Mi se întâmplă rar, dar socotesc că,
în faţa evidenţelor, orice alte argumente trebuie să cadă. Îmi scot, cu
respect, pălăria în faţa deciziei primarului Ilie Bolojan de a face demersuri pentru
eliminarea Oradiei şi a Sânmartinului de pe harta exploatării gazelor de şist.
Am, totuşi, o mică observaţie. Să nu
uităm că, deocamdată, ideea se află la stadiul de promisiune. Doamne ajută!
Pe de altă parte, nu pot să-mi reţin
mirarea. Cei interesaţi de acest subiect îşi mai amintesc cu siguranţă că, în
urmă cu doi ani, pe când manifestaţiile împotriva exploatărilor de la Roşia
Montană şi a gazelor de şist erau în toi, un grup de ecologişti orădeni i-a
cerut primarului Ilie Bolojan să facă ceea ce el a început acum. Atunci,
absolut surprinzător pentru mine, edilul a spus „pass”.
Cum am mai scris, Ilie Bolojan pare
preocupat acum să „securizeze” resursa de apă termală a zonei, resursă care ar
putea fi definitiv compromisă de începutul exploatării gazelor de şist.
Mă miră peste poate interesul pe care
şeful administraţiei orădene îl are azi faţă de această resursă, spre care
privea cu atâta dispreţ cu ocazia primei sale candidaturi, în urmă cu mai puţin
de opt ani. Poate a descoperit şi domnia sa că apa termală este o alternativă
ieftină, care poate asigura – fie şi parţial – încălzirea apartamentelor din
Oradea. Mai mult, sunt convins că primarul Oradiei nu are de gând să renunţe la
ideea de a transforma oraşul, cu sau fără Sânmartin, într-un pol al turismului
termal. Şi, ia ghiciţi care e resursa de care are cea mai mare nevoie?!
Evident, apa caldă din sol.
În altă ordine de idei, eu nu îmi fac
cine ştie ce iluzii. Mă tem că scoaterea Oradiei şi a Sânmartinului de pe „harta”
viitoarelor exploatări a gazelor de şist nu ne va scuti de pericolul poluării.
E greu de crezut că, găsindu-se precum într-un fel de rezervaţie subterană,
pânza freatică din subsolul celor două localităţi va fi scutită de consecinţele
dramatice ale fracturării solului. Se ştie că această tehnologie afectează
terenul pe suprafeţe foarte întinse împrejurul exploatării.
Rămâne de văzut care vor fi
consecinţele demersurilor iniţiate de primarul Ilie Bolojan şi, mai ales, ale
începutului lucrărilor de exploatare. Senzaţia mea este că „exploatatorii” nu
încearcă decât să mai îndulcească hapul amar, pe care iată până la urmă tot
trebuie să-l înghiţim, sperând poate că orădenii nu vor mai ieşi în stradă
să se pună de-a curmezişul intenţiilor lor. Poate au socotit deja că nu pierd
prea mult din producţie, dacă fac această concesie. În schimb, pot puncta la
capitolul imagine.
La rândul său, Ilie Bolojan pare
înscris într-o adevărată competiţie de forţă al cărei premiu ar putea fi titlul de „cel
mai verde primar” al României. Şeful administraţiei orădene se ştie vulnerabil
la acest capitol şi trage tare să recupereze puncte în ochii populaţiei. Eu cred
că o face de ochii lumii şi de dragul scorului electoral, dar asta e doar
părerea mea şi contează mai puţin.
Cu sau fără Oradea şi Sânmartin, noi
toţi riscăm să pierdem enorm, dacă Bihorul intră pe harta exploatărilor active a gazelor de şist. Pericolul n-a trecut. E chiar mai aproape cu această
concesie făcută primarului Ilie Bolojan. Natura nu ţine cont de limitele
desenate de oameni pentru Oradea şi Sânmartin. Nu vă faceţi iluzii, efectele
fracturării nu vor întârzia să apară!
Dar, deocamdată, intenţia,
buna-intenţie, contează!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu