Case la aţă

Am tot ezitat până să scriu rândurile de mai jos. Mi-am luat inima-n dinţi, fiindcă subiectul a stârnit deja multe discuţii şi, mai ales, fiindcă m-am simţit provocat de unii care, iată, se pricep şi la natură şi la arhitectură. Pe scurt, sunt experţi în orice, dacă vine vorba să fie avocaţi ai diavolului. Pardon, ai primarului.

O zic din capul locului; trebuie să suferi de o oarecare nelinişte meta-psihică pentru a ajunge să îţi doreşti să vezi casele oraşului aliniate perfect, pe verticală şi pe orizontală.

Oradea nu s-a construit într-o zi. Imaginea de azi a oraşului nostru este rezultatul unei evoluţii urbanistice de peste o sută de ani. Ceea ce vedem astăzi este un joc de forme, volume şi înălţimi care dau identitate peisajului local. Siluetele diverse ale clădirilor oraşului apar în imagini care îi promovează identitatea specifică. Dar, vai!, toate astea nu mai corespund cu viziunea edilului.

Ghinion! Al nostru, al lui... Sunt câteva locuri în Oradea unde e practic imposibil să aduci clădirile  la acelaşi regim de înălţime, fără a împieta grav asupra peisajului. În plus, nu orădenii ci administraţia locală a emis, mai ales în ultimii ani, avize de construcţie pentru mai multe „bloculeţe” răsărite în zona centrală. Să ridici, cu trei niveluri, căsuţa de alături sau să demolezi hardughia cea nouă? Asta da dilemă urbanistică!

Cineva invoca modelul german. Sunt, în ţara ordinii şi a disciplinei, destui arhitecţi care spun că măsura „nivelării” faţadelor a adus grave prejudicii de imagine unor oraşe şi că, una peste alta, daunele sunt mai mari decât avantajele. Sunt chiar şi cazuri în care vechile clădiri au fost readuse la forma iniţială, fiindcă s-a constatat că noul „amablaj” leza privirea şi bunul simţ.

Nu prea înţeleg nici cum vine în chestiune discuţia cum că ideea primarului ar fi o măsură „civilizatoare”? De când Patul lui Procust, fie el şi aplicat clădirilor, e altceva decât o formă de spuliciu, o barbarie fără de seamăn? Nu pot să nu mă întreb, s-a făcut un studiu de arhitectură care să stea la baza acestui vot? S-au făcut nişte calcule? Nu toate clădirile au o structură care să suporte încă unul sau două etaje.

Şi, până la urmă, ce vină au proprietarii că au cumpărat ori au moştenit o casă mai mică sau mai mare decât cea de alături? Acum ceva vreme, au fost ameninţaţi cu amenzi, impozite mărite, dacă nu îşi renovează faţadele. Unii chiar au făcut-o. Nu şi-au plătit încă datoriile şi se văd puşi în situaţia de a face rost de alţi bani pentru a se conforma noii viziuni a dlui Bolojan. Mie chestia asta îmi cam miroase a asalt imobiliar. Altfel spus, îi frecăm pe proprietarii din centru până se satură şi pleacă. Ar fi de văzut cine cumpără. De altfel, primarul a spus-o nu o dată; „Nu-ţi permiţi să locuieşti în centru, mută-te”! Casa bunicilor, casa copilăriei sau pur şi simplu casa ta nu sunt, se pare, argumente pentru Ilie Bolojan. Mărirea impozitului cu 50% pentru imobilele aflate „în cuplă”, votată recent de Consiliul Local Oradea, e o lovitură pentru mulţi orădeni şi pare un indiciu credibil către ideea că, în cele din urmă, totul se reduce la bani. Plăteşti, bine pentru buget. Pleci, şi mai bine! Pentru cine?

Mă tot mir că „specialiştii”, arhitecţi, experţi în patrimoniu, urbanişti... marii iubitori ai Oradiei, desigur cu câteva onorabile excepţii – şi mă grăbesc să fac aici o reverenţă faţă de textul lui Mircea Jacan – specialiştii, deci, tac?! S-au dedulcit chiar toţi la comenzile primăriei?

Şi totuşi, cineva ar trebui să-l mai şi oprească, cineva ar trebui să-l poată lua la rost: „Domnule primar, ce faceţi cu oraşul acesta”? Altfel, mă tem, la pasul următor ni se vor croi uniforme.