miercuri, 25 mai 2016

Primarul ne-a plecat in munti?




Cea de a patra rundă a dezbaterilor electorale, televizate, cu candidaţii la Primăria Oradea e învăluită în mister

-         falsă cronică TV - partea a doua. Şi ultima. Scrisă doar la insitenţele telespectatorilor.

Absent nemotivat
„La pomul lăudat...” nu-l căuta pe candidat! Dacă cineva şi-a dorit să vadă una din puţinele dezbateri electorale cu care ne-ar fi putut delecta această campanie, aşa cum mi-am dorit şi eu, a cam fost nevoit să îşi pună pofta-n cui.

Cum vă spuneam şi în postarea anterioară, candidaţii PNL au lipsit de la prima rundă de dialoguri electorale, găzduită marţi după-amiaza, la TVR Cluj. Dar asta nu e tot.

Stupoare, Ilie Bolojan a lipsit şi de la întâlnirea „naţională”, programată cu contracandidaţii săi. Susele spune că primarul în funcţie a declinat invitaţia de a participa la „duelul” serii, ce urma să aibă loc în acelaşi studio de televiziune, dar, la o oră ceva mai târzie. Cel puţin e consecvent.... Nu stă de vorbă.

Bieţii oameni de televiziune din Cluj, au fost nevoiţi să încropească în mare grabă ceva, pentru intervalul orar 21.00 – 22.00, când fuseseră lăsaţi descoperiţi de trei dintre cei şase candidaţi aşteptaţi de la Oradea. Numai cine a lucrat în televiziune ştie ce înseamnă să fii lăsat cu ochii-n soare.

Candidatul PNL pentru funcţia de primar al Oradiei, la fel ca şi reprezentanţii ALDE şi PPMT, n-au făcut efortul de a da o fugă, pe seară, până în capitala Ardealului. Bolojan e convins că nu poate să piardă. Ceilalţi doi, Herchi şi Zatyko, ştiu că nu au ce pierde.

În ceea ce îl priveşte pe primarul în funcţie, explicaţia conform căreia o întâlnire cu Horea Vuşcan nu i-ar fi picat tocmai bine este cel puţin plauzibilă. Candidatul lui Băsescu a fost până acum sarea şi piperul campaniei şi, aseară, starul show-ului electoral.

Gică Contra şi Horică Anti
Impozite, datoria publică aproape de nivelul Capitalei, nepotism, politizarea funcţiilor din administraţie, etc. Nimic nu i-a scăpat lui Vuşcan. „UDMR, împreună cu PNL a amanetat Primăria Oradiei”, a spus candidatul propus de PMP.

Adelina Coste, dezavantajată şi de această dată de scenariu emisiunii, pentru că, nici dacă Ilie Bolojan ar fi făcut deplasarea la Cluj, ea nu ar fi avut ocazia de a-l întâlni, direct, în studio, a acuzat lipsa de transparenţă a administraţiei liberale. Licitaţiile, spunea candidatul PSD, sunt „publicate preferenţial, numai cele care vrea administraţia să apară”.

Aruncând cu acuze în stânga şi-n dreapta, la propriu şi conform eşichierului politic, Vuşcan a reuşit să-l irite până şi pe moderatorul emisiunii. Acesta i-a trântit-o, spunându-i că nu are „experienţă în administraţia locală”. Candidatul părea să joace, credibil chiar, cartea omului antisitem. Ce ghinion pe el că electoratul orădean nu pare să caute, cel puţin deocamdată, un asemenea profil de politician!

În ce priveşte spinoasa problemă a referendumului, Vuşcan s-a declarat de acord cu „unirea”. Însă, numai dacă, în urma acesteia, „impozitele şi taxele plătite de orădeni vor ajunge la nivelul celor din Sînmartin”!

Ce aţi face în prima zi de mandat?, a întrebat moderatorul.
Vuşcan – ar elimina taxele de parcare, pe care le consideră o „jecmăneală”.
Huszar – şi-ar pune la punct o echipă
Coste – ar organiza un program de audienţe, pentru că „în opt ani de mandat, actualul primar n-a participat la nici măcar o astfel de întâlnire cu orădenii.

Ei, cam asta a fost. Puţin, prost şi... fără rost.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu