Gata! Eu nu mai suport. Nu mai vreau să văd urşi. Nici vii
şi nici morţi, răsturnaţi pe o parte, într-un ghiveci imens din care curge
sânge... Refuz să-mi amintesc ce fel de „oameni” putem fi.
O să spuneţi că sunt patetic, că e o comparaţie
exagerată, deplasată chiar. Cazul ursuleţului împuşcat la Sibiu mi-a amintit de
„Colectiv”. O armată de oameni, poliţişti, vânători, uniforme, agitaţie...
Rezultat: zero! Ăsta e nivelul de competenţă al „instituţiilor” noastre. Au
slujbe, salarii, maşini, dotării. Sunt mândri de nu-şi mai încap în piele şi în
uniforme, dar, Doamne fereşte, să se întâmple ceva! Atunci tot eşafodajul ăsta
de mucava, al „instituţiilor”, crapă pe la îmbinări. Ăsta e rezultatul faptului
că orice funcţie în care se freacă menta, cu bani de la stat, se dă pe pile.
Proceduri, ioc! Omenie, zero! Mi-e greu să cred că în
toată „potera” aia n-a fost un om să zică: „Ho, bă tâmpiţilor! Nu trageţi!”. Ce
aţi crezut, că, după execuţie, spălaţi locul şi, apoi, spălaţi putina? Acum aud
explicaţii că vânătorul n-ar fi putut să tragă cu puşca tranchilizantă şi, de ce oare?, cel care putea s-o facă, n-a nimerit! Aşa, în treacăt fie spus, există un
principiu de drept care zice că „Cine poate (să facă) mai mult, poate şi mai
puţin”. Dar de unde să ştiţi voi asta, dacă aţi fost colegi de doctorat cu
Oprea?
Cu câinii fără stăpân, cu arborii din marile oraşe, cu
ciorile... cu câte alte fiinţe şi lucruri procedăm exact la fel. Tot ce ne stă
în cale trebuie „executat”, ras, distrus. Şi, după aia, îi punem, cinic dar cu
emfază, eticheta strălucitoare a „progresului”. Peste câteva sute de ani asta
se va numi barbarie şi va face parte din acelaşi negru capitol al istoriei
precum masacrarea indienilor din America de Nord. Dar ce veţi fi voi,
criminalii de astăzi, atunci? Cu nimic mai mult decât sunteţi acum. Oricum,
fiţi liniştiţi, în ciuda evidenţelor, nimeni nu vă va trage la răspundere,
nimeni nu va plăti şi cei mai mulţi - ştiindu-se complici - îşi vor întoarce
privirea. La fel ca şi acum, totul va rămâne în cărţi. Cum o să aduci înapoi
ursul ucis şi ce rost ar avea? N-ar face decât să ne continue deranjul,
nu-i aşa? Şi, că veni vorba, de ce să-l jelim atâta? De ce să ne jelim că
melcul Melanopsis, salvat de specialişti din ochiul termal stins de la Băile 1 Mai, o
relicvă vie apărută înaintea dinozaurilor, a dispărut definitiv de pe faţa
pământului? Dacă era proastă şi n-a vrut să trăiască în captivitate! Şi, până la urmă, ce dacă? Credeţi că hoţii
de apă termală ori vreunul din complicii lor a tresărit măcar? Credeţi că ştie că "relicva" nu mai e vie?
Suntem o specie lacomă şi egoistă. Asta ne-a făcut stăpânii lumii, asta ne va
aduce sfârşitul. E un timp al plăţii pentru toate. Însă, cel mai cumplit e faptul
că nu vor plăti „criminalii” de azi, ci copii, nepoţii sau nepoţii copiilor
lor. Şi poate, la rândul lor, atunci, în Ziua Judecăţii, aceştia vor mai vrea să
trăiască.
Preşedintele e „îndurerat” dar, nimeni nu e tras la
răspundere. În buna tradiţie autohtonă, până şi morţii se acoperă cu hârtii şi
declaraţii politice gen „poate că ursul a fost ţinut în captivitate şi eliberat”.
Asta e scuza pentru o execuţie sumară?!
Am dat buzna peste aceste fiinţe, în „casele” lor, pe
care le-am făcut una cu pământul. Când ele ajung în oraşele noastre, pentru că
nu mai unde să plece, le lichidăm! N-ar fi mai corect să o facem acolo, in
situ? Asta ne-ar scuti de o grămadă de deranj, de criticile ăstora mai „sensibili”
şi de momentele penibile în care nu ştim pe unde să scoatem cămaşa. În plus,
n-ar mai fi nevoie să ne facem că ne pasă. Pentru că adevărul, crudul adevăr, e
acela că nu ne pasă. Orbiţi de interese, am uitat de mult să ne pese.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu