Fătărnicia ucide!

Pe malul stâng al Crişului Repede, la doi paşi în aval de podul Dacia, stă, de-o veşnicie, un plop. Puţină lume ştie că acest copac i-a fost nespus de drag Annei Marossy, cel mai de statornic iubitor şi apărător al naturii pe care l-a avut Bihorul.

Plopul, mai bătrân decât veacul, se vedea foarte bine de la fereastra locuinţei ei, aflată pe malul celălalt al râului. Anna Marossy l-a luat în paza sa acum vreo 10 ani, atunci când autorităţile locale au început să distrugă lunca Crişului. Ea a fost cea care l-a scăpat de furia buldozerelor. Acum, când „ultimul războinic al naturii” nu mai e printre noi, falnicul arbore a fost condamnat şi executat fără scrupule.

În urmă cu câteva zile, plopul, la poalele căruia tocmai ce-a răsărit o crâşmă cu pretenţii, a fost „toaletat”. Efectele operaţiunii de mutilare n-au întârziat să şi apară. Vârfurile coronamentului, atât cât a mai rămas din el, se usucă văzând cu ochii. Copacul, a cărui vârstă a fost aproximată de specialişti la 120 ani, moare pe picioare. Ceea ce ce întâmplă e cu atât mai trist cu cât, până mai ieri, arborele părea s-o ducă foarte bine.

Eu cred că sunt cel puţin două motive pentru care plopul acesta merita o altă soartă. Trebuia declarat monument şi tratat ca atare, în primul rând, pentru că a fost „al doamnei Marossy” şi, în al doilea rând, datorită venerabilei sale vârste. Nu ştiu dacă mai sunt, în ţară sau chiar în Europa, mulţi alţii ca el. Într-un „oraş verde” copacul ar fi devenit, cu siguranţă, obiectiv turistic.

In schimb, iată cum făţarnicii ei prieteni, cei care s-au folosit de experienţa dumneaei şi de reputaţia nepătată pe care o avea, calcă acum în picioare tot ce ar fi trebuit să înţeleagă din „testamentul spiritual” lăsat de acest desăvârşit ocrotitor a tot ceea ce e viu. Sunt uimit să văd cât de repede a putut să uite Ilie Bolojan încrederea pe care Anna Marossy i-a acordat-o! Mă miră să constat cum s-au schimbat priorităţile şi principiile celor care atunci şi-au făcut un titlu de glorie şi un substanţial capital politic din „salvarea” luncii Crişului Repede! „Morţii cu morţii…”. El e un pragmatic. În numele „dezvoltării oraşului” rade, fără să clipească, copaci şi clădiri istorice.

Plopul Annei Marossy, până ieri un arbore cu un coronament regal, nu mai e decât umbra sfâşiată a ceea ce a fost. E cutremurător de trist să vezi cum cioatele sale desfrunzite se ridică spre cer, căutându-şi parcă salvatorul.

„Bravos, primare, halal să-ţi fie!”. Tu, cu şleahta ta de borfaşi şi incompetenţi, ai distrus, ireparabil, încă o părticică din moştenirea vie a acestui oraş! Nimic nu mă mai miră. Dar, am o singură întrebare; Dacă, întâmplător, ţi-ai aminti de Anna Marossy nu ţi-ar crăpa obrazul de ruşine?!