joi, 20 februarie 2014

cu sânge pe mâini

îi vedem măcar o dată pe lună la televizor. îi știm sau nu, ne pasă cine sunt și ce fac ori ba, ei sunt aleșii noștri, consilierii locali.

oameni eleganți, cu morgă, se cred importanți fiindcă au putere de decizie. mă rog, câtă au. vin la ședințe tunși, rași, parfumați, aproape septici. au țoale bune. manșeta cămășilor lor iese, regulamentar, două degete, de sub mâneca sacoului. sigur, mai sunt printre ei și neamuri proaste, dar tot ăia sunt.

ei bine, imaginați-vă acum că manșetele lor apretate, încheiate cu butoni scumpi, sunt pline de sânge. mâinile aleșilor noștri au înțepenit ridicate în aer și sângele răcit s-a făcut crustă pe unghiile lustruite impecabil. pe masa onoratului Consiliu și la prezidiu cheaguri, așchii de os, smocuri de blană...

vreo 40 de oameni mari ai Oradiei Mici au mâinile pătate de sângele câinilor pe care tocmai au decis să-i trimită la moarte. câinii sunt vreo 200 la număr. ies cam 5 câini pe cap de grangur. hai, să-l văd eu pe vreunul din ei ucigând, fie și în maniera cea mai blândă! vreau să-l văd pe Ilie Bolojan atât de bărbat cât să administreze cu mâna lui injecția letală unui câine comunitar. atunci am să cred că-s bărbați. paranteză, culmea ipocriziei, unii dintre cei care au votat asta au și ei câini! dar nu le sunt prieteni. sunt niște fățarnici, câinii lor le dau totul iar ei îi tratează ca niște pitici de grădină.

pe sistemul „noi decidem, alții ucid” nu-i mare lucru să trimiți și oameni la camera de gazare. e plin orașul de năpăstuiți, s-ar putea spune că dau rău la imagine, că cerșesc, că fură. apropo, campania împotriva cerșetorilor a fost un eșec cât podul Macio de mare. asa se face, când nu ești capabil să duci la bun sfârșit câte un proiect serios, arunci niște sânge în fața prostimii. lucrurile nu s-au schimbat foarte mult din antichitate. politicienii comanda, în arenă - cea adevărată sau cea simbolică a politicii - mor oameni și animale. orice eșec se spoiește cu sânge. nu-i cine să-i apere pe câini și nici nu mai e de bon ton, până și mâna aia de oameni care s-au opus eutanasierii a dispărut.

ăștia suntem, dacă nu știm să ne dăruim total, nici nu putem da totul! câinii sunt doar niște jucării, niște prieteni de ocazie, de care ne dispensăm atunci când cresc, când ne găsim alt prieten sau prietenă (care, desigur, nu-i suportă că așa a văzut la televizor, că-s ceva rău) sau când, pur și simplu, ne vine să ne luăm lumea-n cap. nu ne uităm înapoi, nu cântărim cât am primit și cât am dat, un câine nu-i un suflet, e numai bun de alungat sau de aruncat.

ăștia toți, cei cu mâinile pătate de sânge, cei pe care i-am votat și cei pe care nu i-am votat, puteau foarte bine să aleagă ca acești câini fără stăpân să nu fie uciși. soluții există, la Brașov se poate! dar, nu. e mai simplu așa! de acum înainte, dacă o fi ca vreunul din aleșii locali să-mi întindă o mână am să fiu foarte atent cui îi răspund la salut. eu unul nu vreau să mă murdăresc cu sânge nevinovat.

nu sunt bani pentru câini fără stăpân dar angajăm city-manager. pentru el vor fi bani, se va găsi mașină, birou, secretară, salariu mare... că ăsta va fi dulău între dulăi.

suntem prea săraci sufletește ca să ne mai pese. și asta ne face complici. dacă stați o clipă și vă gândiți ce oameni ați votat, nu vă vine, oarecum stânjeniți, să vă ștergeți mâinile de ceva. nu aveți impresia că un strop cald parcă v-ar arde pe dosul palmei? dacă nu, chiar nu mai e nimic de făcut... oameni buni, nici măcar câini nu mai puteți fi!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu