vineri, 8 noiembrie 2013

re-vine Miliția?


Îl știu pe Tomi de pe vremea în care frecventa grădinița Ecotopului. Acum e student la medicină, cu bursă în străinătate. Este unul dintre acei puțini tineri din ziua astăzi la care bunul simț se citește pe figură.
Din aceste motive am fost mai mult decât revoltat să aflu că un polițist și-a permis, așa cu de la el putere, să-l eticheteze pe Tomi drept „nulitate”. Totuși, pentru ce? Ei bine, a îndrăznit omul să mai ceară o autorizație pentru marșul duminical în apărarea Roșiei Montane.
Povestea e puțin mai lungă. 
Știu că, în urmă cu o săptămână, reprezentanții manifestanților s-au bucurat de toată atenția oamenilor în uniformă. Li s-a sugerat să renunțe la manifestații, „că vine frigul”. Sau măcar să oprească marșurile fiindcă, după cum se exprima un alt „milițian”, demonstrațiile le-au mâncat cota de benzină.
Când, zilele astea, Tomi s-a dus cu o nouă cerere pentru marșul de duminică după-amiaza, dl. Penescu s-a enervat. A pus mâna pe telefon și l-a luat tare. „Păi, cum ne-am înțeles noi? Sunteți neserioși...” și alte asemenea „subtile” presiuni care au culminat cu expresia „nulitate”.
Nu știu ce și-ar fi dorit adjunctul de la Circulație? Ca Tomi să pocnească, regulamentar, din călcâie și să sisteze protestele? Nici măcar nu depinde numai de el. Vreau să cred că s-ar fi găsit printre noi destui care să depună încă o cerere ca și aceea care l-a deranjat atât de tare pe polițist.
Ce i s-a năzărit omului în uniformă nu știu, dar știu că o asemenea ieșire nu e demnă de numărul impresionant de stele pe care le poartă la umăr. Și, în plus, nu e treaba lui să fie îngrijorat dacă ne e frig, dacă ne dor picioarele sau, cumva, ne e frică. Misiunea domniei sale e să aprobe sau nu cererea. Însă, dacă verdicul e „nu”, trebuie să explice și de ce! Că noi, până acum, nu i-am prea dat motive.
Poate tocmai fiindcă relația manifestanților orădeni cu oamenii în uniformă a fost una cât se poate de corectă trebuia să apară și un personaj care să dea cu bulanu'n baltă.
Măcar ați raportat „misiune îndeplinită”, domnule Penescu?

Un comentariu: