hora unirii

De ceva vreme, în plin centrul Băilor Felix se taie în draci. Nu înțelegeam de unde furia asta nebună, dezlănțuită împotriva frumoșilor copaci, unii chiar seculari, aflați în parcul aflat din inima stațiunii. De ce nu le pasă autorităților locale, de unde inspirația asta criminală, cum se poate face oricine stăpân pe un teren despre care bunul simț spune căar trebui să aparțină domeniului public?

Și, evrika, iată răspusul! Sânmartinul, cu băile și satele sale cu tot, poate deveni un 

cartier al Oradiei. Aceiași stăpâni, aceleași maniere. În noiembrie, odată cu alegerile

prezidențiale și nu degeaba tocmai atunci, au să ne cheme la referendum.

Aici e, deja, o mică problemă. Chiar și cuprinsă de lehamite electorală Oradea

înseamnă, din perspectiva numărului de alegători, incomparabil mai mult decât

comuna Sânmartin. Deci, să presupunem că toți cetățenii cu drept de vot din comună arvota împotriva acestei unificări prin absorbție. Votul lor este total irelevant, raportat la

opțiunea cetățenilor cu drept de vot din Oradea. Mai simplu spus, degeaba nu ne vor ei, noi suntem atât de mulți încât se va întâmpla cum vrem noi. Aici democrația

șchioapătă puțin. Poate un parlamentar atent ar trebui să reglementeze problema, măcar pentru viitor.

Ei, dar nu e asta cea mai mare încurcătură. Peste tot tendințele în administrație sunt

centrifuge. Administrații mai mici, mai suple, mai aproape de cetățean. Noi suntem, iar,

în răspăr cu lumea. Primarul Ilie Bolojan, cel care a anunțat cu emfază unirea cea foarte mică, pare decis să îndeplinească, în două mandate, toate proiectele gândite dar

nerealizate de foștii prim-secretari ai județului. Adevărul adevărat, ocultat de politicienii

noștri, din motive financiare, este că, în conformitate cu datele de la ultimul

recensământ, Oradea are o problemă. Suntem la limita populației de 200.000 de

locuitori. Dacă am cădea sub acest prag, conform legilor, am intra în categoria orașelor mici. Atunci, alocațiile de la bugetul central vor fi și ele pe măsură, adică mai mici. Și,

uite așa, unirea cu Sânmartinul face cât un buum demografic obținut la minut. Cu alte cuvinte, ne-am scos! Cel puțin deocamdată...

Eu unul sunt tare curios să văd cu vor reacționa „supușii” lui Popuș la ideea asta.

Deocamdată, zău nu văd ce ar avea ei de câștigat de aici. Trăiau, și până acum, ca la

oraș, bucurându-se să plătească taxe și impozite ca la țară. Ei, odată deveniți orășeni cu

acte în regulă, se schimbă socoteala. Ei nu au decât de pierdut. Pe lângă asta, unde să mai pui că banii comunei Sânmartin, administrația care din taxe și impozitele luate pe

hoteluri, ștranduri, pensiuni și restaurante avea cel mai mare buget din județ, se vor

pierde în buzunarul cam deșirat al Oradiei. Deci ne intră niște bani. Bolojan a mai dat o

lovitură!

Nu știu cum o să se descurce administrația municipală cu cei mai nărăvași clienți ai săi la plata apei și a căldurii, dar probabil că s-au făcut niște calcule și s-a concluzionat că eventualele pierderi intră la capitolul pagube colaterale.

Nu știu de ce am impresia că, deoarece mega proiectul stațiunii termale din inima

Oradiei, propus de administrația Bolojan, bate pasul pe loc, primarul nostru a socotit

că, prin manevra asta, mai bifează una din promisiunile electorale pe care ni le-a făcut. Deci, iată-ne, peste câteva luni, și metropolă stațiune. Vi se pare cumva că cele

două noțiuni se bat cap în cap? Primarul e de o cu totul altă părere.

Mai misterios decât toate astea e pentru mine modul în care primarul Oradiei

și-a convins omologul de la Sânmartin să consimtă la această „abdicare”. Lucian

Popuș e le însuși om de afaceri. Are, în Băile Felix, un motel și un restaurant.

E greu de crezut că e atât de naiv încât să nu înțeleagă că va plăti destul de scump

statutul de orășean. În plus, e pedelist. Logica politică, nu-i poate da ghes

să-i dăruiască primarului liberal al Oradiei întreaga comună, ca pe un mare atu

electoral. Dacă nu cumva pedeliștii or fi socotit că referendumul pică. Ceea ce, după

cum socotesc eu, nu poate fi decât un calcul greșit. Mergând mai departe cu speculațiilepolitice ar fi interesant de văzut ce legătură are cu toate astea președintele PDL Bihor.

Gavrilă Ghilea, nu e nici el străin de o grămadă de interese legate de această zonă. Și,

doar fiindcă veni vorba, cum rămâne cu perimetrul de exploatare a gazelor de șist? Vomavea „onoarea” de a fi un municipiu supus fracturării?! Eu cred că, înainte să ne punem problema unirii, poate era bine să rezolvăm cumva trebușoara asta. Sau pe cea a

resurselor de apă termală. Ori a viitorului lotusului termal... Sau, lasă... Că le face Bolojan pe toate!(?).

Fapt este că, având bugetul de care pomeneam mai sus, primarul Popuș nu se poate

scuza. Nu sărăcia îl obligă să predea comuna municipalității. Nici să se dea cu

puterea nu ar avea de ce. Dar s-au și născut speculații conform cărora lui Lucian Popuș

i s-ar fi promis nici mai mult nici mai puțin decât un post de viceprimar al Oradiei. 

Oferta pare chiar de bun simț, dacă ținem cont de faptul că rolul său acolo ar fi acela

de a gestiona transferul lin de competențe administrative, cum se spune, de la sat la

oraș. Grăbiți nevoie mare, unii socotesc că „minunea” înscăunării ambițiosului primar

de la Sânmartin sar putea întâmpla încă în actualul mandat dacă, odată cu ruptura

dintre PSD și PNL un loc de vice la Oradea ar rămâne vacant...

Și ar mai fi niște oameni din Sânmartin care nu au decât de pierdut de pe urma acestei

mutări. E vorba despre funcționarii Primăriei din comună care au toate șansele să

rămână pe drumuri.