am o problema. nu foarte mare, dar e o chestie care ma supara. de fapt, cum stau sa ma gandesc, e un complex de chestii.
azi-maine e 15 martie si eu n-am reusit inca sa strang in brate un maghiar.
ideea tanarului din Timisoara, care ne indeamna ca -tocmai acum- sa ne strangem in brate, dovedindu-ne unii altora ca, in ciuda tuturor provocarilor, venite dintr-o parte sau alta, putem fi prieteni, fiindca pana la urma suntem oameni, mi se pare stralucitoare.
trec peste faptul ca la noi, in Oradea, nici de data asta, maghiarii nu se inteleg intre ei, ca ultima tema -zic eu politicianista- e daca il vor pune sau nu pe Sf. Rege Ladislau in Piata Unirii. inainte de a cere asta administratiei locale, n-ar strica sa cada ei de acord asupra subiectului. dar, ma rog, pana la urma, asta-i treaba lor.
baiu' meu e ca, desi, credeti-ma, mi-am batut capul cu asta, am fost nevoit sa accept ca nu exista niciun maghiar care sa-mi fie destul de apropiat cat sa idraznesc sa-i cer sa imi dea voie sa-l strang in brate.
ciudat! tot socotind, descopar ca cei mai buni prieteni ai mei din copilarie au fost unguri. unii au ramas in satul bunicilor, altii, cei de aici din Oradea, au plecat. doi dintre ei traiesc in Ungaria. e clar, imi lipsesc.
uite asa, mergand pe firul unei nobile idei, descoperi ca esti mai sarac cu o mana de prieteni, cei mai buni si cei de la care, fiind altfel, ai avut multe de invatat. la fel cum si ei, speri, au prins ceva de la tine.
am sa incerc, nu promit, ca anul viitor, in martie, sa fiu mai bine pregatit. ma bate gandul sa imi fac un tricou pe care sa scriu: "sunt roman, imbratisaza-ma!". oare precizarea: "nu musc!" ar fi necesara?
no, ideea ar fi sa nu raman cu problema... pe chelie.
pana atunci, daca stiti vreun maghiar dispus sa imbratiseze, sincer, un roman, dati-mi de stire. poate...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu