miercuri, 12 octombrie 2016

Când „tiranie” rimează numai cu Ilie


 Când am scris, zilele trecute, pe undeva, că o cârpă, oricât ar fi recusută şi peticită cu aţă albă, până la urmă tot o cârpă rămâne, nu mă refeream la persoana Luciei Varga. În cazul de faţă „cârpa” ar fi PNL Bihor. Impresia mea e că preşedintele acestei organizaţii, Ilie Bolojan, nici măcar nu se străduieşte să salveze aparenţele. Partidul e el, iar democraţia, de care acum face tapaj Lucia Varga, e un moft.
Orb trebuie să fii ca să nu observi că organizaţia liberalilor bihoreni se confruntă cu un deficit de democraţie care numai cinste nu-i face. „Precum în cer”, în cerurile politicii, aşa şi prin oraş. E trist că unii, aici, Lucia Varga descoperă democraţia, devenind marii ei apărători, abia atunci când riscă să-şi piardă privilegiile.
Da, Ilie Bolojan, secretarul general al PNL (!) este tipul de politician care face azi carieră. Trump, Putin, Orban fac parte din aceiaşi specie. Opţiunile politice ale primarului de la Oradea sunt mai aproape de „aliberalismul” zilelor noastre, decât de clasicul liberalism al brătienilor.
Am observat, în intervenţia avută de Ilie Bolojan, la televiziune, pe tema demisiei Luciei Varga, că a ocolit, deloc abil, însăşi esenţa discuţiei. Fapt este că, cu de la el putere, a stabilit cine sunt cei cinci candidaţi pe care îi propune organizaţiei pentru listele de parlamentari, lăsând alţi şase în afara „evaluării” reprezentanţilor PNL Bihor. Se vede de la o poştă că selecţia a fost una discreţionară şi discriminatorie, nedreaptă faţă de cei lăsaţi pe dinafară. Cu ce drept şi după ce criterii, un singur om, poate să decidă – într-un partid pretins liberal! – soarta altor colegi de partid, numai Ilie Bolojan şi Nicolae Ceauşescu pot să ştie! După cum văd eu lucrurile, decizia este incorectă, lipsită de fair-play şi neloială în raport cu persoanele vizate.
Vă rog să mă iertaţi, dar Lucia Varga a mâncat destul că... pentru a-i fi pe plac şefului ei politic. Şi, iată, recunoştinţa lui! Numai eu ştiu cum mă ducea cu preşul d-na ministru când, în disperare de situaţie, mă adresam ei atrăgându-i atenţia asupra „genocidului vegetal” desfăşurat de administraţia Bolojan în „Capitala verde a României”. Când i-a reamintit doamnei Varga că, acum nişte ani, ea se afla în prima linie a luptei pentru salvarea spaţiilor verzi din Piaţa Unirii, a înghiţi în sec şi a închis ochii la tăierile abuzive ordonate de primar, dar nu l-a trădat. „Dictatorii” nu ştiu ce e aceea recunoştinţă. Ei trăiesc doar pentru ei, în timp ce pretind că sunt trup şi suflet pentru popor. Ei, acum d-na Varga şi-a primit răsplata.
Da, tiranilor nu le pasă de oameni. Aceştia există doar în măsura în care le pot fi lor de folos. Pentru Napoleon soldaţii cei buni era aceia dispuşi să moară în slujba imperiului său. Hitler s-a folosit de ideologia purităţii ariene, nu pentru că ar fi crezut cu adevărat în rasa superioară, ci pentru că avea nevoie de averile şi fabricile evreilor. Păstrând proporţiile, Ilie Bolojan se foloseşte de partid şi de oamenii săi pentru scopurile sale meschine şi egoiste. Sunt convins că preşedintele PNL e departe de a înţelege asta, dar acuzaţiile lansate în spaţiul public de Lucia Varga ar putea fi sinonime cu momentul Braşov 1987 pentru Ceauşescu. Oricât ar fi recusută şi peticită, o cârpă tot cârpă rămâne... şi cine vrea să vadă asta va vedea!
Ceea ce nu a înţeles Lucia Varga şi ceea ce nu vor să accepte toţi cei care, azi, consimt la samavolniciile politice ale şefului lor (indiferent din ce partid ar fi el), fie din interes, fie din laşitate, e că „democraţia” nu e o cocotă pe care o frecventezi la nevoie. Democraţia se trăieşte şi se practică zi de zi. Democraţia nu e o ideologie falsă, precum comunismul, ea  se trăieşte, e vie şi are un spirit luminos numai al ei. Spiritul acesta există sau nu în oricare din noi. Calea de mijloc nu are loc. Dacă, să spunem în PNL, se comite un atac la democraţie, fie în scopuri politice, fie în chestiuni administrative, şi cei din partid tac, sunt complici ai „dictatorului”. Punct! De aici încolo e foarte probabil ca, într-o zi, să le vină şi lor rândul, dar va fi prea târziu şi inutil să se plângă. Sistemul pervertit, la a cărui dezvoltare au consimţit fie şi prin tăcere, îi va desfiinţa. Totul se plăteşte!

Toate victimele dictaturii sunt, de fapt, victimele propriilor lor indoleţe sau laşităţi.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu