Privesc
paralizat către ce se întâmplă, chiar în aceste zile, la Silvaş. E un coşmar. O crimă care nu
mă lasă să dorm. Gândul că nu pot face nimic sau mai nimic mă umple de furie. Aşa se „radicalizează” un activist. Zău, îmi vine să vă dau
foc. E mult, e prea mult. E prea de tot!
Când veţi înceta acest măcel?
Când veţi înţelege că, cu fiecare copac care cade sub mâinile voastre,
luaţi din şirul vieţilor noastre, că ucideţi nu doar copacul, ci şi păsări, peşti... în ultimă instanţă oameni?
Când, descoperind crimele pe care le-aţi comis, le veţi spune oamenilor adevărul? Că arborii înseamnă viaţă, sănătate, frumuseţe, echilibru. Oare veţi recunoaşte vreodată că betoanele în care ne îngropaţi, încă de acum, sunt proiectul unui sarcofag planetar?Poate
va fi prea târziu...
N-am
vrut să duc mai departe demersul început pe această pagină. Scorul electoral
m-a făcut să mă îndoiesc serios de poziţiile mele şi de puterea cuvântului de a deschide căi spre
mai bine. Poate şi amărăciunea e o etapă, o încercare, care trebuie depăşită. Poate într-o zi orădenii vor descoperi că merită să
fie respectaţi cu adevărat.
Am
decis să nu tac. Ceea ce se întâmplă acum la Silvaş a fost palma care m-a trezit la realitate, imboldul care
m-a împins înainte. Ştiu că
scriu pentru o minoritate. Scriu pentru cei care gândesc ca mine. În raport cu
restul, incapacitatea de a comunica real e şi mai mare, este de netrecut. Trebuie să scriu pentru a
nu simţi că mi-am trădat valorile şi, mai ales, că i-am trădat pe aceia care gândesc şi simt la fel ca mine.
„Tăcerea este mormântul pe care îl săpăm neamului
nostru”, spunea cineva. Eu nu
vreau să fiu groparul oraşului meu
şi nici părtaş al cioclilor lui. Poate
greşesc, poate ăsta e viitorul,
asta e viaţa de mâine a Oradiei... Dar
nu pot consimţi, în tăcere, la mutilarea
continuă a ce a mai rămas frumos la mine acasă.
Măcar
atât. Să se ştie că se putea şi altfel. Să depunem mărturie pentru zbaterile noastre.
Restul va veni de la sine. Când va fi să vie...
CE
AŢI FĂCUT CU SILVAŞUL?!
Cred
că cenuşa doamnei Marossy nu-şi găseşte odihnă, acolo pe
vârfurile Apusenilor. De câteva zile, copacii care au mai rămas în vechea oază
de linişte, verdeaţă şi recreere a Oradiei
cad sub drujbele comandate de la distanţă de
administraţia Bolojan. Cât de perfizi au fost
politicienii! Înainte de campanie, au dus presa la faţa locului şi s-au lăudat cu ceea
ce vor să facă. Însă abia acum s-au dezlănţuit. Copacii de pe insula aflată în amonte de Silvaş au fost tăiaţi la ras. În aşa-zisa zonă de picnic nu mai e pic de umbră. Sunt, în
schimb, bănci de piatră, asfalt şi un pod. Un ditamai
podul, de beton!, a fost tras către insula ce a rămas acum atât de pustie.
Chiar nu era nevoie de acest pod în altă parte a oraşului? Chiar nu se putea face, dacă era neapărată nevoie,
un pod din lemn şi funii, care să se încadreze armonios
în mediu, mă rog, în ce a mai rămas din el?
Băi,
bestiilor, voi ştiţi că insula asta e inundabilă? Se întâmplă de multe ori
ca apele Crişului, atunci când cresc, să treacă
peste bucata de pământ. Ce se va întâmpla cu locul acela, dacă nu vor mai fi
copaci ca să fixeze solul? Se va duce dracului. Şi atunci o să rămâneţi cu băncile voastre în aer şi cu podul de mii de euro care va duce către nicăieri.
Specialiştii lui peşte! Şi, la cum au curăţat locul, trebuie să ne aşteptăm să planteze şi o crâşmă pe insulă? Tot ce se poate. Avem cele mai mici salarii
din ţară şi, cred, cele mai
multe cârciumi. De lux! Nu se poate spune că am duce-o rău.
Recurs
la istorie. Prima lovitură dată de Ilie Bolojan Silvaşului se leagă de ideea construcţiei noului pod rutier. Atunci s-au tăiat copaci, atunci
zona a fost ruptă în două, evident în numele binelui public, şi tot atunci a încasat domnia sa o ţeapă de vreo jumătate de milion de euro, bani despre care
nu se mai ştie nimic. Toţi am uitat de asta, nu-i aşa?
Ceea
ce se întâmplă acum la Silvaş nu e decât lovitura
de graţie. O lovitură care îl atinge şi pe orădeanul de rând. Locul de scaldă nu mai există şi, după cum se vede, ştrandul cel nou va fi numai pentru cei cu mare dare de
mână. Restul la lighean!
Nu
o dată şi nu puţini au fost aceia care l-au comparat pe Ilie Bolojan cu o
locomotivă politică. Cu trimitere la un alt „titan” poreclit „Crucişătorul”, eu i-aş spune
primarului „DISTRUGĂTORUL”. Sigur, când nu eşti de pe aici, când nu ai nimic în comun cu generaţiile care au crescut la Silvaş, nu-ţi pasă şi nu ai niciun fel de ezitări sau remuşcări. Nimic nu te împiedică să comiţi acest odios masacru. Oradea, „capitală verde”, pe
dracu!
fotografiile aparţin colegei mele de liceu Eugenia - Jeni - Petrescu. Mulţumesc!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu