marți, 24 mai 2016

Copacii Oradiei mor in picioare!




Motto: Toaletarea, după mintea lor,

Înseamnă, sigur, un omor.

Curată crimă cu premeditare,

Că tot ce taie azi, la anu’, moare.

Zilele trecute a avut loc o altă intervenţie brutală, efectuată la nivelul coronamentului unui copac de pe malul Crişului. O salcie, aparent sănătoasă, a fost pur şi simplu mutilată, în vreme ce vecina ei, a cărei coroană are într-adevăr destule crengi uscate, a scăpat neatinsă. Băieţii cu drujba or fi greşit “adrisantul”, dar asta nu poate fi o scuză, fiindcă ei se ţin “specialişti”.



Dacă am fi cinici, am putea face pariuri în legătură cu speranţa de viaţă a acestor “mari mutilaţi” ai Oradiei zilelor noastre. Asta cu atât mai mult cu cât, în mod cât se poate de evident, sălciile şi plopii de pe malul stâng al Crişului Repede, din imediata vecinătate a aleii Gojdu, se sting în picioare. Din fericire, dincolo, pe partea cealaltă a râului, situaţia e diferită. Cred că grinda de beton, turnată în cursul lucrărilor de amenajare a malului, pentru fixarea acestuia, face ca apa ce pătrunde în sol să fie mai puţină decât era înainte. Rezultatul se vede. Dacă ecologiştii nu i-au lăsat să taie copacii, edilii şi complicii lor au găsit o soluţie să le facă de petrecanie. Vă mulţumim pentru că vă pasă de sănătatea noastră!


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu