Nu trebuie să fii mare
filosof sau cunoscător într-ale politicii ca să bagi de seamă că ceva e în neregulă
cu Ordonanţa graţierii şi, respectiv, cu cea care umblă la Codul Penal. Simplul
fapt că au fost „trecute” noaptea şi publicate hoţeşte în Monitorul Oficial
arată cât se poate de clar că se urmărea producerea de efecte imediate şi
ireversibile. Trebuie făcuţi scăpaţi cei mai odioşi şi venali politicieni. Era
momentul oportun şi necesar (pentru cei la putere,nu?) să fie încurajat abuzul
în serviciu, cu contiţia recuperării prejudiciului. Că, vorba lui Gigi Becali,
dacă fac asta, mai rămâne doar să „legalizeze şi şpaga”. Evident, astea toate
se fac în interesul unei clase de privilegiaţi, care astfel scapă de
consecinţele faptelor lor. Ce fel de morală e aceea care te învaţă să furi, să
te dedai la fapte de corupţie, fiindcă, făcând parte din casta superioară,
tovarăşii de la partid te vor salva?
După ce au mimat
dezbaterea, Iordache, Grindeanu şi, din spatele lor, Dragnea, au dat drumul
legii, râzându-le în faţă celor circa 100.000 de români care au ieşit în stradă
pentru a le atrage atenţia că nu e bine ce fac. Ministrul Justiţiei, care pare
mai degrabă a fi un prefăcut perfect decât biet senil, a spus că se va ţine
cont de propunerile făcute cu ocazia dezbaterii pe care n-a avut încotro şi a
trebuit să o organizeze. Iată cum au ţinut cont!
Sunt convins că totul a
fost gândit şi pus în aplicare cu precizie militară. Nu e deloc întâmplător că
cele două odioase acte normative ies în aceiaşi zi în care s-au tăiat taxele, a
crescut salariul minim... Românii sunt puşi în faţa unei ispite de-a dreptul
diabolice; să fie demni şi să spună „NU” samavolniciei sau să închidă ochii,
lăsându-se vânduţi ca vitele pentru câţiva lei. Mă doare să constat,
majoritatea consimte la abuz, fie şi prin ignoranţă.
În aceste zile s-a
combătut mult pe seama reprezentativităţii grupurilor ieşite la protest.
Discuţia e falsă! Nu despre raportul indignaţi-votanţi ai PSD este vorba.
Montesquieu a spus că, în faţa abuzurilor, revolta este legitimă. Ceea ce le-a
lipsit celor peste 100.000 de ieşiţi în stradă a fost hotărârea. Ce le prisoseşte
e bunul simţ şi credinţa tare în valorile democraţiei şi în puterile statului
de drept. Dar, iată, a lu’ Dragnea şi cei peste 40 de hoţi ai săi, deţinunţii,
puşcăriabilii şi complicii lor aflaţi la guvernare, nu dau un scuipat pe bunul
simţ şi pe instituţiile democraţiei. Justiţia, cu care preşedintele PSD tocmai
s-a şters la cur, este una din instituţiile fundamentale ale statului de drept.
De azi înainte, graţie onorabilului domn de la Justiţie, femeia legată la ochi mai
e şi ciungă, ba au pus-o ăştia şi capră!
În „Tehnica loviturii de
stat”, Malaparte spune că 10.000 de oameni hotărâţi pot da jos un guvern. Noi,
cei 100.000 de revoltaţi, protestăm „paşnic” în vreme ce ei, câteva sute de
mizerabili, îşi fac mendrele în spatele cordoanelor de jandarmi. Până nu vor
zbura miniştri pe fereastră, până când prefecţii nu-şi vor da demisia, de
spaima mulţiimii, Dragnea şi ai lui au să ne râdă în nas. Din nefericire,
România a ajuns în punctul în care politicienii nu mai au nici o ruşine. Măcar
să-i învăţăm să le fie frică.
Să mă iertaţi, dar cu
oameni ca Dragnea (Putin, Trump, Orban) astfel de măsuri ţin de igiena minimală
a unei democraţii. Ok. Sunt nervos. Poate am exagerat. Nu trebuie linşaţi, dar
cred că ţine de sănătatea societăţii noastre să aibă instituţii care să-i
trimită pe astfel de indivizi, în procedură de urgenţă, la puşcărie, pentru
atac la democraţie! Da, ca să citez şi din Dragnea, ce s-a întâmplat în
istorica noapte de 31 ianuarie – 1februarie chiar e o lovitură de stat. Cum
altfel se poate numi situaţia în care Justiţia îi înfundă pe corupţi iar
politicienii îi fac scăpaţi?!
Acestea fiind făcute, mă
aştept ca onorabilul domn Dragnea, cel bine spălat de păcate, să-l dea jos pe
Grindeanu, compromis iată de Ordonanţe, şi să se înscăuneze premier. Spre liniştea
poporului pesedist...
Poate că acum e încă prea
devreme. Poate că abia atunci ar trebui să luăm cu asalt sediile puterii, dar
s-ar putea ca atunci să fie prea târziu... Întrebarea e, azi ce facem?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu