luni, 23 mai 2016

Şatra de carte

Târgul de carte "Gaudeamus" şi-a strâns cortul şi s-a dus.
N-au venit chiar toti marii editori din România, dar, e foarte bine, e de-a dreptul minunat ca asa ceva se poate întâmpla şi la Oradea.

Evenimentul e o desfătare pentru "minte, inima si literatura". Să tot stai în "târg". numa' să te ţină şi buzunarele. Cărţi pe alese, muzica aleasă pe sprânceană, evenimente... şi, cum as putea să uit!, oameni faini. De-ai noştri, de-ai casei şi de pe aiurea. Unul dintre ei este Valentin Ajder, directorul editurii Eikon. El e un personaj şi, mai mult decât atât, e unul dintre acei oameni care, sfidând "criza cărţii", criza economică, dacă vreţi, şi criza valorilor, se încăpăţânează să mai scoată cărti, din câte am auzit, uneori, chiar şi în pierdere. Dacă ne putem imagina oameni - eroi - apţi să salveze cartea, el e unul din ei.

Târgul de carte este evenimentul pentru care merită să pui bani de-o parte, ca să poţi cumpăra cărţi cât să ai de citit până la ediţia următoare.

Şi totuşi... Nu vreau să fiu patetic, cu atât mai puţin, nu încerc sa fiu subliminal; "Oradea merită mai mult!". Să reformulez, fără trimiteri, la sloganuri electorale: "Cartea merită mai mult!". Poate că parcul şi cortul nu sunt cele mai bune locuri pentru desfăşurarea unui târg de carte. Nu pot să cred că ăsta e locul culturii în Oradea. 
Găsesc că e inacceptabil să fie aşa. Deşi cititorii n-au rupt "pereţii", a fost lume destul de multă. Din când în când, înăuntru era chiar înghesuială. În aceste condiţii, tihna de care ai nevoie ca să te apleci asupra unui titlu, să înţelegi dacă vrei sau nu acea carte, era greu de aflat. În plus, "căldura mare, mon cher". Cortul contribuia din plin la impresia de provizoriu, provincial... Crede cineva că, hai să dau un exemplu, oameni ca Andrei Pleşu sau Gabriel Liiceanu, ar accepta sa prezinte cărţi în condiţiile din "târgul" nostru? Mă îndoiesc. Locul dezbaterilor şi al prezentărilor era în drumul vizitatorilor, se tot muta după soare, mai exact după umbră, şi adeseori s-a dovedit prea mic pentru public şi pentru titlurile prezentate.

Cred că Oradea are locuri mai potrivite pentru un astfel de eveniment: Teatrul, Casa de Cultură, sala expoziţională de lângă Lotus, cum i-o fi zicând... curtea Cetăţii, Corso-ul, Piaţa Unirii, Sala Sporturilor... pentru spaţiile deschise se pot amenaja standuri şi, în apropierea lor, se pot găsi săli propice lansărilor de carte.

E nevoie de mai mult şi cred ca se poate. La anu' va fi mai bine! sper...



P.S. Graţie unor prieteni, am avut şi eu onoarea de a fi invitat să vorbesc despre o carte. Vă recomand din toată inima "Chipul Rugului Aprins", apărută la editura EIKON, sub semnătura doamnei Carmen Ciornea. Mă tem că n-am fost la înălţimea auditoriului. Dar, oricum, ţin să le mulţumesc tuturor.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu