Despre "nimici"

„Orice putere instalată/ e, automat, şi perimată/ deci, se cere dărâmată!” – refren anarhist.

Parafrază: «Din nimic nu se schimbă nimic».

Nu ştiu alţii cum se raportează la cele mai recente evenimente politice de la noi, dar eu sunt convins că "revoluţia Colectiv" a fost confiscată de preşedinte şi chestia asta mi se pare a fi de un cinism îngrozitor. Liberalii n-au reuşit, prin mijloace proprii şi conform regulilor vieţii politice democratice, să îi ofere preşedintelui Iohannis guvernul pe care acesta îl dorea. Aşa că preşedintele şi-a făcut propriul guvern, cocoţându-l pe cadavrele celor morţi în clubul bucureştean. Încă un episod al politicii româneşti care trece dincolo de limitele umane ale dezgustului.

 

Clasa conducătoare sau ceea ce numim clasă politică, de peste tot şi dintotdeauna, e incapabilă să se schimbe prin ea însăşi. Pentru a deveni politician „de top” trebuie să ai instinct de fiară, să vrei, fie şi inconştient, să stăpâneşti, veleităţi tiranice să te determine la acţiune. Diferenţele, de la un stat la altul ori de la o epocă la alta, sunt de nuanţă şi ţin, în cea mai mare măsură, de sistem şi de gradul de educaţie democratică a celor care îl reprezintă. Însă, mai devreme sau mai târziu, orice politician va tinde, va râvni, să acapareze toată puterea, orice partid sau grupare politică - într-o conjunctură favorabilă - va crea o oligarhie şi orice sistem va deveni, încet, încet, tot mai opresiv. Soluţiile, după părerea mea, sunt două: o democraţie atât de sănătoasă încât să poata bloca evoluţia acestor cancere sociale, răsturnând periodic oameniii „sistemului”, ostracizându-i, sau acceptarea ideii că, ciclic, revoluţia este normală. Dacă este adevărat că orice sistem tinde spre echilibru, aceia care lucrează împotriva acestei legi naturale trebuie, într-un fel sau altul, opriti!