorul. Nu tot, doar în parte, dar este vorba de un timp pe care nu
pot să ni-l dea înapoi. Fiecare şedinţă în care, graţie „opoziţiei constructive”,
nu se întâmplă nimic înseamnă ore sau zile de întârziere pentru judeţul Bihor. În
aces timp, cum, necum, pe la vecini treaba merge. Asta vrem de la ei? Pentru
asta i-am ales? Pentru asta iau lefuri, indemnizaţii, premii etc? Uneori să fii decent
înseamnă doar să ai curajul de a face ceea ce trebuie.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu