Insist
să vă spun, din capul locului, nu am nimic cu omul. Discut doar poziţia lui şi,
mai ales, decizia conducerii partidului din care, iată, face din nou parte.
Este
vorba de Daniel Meze, fost jurnalist, om politic şi, după cum se aude, un
iniţiat în ezoterism. L-am simpatizat ca jurnalist, dar am privit cu scepticism
sforţările pe care le-a făcut în politică, mai ales în trena Elenei Udrea. Am
fost de-a dreptul şocat când am aflat că, la alegerile prezindenţiale din 2014,
a târguit locurile ce reveneau Mişcării Populare în 12 secţii de votare din
judeţul Bihor. Cred că demisia de atunci i-a mai spălat ruşinea, dar nu
într-atât încât aceasta să poată fi uitată. La vremea ei, fapta a fost „o premieră”...
Şi,
azi, ce-mi văd ochii!? Daniel Meze este preşedintele, interimar ce-i drept, al
MP Bihor. Că, observa cineva, avem de-a face cu o numire, aranjată în urma unor
„discuţii” la nivel înalt, nici nu e aşa de grav, atâta timp cât este vorba de
un mandat limitat. De neiertat şi de neînţeles, mi se pare să pui în funcţia
de preşedinte al unei organizaţii taman pe cel care odată a vândut-o. În
contextul politic al alegerilor prezidenţiale din anul 2014, afacerea n-a fost
doar o simplă trădare de partid, ci una cu tâlc mult mai complicat. Daniel Meze a făcut afaceri, cu stânga,
categoric în defavoarea dreptei.
Nu
ştiu alţii cum gândesc, dar, după un asemenea episod, pe mine unul preşedintele
filialei MP Bihor nu mă mai poate convinge că ar fi devotat dreptei. Cred în
valoarea de adevăr, probată în timp, a expresiei care spune că „acela care a
trădat o dată, va trăda şi a doua oară”. Şi, în temeiul acestui raţionament,
sunt tentat să păcătuiesc punându-l pe Daniel Meze printre politicienii apţi să
tranzacţioneze orice. Cum se spune, şi propria mamă.
Înţeleg
că, practic, MP nu există în judeţul Bihor. Dar nu pot să accept că această
stare de fapt devine argument pentru a premia un trădător. Avem înaintea
ochilor încă un compromis care compromite nu doar oameni, ci şi idei. E ca şi
cum şoţul, care şi-a vândut femeia pentru a fi scoasă „la produs”, ar fi
reprimit în sânul familiei. Şi, împreună cu ea, întregul clan l-ar aştepta cu
braţele deschise, tăind, cum se spune, viţelul cel gras. Cât de departe poate
merge amnezia? Cât de lipsită de orice etică poate să fie politica? Şi, până la
urmă, cât de prost om politic trebuie să fii ca să crezi că mai ai vreo brumă
de şansă în ochii acelora care ştiu şi înţeleg ceva din cursul acestei poveşti? Fachir
să fii şi, într-o societate sănătoasă, nu ai nici o şansă să salţi un asemenea
partid nici peste cel mai mic prag electoral!
Îmi
pare rău pentru Daniel. Ştiu că „Nimeni nu-i fără de păcat”. Nu am regrete pentru MP.
Mă doare inima pentru noi. Apoi, îmi aduc din nou aminte că „avem conducătorii
pe care îi merităm”. Aşa sunt ei, aşa suntem şi noi! Altfel nu e cu putinţă să
se fi ajuns atât de departe. Atât de trist de departe...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu