joi, 29 octombrie 2015

False însemnări de pe frontul de la Stalingrad


Motto: “Apă de ploaie...
... rece şi plină de zoaie”.

Cum logica (nu) funcţionează când eşti înfrigurat şi nespălat.

Am participat, marţi seara, la dezbaterea – excelent organizată de Coaliţia Rogerius - pe tema penuriei cronice de apă caldă şi agent termic, situaţie care parcă a întors Oradea în „luminoşii” ani ai comunismului.

Cel mai important lucru pe care trebuie să îl remarc este „strălucita” absenţă a reprezentanţilor Primăriei. Când ai „curaj”, o dai „anonimă”, nu-i aşa?

În mod ciudat pentru mine, organizatorii au pus în discuţie oportunitatea de a cere demisia directorului CET, Stănel Necula, acelaşi mare specialist care, printr-un suspect cumul de funcţii, asigură şi managementul companiei de distribuţie.

Ciudat, zic, că – pe mine – declaraţiile făcute acolo şi logica simplă m-au dus cu gândul că o altă persoană ar fi cea care trebuie să îşi asume responsabilitatea pentru această situaţie de criză.

Iată argumentele. Concluzia, la final.

„Anul trecut, de nenumărate ori, i-am adus în atenţia domnului primar necesitatea de a finaliza lucările înainte de începutul sezonului rece...” a spus fostul director al societăţii ce asigură distribuţia apei calde şi a agentului termic în Oradea, demis de primarul Ilie Bolojan.

Tot de la Mihai Cabai am auzit că Primăria este responsabilă de „urmărirea” lucrărilor la reţele. Aceeaşi instituţie fiind beneficiarul şi semnatarul contractului cu finanţare europeană.

Dacă e nevoie să întăresc această idee, iată cuvintele PR-ului companiei, Dan Creţu, prezent şi el la dezbatere: „Toate lucrările sunt făcute de Primărie. Proiectul este gestionat de unitatea de management din cadrul Primăriei Oradea”.

Mai mult sau mai puţin explicit, fostul director, a arătat încă o dată spre Ilie Bolojan atunci când, referindu-se la Stănel Necula, zis: „Nu eu l-am pus pe domnul director general în poziţia în care se află”. Merită reamintit faptul că domnnul Necula a fost „adus” de primarul Ilie Bolojan tocmai de la Galaţi, uns şef la CET, fără concurs, şi apoi, în aceleaşi circumstanţe dubioase, „înscăunat” director peste societatea al cărei obiect de activitate este acela de a ne asigura apa caldă şi căldura în case. Se vede şi se simte cât şi cum a binemeritat omul primarului aceste funcţii, gras remunerate!

Participant şi el la dezbatere, consilierul local Szabo Jozsef (UDMR) a făcut un pas – retoric – mai înainte. „Cine a semnat contractul de management al domnului Necula?”. Răspunsul, dacă nu vă e la îndemână, îl puteţi ghici printre rândurile de mai jos.

Mai departe! Orice student din anul I de la ştiinţe politice, administrative sau drept ştie, ceea ce ziariştii noştri par că nici nu au curaj nici cu gândul să gândească, anume că primarul este capul administraţiei, managerul oraşului, cel care – în schimbul taxelor, impozitelor şi a plăţii facturilor pentru utilităţi – are obligaţia de a ne asigura, înainte de toate, confortul necesar traiului de zi cu zi. Şi, dacă discutăm despre o problemă de management, fiindcă aceasta pare să fie cauza din pricina căreia tremurăm în case, fără a ne putea încălzi măcar cu o baie fierbinte, pun şi eu o întrebare de copil prost, dar care bag sama că nimeni nu îndrăzneşte să o rostească: Cine e, stimabililor, gospodarul – managerul – urbei şi, deci, responsabilul – vinovatul – pentru situaţia în care ne găsim?

Hai, faceţi un efort de curaj şi răspundeţi!

Da, Primarul. Bravooo!

Hai, încă o sforţare! Atunci, cine s-ar cuveni să îşi dea demisia?

...

Aha!

Alina Teuşdea e cadru medical şi locuieşte în acea parte a Oradiei care nu are apă caldă şi căldură de trei săptămâni. Ea a pus degetul pe rană. Le-a spus celor prezenţi, fiindcă adevăraţii responsabili n-au onoarea care i-ar fi putut determina să fie de faţă: „Domnilor, dacă noi, în spital, ne-am face datoria aşa cum v-o faceţi dumneavoastră, numai morţi ar ieşi de acolo”.

Ultima oră!

Citesc că primarul a făcut o declaraţie „curajoasă”. Cică, Ilie Bolojan a promis că „duminică toată Oradea va avea apă caldă şi căldură”. Curajoasă pe dracu! Şi luni, marţi, miercuri... dup’ aia?! Dacă tot face domnia sa pariuri atât de „curajoase” cu termia, că alea cu agricultura s-au făcut şi s-au pierdut deja, ţin să vă spun că – din punctul meu de vedere - curaj ar fi dovedit dacă venea acolo în faţa oamenilor. Cei care lucrează cu osârdie la imaginea edilului fără teamă şi prihană s-au simţit datori ca, după gestul laş de a nu fi fost prezent la întâlnirea cu „victimele” sale, să-l scoată, iar!, erou pe tătucul lor. Nu-i nimic, va veni el peste câteva luni, că doar, e 99% sigur, va mai candida o dată! El va uita „dispeţul cu care am fost trataţi”, atitudine adusă în discuţie de Ioan Horvath, unul din liderii informali ai Coaliţiei Rogerius, dar noi?

Nu ne rămâne decât să ne încălzim cu gândul că – vorba unui alt cetăţean prezent acolo – ne vom putea spăla omeneşte de Ziua Morţilor! Si, după aceea, la Paşte? Poate la Paştele Cailor!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu